Primul pas spre o comunitate online

Acum două zile am postat primul articol din acest an. Cei care mă citesc periodic au reacționat pozitiv. Era într-un fel firesc să reacționeze pozitiv. Ei mă cunosc, unii mă știu de dinainte să am acest blog, alții datorită blogului. Cert este: cu toții m-au văzut și în carne și oase.

Comunitatea online

Una dintre menirile unui blog este să ajungă la cât mai multă lume. Oamenii să intre în contact cu blogul, iar cu timpul să se formeze o comunitate. Totuși să-ți formezi o comunitate în creștere nu pare a fi ușor și nu se poate realiza de azi pe mâine.
Să îți creezi o comunitate de oameni, cred că e mai greu decât să-ți faci prieteni în ziua de astăzi. Pe prieteni îi mai poți atrage cu o mimică frumoasă și simpla ta prezența în momentele lor de cădere. Dar celor care te urmăresc, nu le poți oferi nimic, înafară de simplele tale cuvintele. Ei citesc un șir de cuvinte care trebuie să aibă puterea de a transmite un mesaj, fără interacțiunea unor inflexiuni în voce sau mimică. E la fel cum ai încerca să-i dai unui copil care abia învață să citească un text de Shakespeare și acesta să aibă puterea să te facă să simț textul de parcă ar fi jucat de actorii potriviți. Dificil, nu imposibil. Fezabil, dar prin exercițiu și în timp.

Cu toții începem. Ce ne diferențiază este cât de departe suntem dispuși să mergem

În ultimul articol mi-am motivat absența, inactivitatea virtuală. Eu mi-am cerut scuze- ei m-au înteleș. Apreciez oamenii care înțeleg omul prin cuvântul uman și nu robotic.
Pentru a învăța ceva, trebuie să privești mai întâi. Educarea înseamnă expunere. Expunere atât la frumos, cât și la urât. Privesc, interiorizez și mai apoi acționez.
Inițial când am început să cochetez cu idea de-a-mi deschide un blog, am început prin a mă documenta. Am căutat diverse tipuri de bloguri existente, am început să răsfoiesc reviste și citeam orice fărâmă de text. Încercam să înțeleg cum voi vrea să scriu.
Care a fost cea mai grea lecție pe care a trebuit să o învăț? Autenticitatea vinde mai bine decât copierea succesului altuia. Când ești la început, în orice domeniu, privirea îți este ațintită spre cer, spre cei care sunt deasupra ta.

Oricine cred că este la început turist în New York. El pe pământ cu privirea spre cer, spre cel mai înalt etaj al zgârie noriilor. Dacă îi privești prea mult, riști să îți pară că se prăbușesc peste tine. Această prăbușire, în traducere proprie, a însemnat, că peste dorința mea se prăbușea ideea că orice aș vrea să încep, există deja destui mai buni decât mine. Destui mai buni decât mine. Nu destui ca mine!

Și-am început cu prima literă, și-am ajuns la al 72 articol. Și continui, mai mereu în pasul unui alt animal. Uneori, când descopăr o aplicație nouă, încerc să alerg ca un leopard prin descifrarea acesteia. Alteori, în zilele ploioase mă transfor într-un șoarece de bibliotecă sau într-un melc virtual. Mă împăunez când cineva îmi laudă munca și îmi doresc să mă transform într-un cameleon cu fiecare greșală gramaticală comisă. Sunt ceva în descoperire. Mai am mult să fiu om și și mai mult până să fiu o entitate în ale blogului.

[blogging] Scriu după ce experimentez

Azi am realizat că din 16 decembrie n-am mai scris nimic pe blog. Erau destule subiecte pe care puteam scrie (ex. despre Crăciun, retrospectiva anului 2017), însă cred în următoarele rânduri:

 

Să ai un blog este o responsabilitate! O alegere personală pe care tu alegi să îl începi și ține de tine să îl continui. Mi-aș permite să compar acest spațiu virtual cu o vietate. Dintre toate posibilitățile alegerea finală este: propriul tău copil.
E copilul imaginației mele. Este ceva intangibil, care concentrează ceea ce sunt zi de zi. Nu e o metamorfoză, e o transformare graduală.
Dar hai să nu deviem de la realitate, deși oameni fără corp, numai în imaginație găsești. Sunt constientă că asemenea copilului și blogul trebuie hranit constant. Personajul meu din biți se hrănește cu articole. Punct. Dacă sunt sau nu utile, discutabil! Unui copil trebuie să îi faci cunoștință cu lumea. Trebuie să-i creezi atât o prezență în lumea exterioară (online-ul), cât și în cea interioară (offline-ul). Și deși ai crede că internetul abundă în informații despre cum să îți crești acest individ, ți-aș spune doar atât: există multe cărți de parenting și totuși meseria de părinte este una grea!
Tot ce am spus mai sus, sunt piloni importanți în dezvoltarea unui blog. Dar casa nu o faci începând cu pilonii, ci cu fundația. Iar în cazul de față, fundația nu este groapa, ci modul în care, având un gol, îl umpli- nu acoperi și începi să construiești.
Acel gol este intelectul tău. Să cresti un copil necesită si ca tu, parintele să ai o anumită educație si un bagaj de cunoștințe, valori și principii pe care să le transmiți copilului. Făcând acum traducerea pentru situația mea, aceasta ar suna astfel: conținutul de calitate primează în fața unor articole scrise doar pentru limita de jos de cuvinte (300 în general). Prefer să transmit o idee prin întregul articolul, indiferent de dimensiunile acestuia, decât să-l citesc doar fiindcă e scurt.
Prin rândurile de mai sus, mi-am spus punctul de vedere și totodată, vreau să-mi motivez și absența de pe blog. De aceea, nu scriu constant. Nu cred că acumulez constant informații/experiențe sau cunosc oameni de care să-mi facă plăcere să scriu. Prefer să mă dezvolt, să mă reîntregesc pe mine inainte de a posta pe blog. Simt că blogul este o responsabilitate. Se vorbește despre diverse nuanțe ale responsabilității-  față de cititori, față de tine. Eu o prefer pe ultima. Cand te respecti pe tine, îi respecți și pe alții.
Dragă cititorule,
te respect! Postez când simt că folosind cuvintele potrivite îți transmit o informație utilă sau te sensibilizez prin rândurile scrise.

Altfel, toate bune! În anul care a început mi-am propus să postez conținut de calitate și orice mi-ar plăcea și mie să citesc pe un alt blog.