Metafora vinietei – prevenția în trafic

Prevenția în trafic nu este asemenea unei viniete. Ea nu are o perioadă de valabilitate și nu se aplică doar într-o țară.

În ultima vreme ziarele și rețelele de socializare au început să fie împânzite de știri care anunțau accidentente de diverse gravități.  Actorii acestor dezastre nu proveneau mereu din aceași tabără. Era un triunghi vicios. Era una dintre aceste relații: pieton-șofer, biciclist-șofer și șofer-șofer. Cum adevărul este la mijloc, rareori vom putea indica ferm a cui a fost vina. Despre morți numai de bine, dar trauma rămâne celor vii sau familiei decedatului.

Succesul provine din soluționarea unei nevoi

E nevoie de educație, indiferent de domeniul la care ne referim. Oamenii datorează ceea ce sunt acestor trei piloni (importanța fiind în ordine descrescătoare): ereditate, educație, mediu. Educăm dacă bagajul permite, dar și odată ce fundația este bine ancorată în principii sănătoase și dorință de cunoaștere perpetuă, mediul nu va putea dărâma individul.

De aceea discuția despre educația rutieră nu trebuie purtată doar în mașina unei școli de șoferi sau în familie, ci la o masă rotundă. E nevoie de dezbatere ghidată pe trei piloni: problemă-opinie-soluție. Fiecare, indiferent de tabăra pe care o reprezintă (pieton, biciclist, motociclist, șofer) trebuie să ia parte la găsirea unui consens. Problema traficului ”sănătos” ne afectează pe toți. Unii își spun opinia. Puțini găsesc soluții.

Este o interdependență atât la nivel microcosmic (între membrii familiei), cât și macrocosmic (societate). Degeaba copilul învață să pedaleze, privind mereu drumul, când părintele conduce mașina privind ecranul telefonului (făcând un live). Înainte să înțelegem, imităm.

Prevenția în trafic nu este asemenea unei viniete. Ea nu are o perioadă de valabilitate definită și nu se aplică doar într-o țară. Poate data viitoare când te vei urca la volanul unei mașini, îți vei aminti de metafora vinietei.

”Pietonul și biciclistul nu îți sunt inferiori, ci preferă să se deplaseze diferit.”

Fotografie de copertă realizată de Flavius Neamciuc

[interviu] Diana Luce: Câmpiile. În orice sezon.

Cum am întâlnit-o pe Diana Luce? Simplu, prin neprezență.
Am întâlnit-o într-o joi. Am întâlnit-o într-o ceainărie. Joi, la ceainărie, am întâlnit-o pe Diana beând un ceai rece în mijlocul unei câmpii.
Nu am spus că va fi un text simplu. Diana e un om complex. Artiștii sunt oameni haotici, dar organizați în dezordinea lor. Cum e Diana rămâne de aflat… Cert este că numele ei o fi având punctul pe i pus, însă personalitatea ei este ondulatoare. Ea este o persoană gingașă, asemenea unei flori de câmp în bătaia vântului. Fragilă, dar mirosul ei rămâne mult timp.

Ce te definește ca persoană?

Aș spune că toleranța în ideea în care cred că primim ceea ce oferim. De aceea pot să afirm că sunt un om deschis, care susține diversitatea, orice formă ar îmbrăca aceasta.

Ce plăceri vinovate ai?

Zahărul și Netflix, precum și plăcerea dată de procrastinarea conștientă, dar justificată de ideea că sub presiune voi da randament mai bun (ceea ce uneori se și întâmplă).

Ce te face să dansezi de fericire?

Câmpiile. În orice sezon. Optimisul pe care ți-l inspiră câmpia primăvara. Romanța verii într-un spațiu deschis, înflorit și cald. Nostalgia toamnei. Speranța că totul va fi bine, că orice încercare poate fi depășită, în timpul iernii.

Care este cea mai mișto experiență/amintire pe care ți-a produs-o întâlnirea cu oameni?

Cele mai speciale întâlniri pentru mine, sunt cele în care există o conexiune spontană, frapantă, pe care nu poți să o explici în cuvinte. O astfel de întâlnire, a putut spre exemplu să transforme o seară banală într-o amintire pentru totdeauna.  

Când erai mică cum îți imaginai că va arăta viitorul tău? Ce visai să fii?

Îmi imaginam că voi fi profesoară de franceză, pentru că și atunci și acum mi se pare fascinant să poți defini vacanța mare ca fiind o vacanță de aproape 3 luni. Franceza pentru că încă mi se pare chic.

Între timp, am devenit avocat cu o pasiune imensă pentru artă si estetică, fără vacanțe atat de lungi, dar cu aptitudinea de a gestiona timpul astfel încât să dau prioritate pasiunilor mele.

De unde pasiunea pentru flori de câmp?

Aș spune că e o pasiune asociată cu atracția pentru simplu și natural. Le asociez cu ceea ce reprezintă fidelitatea față de propria natură. Aceea modalitate firească de a fi, indiferent de intemperii. Evident e o analogie cu natura umană, convingerea mea fiind ca frumusețea fiecaruia iese la iveală mai cu seamă atunci când suntem fideli naturii noastre. Departe de convenții sociale, estetice, culturale etc.

Într-o lume de plastic, tu surprinzi naturalețea. Cum de? De ce?

E o manifestare care îmi vine natural. Timpul pe care mi-l acord ca să mă refac, să mă energizez, este petrecut în natură. În plimbări lungi prin parcuri, câmpii, dealuri, păduri. Ierbarele mele reprezintă materializări a ceea ce-mi inspiră natura. O îmbinare a dorinței de a reda viața ramelor vechi, prin restaurarea lor și năzuința de a expune natura și naturalul în interiorul acestora. Sunt obiecte de decor inspirate de natură și create din materiale naturale, care sugerează o atitudine mai conștientă asupra consumului și a consumerismului, precum și un îndemn înspre o relație aparte cu natura.

Cu ce culoare/culori ai asocia procesului tău de creație?

Cu lumina, indiferent ce nuanțe ar lua aceasta în raport cu obiectele pe care le atinge.

Prima lucrare compusă și povestea ei.

Prima lucrare a fost o incercare de a reproduce intr-o estetica mai actuală, ierbarul făcut de mine în clasa a IV-a.

Am găsit într-un weekend acest ierbar și am rămas fascinată de plantele presate în urmă cu mai bine de 15 ani. De faptul că unele și-au păstrat nuanțele, de forma lor, de ideea în sine de conservare.

Înrămarea lor a venit ulterior, ca o idee de asociere a acestor obiecte nou create, cu pasiunea mea pentru rame vechi și ideea de a le readuce la viață, de a le da o funcționalitate nouă.

Cum ai portretiza omul care îndrăgește arta ta?

Aș spune că sunt persoane cu o sensibilitate aparte, conectate cu natura și naturalul din jurul lor. Persoane care apreciază estetica simplă și organică.

Care este mesajul din spatele expoziției Peren 0.1?

Este o expoziție despre iubire, însă și despre sentimentele conexe ei: eternitatea, nostalgia, frica, trecerea timpului, sugerate toate atât împreună cât și în contrast, prin intermediul macului.

Expozitia se prezintă sub forma unui câmp, imaginar incandescent, în care manifestarea gândurilor, a iubirii poate în sfârșit să aibă loc, să fie sesizată de simțuri.

Roșul are in general o simbolistică pozitivă, însă în contrast cu fragilitatea florilor poate sugera diversitatea trăirilor noastre.

Perenitatea este în general, un fenomen asociat plantelor, însa privind alegoric, o înrădăcinare sănătoasă, are asupra oamenilor aceeași capacitate de a genera stabilitate și rezistență indiferent de circumstanțe.

Expoziția are loc din 21 iulie până în 18 septembrie la ceainăria Cărțurești din Piața Unirii.

[interviu] Amalia Gaiță: Let your soul inspire!

Când specificul evenimentului este altul decât muzica de calitate,
atunci concertele devin cireașa de pe tort.
Vineri, 17 august, începe festivalul Craft Art Beer. Festivalul va aduce împreună oameni pasionați de bere artizanală, gustări delicioase și concerte alese cu atenție, toate acestea petrecându-se în Parcul Rozelor.
Când line-up-ul unui festival de bere este completat de nume sonore din industria muzicală – Golan, Moonlight Breakfast – nu-ți rămâne decât să optezi pentru trupa care îți este ție cea mai dragă. Amalia Gaiță e de-a casei în Timișoara, dar cu fiecare apariție pare o trupă în plină metamorfoză.
E armonie, piele de găină și o pură nebunie.

Dacă Amalia Gaiță ar fi o poveste cu ”A fost o dată ca niciodată…”, care ar fi punctul culminant?

Amalia: A fost odată un copil timid și muncitor. Tot ce își dorea era să cânte propria muzică. După ce și-a strâns suficient curaj și a format o echipă, punctul culminant a venit prin lansarea albumului “Melting Sun”, în decembrie 2017, o experiență mult așteptată și o amintire faină de tot.

Michi: A fost odată ca niciodată un fotograf ce developa doar note muzicale. Când i s-au terminat filmele, a început să cânte, și așa s-a născut „Melting Sun”. Punctul culminant ar fi momentul lansării primului nostru album „Melting Sun”, un moment trăit cu multă emoție de către toți cei implicați.

Adi: punctul culminant: lucrul la un nou album în 2019.

Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat până acum?

Amalia: Trust the journey & the rhythm.

Michi: Munca depusă cu pasiune dă roade mereu.

Adi:… că viața bate filmul „Music is spiritual. The music business is not.”

Cu ce culoare ați asocia piesele voastre?

Amalia: Fiecare piesă are, într-un fel, cromatica ei. Wolves e albastru cobalt, Moon starer turquoise, Rudy laughs – rosu burgund.

Michi: Deși fotografiile din „Melting Sun” sunt alb negru, mie piesele „Melting Sun” mi se pare că sună roșu și albastru închis.

Adi: Jam red / charcoal grey

Vlad: Vișiniu, cenușiu

Care e cea mai mișto experiență/amintire pe care o aveți cu trupa?

Amalia: Turneul prin țară de promovare a materialului a fost cu siguranță o experiență care ne-a legat foarte mult. Imi amintesc cu mare drag și primele noastre repetiții, cand eram niște străini, dar împărțeam aceeași curiozitate.

Michi: Probabil amintirile cele mai plăcute sunt drumurile lungi spre concerte, și glumele pe care le-am născut în acele momente. Dar totuși, fiecare concert este o experiență aparte, în special cele la care lucrăm mai mult, cum a fost concertul de lansare.

Adi: studio 2nd session

Vlad: Last year mini tour

Prima piesă compusă și povestea ei.

Amalia: Când am început să cântăm Rudy laughs nu știam pe ce să ne concentrăm mai întâi, forma piesei, ce sound să îi dăm, ce abordare. Eram nerăbdători să descoperim ce e specific fiecăruia și cum vom pune asta în valoare.

Michi: „Rudy Laughs” îmi aduce mereu aminte de acel moment din sala de repetiție când Amalia ne arăta piesa, noi încercam s-o cântăm, dar noi de fapt nici nu ne cunoșteam atât de bine, și parcă mai mult voiam să povestim.

Cum ați portretiza omul care ascultă muzica voastră?

Amalia: Atent la detaliu și mesaj, neobosit să experimenteze.

Michi: Un om deschis la sonorități noi și atent la detalii

Adi: Putin dus cu capu’

Vlad: Not your average music consumer

Descrieți-vă cât mai creativ

Amalia: Earth. Wind. Fire

Michi: Basist ordonat, ascult metal stricat.

Adi: We rock, we truly rock. 😉

Vlad: Suntem de treabă. Destul de onești, zic eu.

Care este videoclipul vostru preferat al unei trupe străine?

Amalia: Sigur Rós – Sæglópur

Michi: Karnivool – All I Know

Adi: Steven Wilson – Song of I ft. Sophie Hunger // Steven Wilson -Drive Home

Vlad: TesseracT – King

3 cuvinte cheie pentru show-ul de la Timișoara:

Amalia: Forță, energie, contrast

Michi: Dinamică, diversitate, joacă

Adi: expect the unexpected

Vlad: Energie, emoție, culoare

Care este mesajul vostru pentru public?

Amalia: Let your soul inspire!

Michi: Pentru noi orice concert este o reprezentație vie a albumului „Melting Sun”. Dacă o să vă placă atmosfera, nu ezitați s-o trageți de mânecă pe Amalia și să-i cereți discul „Melting Sun”.

Adi: Fusion ON!

Vlad: Deci, ce fain o să fieeeee!

Фотографија корисника Amalia Gaita

Cristina Precupaș