Orice eveniment nu ar fi nimic fără resursa umană. Indiferent dacă ne raportăm la organizatori, voluntari, sponsori, invitați, ori oamenii din public. Fiecare dintre aceștia au un rol bine definit și ajută la realizarea unui eveniment de succes. În general, deși se pot identidica uneori și excepții de la regulă, evenimentele, de orice natură ar fi ele, ele se fac pentru oameni.Pentru organizatori și voluntari evenimentul este o provocare, pentru sponsori un risc, ambi dorind să îmbrățișeze evenimentul cu brațele deschise, de dragul … publicului. Motivele pentru care fac acest gest pot fi cuprinse de la dorința de a schimba ceva în mentalitatea comunității în care trăiesc până la amuzament, destindere.

De aceea consider că un eveniment este cel mai realist văzut prin mărturia participanților. Ei sunt cei pentru care se face evenimentul- ei pot da cel mai realist verdict. Astfel prima mea zi la festivalul Ceau, Cinema m-a prins în mijlocul oamenilor, cinefililor sau curioșilor de filme bune și lubeniță. În afara faptului că am fost unul dintre omuleții aceia îmbrăcați în tricou negru, din pieptul căruia exploda o lubeniță, dorința de a face evenimentul unul reușit, am avut plăcerea și de a interacționa cu oamenii, încercând să le surprind dorințele și motivația pentru cultură.

Ana Oravitan a fost cea mai interesantă prezentă. Este elevă în clasa a XI-a și dorește să lucreze în viitor în domeniul informaticii. Auzind această informație, surprinsă de prezența ei la un astfel de festival, primul meu impuls a fost: „Filme SF nu știu dacă avem anul acesta!”. Ea s-a uitat ciudat la mine și a continuat cu același zâmbet pe buze și sclipire în ochi:

„Ei, asta va fi în viitor. Oamenii au meserii, dar au și pasiuni. A nu se confunda. Eu vreau să devin cinefilă. Vreau să vină lumea la mine și să mă roage să le propun filme. Să îmi arate o poză, o melodie, să îmi descriere starea lor de spirit, iar eu să le dau în schimb filmul-remediu pentru ei.”

Fascinată de povestea ei, de modul cum privește filmele, am observat rapid că ea poate fi încadrată în categoria paradoxuri. Ea poate profesa simultan trei meserii: cea de IT-ist, medic și cinefil. Dorind să aflu cât mai multe despre pasiunea ei, am mers invers pe firul logic al întâmplărilor pentru a afla sâmburele ce a declanșat totul. Știam că a câștigat primul loc la un concurs național de poezie, dar eram sigură că în spatele acelui zâmbet de copil, se aflau mai multe pasiuni și vise în curs de îndeplinire.

„Știi, fiecare în ziua de astăzi are o pasiune. Unul se pricepe să scrie! Altul are o altă pasiune. Dar eu ce pasiune am? Mie îmi place să mă uit la filme. Anul trecut la școală aveam o materie numită antreprenoriat, iar profesoara ne-a spus că trebuie să facem un proiect despre un antreprenor. Eu am făcut despre Col Needham, antreprenorul care a creat platforma IMDb. Ceea ce m-a făcut să îmi doresc și mai mult să mă aplec asupra filmelor. El și-a propus într-un an să vadă 1.000 de filme, și realizezi că asta ar însemna 3 filme pe zi, ceea ce este imposibil pentru om care nu s-ar duce la nici un festival cinematografic.”

Pe ea am mai întâlnit-o și la alte evenimente din sau din afara razei de „evenimente culturale”. La Ceau, Cinema a fost la fiecare proiecție, alergând dintr-o locație în altă, plină de energie și parcă înfometată de cunoaștere. Întrebând-o dacă s-a documetat înainte despre filmele pe care va urma să le vizioneze, răspunsul ei a fost:

„Tu nu înțelegi! Eu vreau să devin cinefilă. Am citit, m-am documentat, am căutat liste de filme pe care trebuie să le văd într-o viață. Și printre acelea se afla și trilogia Trei culori: Albastru (1993),  Alb și Roșu (1994). Iar în al doilea film al trilogiei joacă actrița Julie Delpy care a jucat și în altă trilogie, din care fac parte filmele Înainte de răsărit (1995), Înainte de apus (2004), Înainte de miezul nopții (2013) Încă nu realizez dacă am venit la festival pentru trilogia franceză sau dacă am vrut să văd trilogia franceză datorită actriței.”

Conversația prindea din ce în ce mai mult contur, iar din una în altă am început să vorbim despre filme, despre importanța lor, despre diferența dintre filme de relaxare și filme de artă. Ana mi-a propus și o listă de filme care să mă provoace și să-mi trezească apetitul pentru filme de artă.

Dead Poets Society (1989)
Before sunrise (1995)
Shakespeare in Love (1998)
Eternal sunshine on the spotless mind (2004)
Into the wild (2007)
Black Swan (2010)
My week with Marilyn (2011)
Midnight in Paris (2011)
Serial Bad Weddings (2011)  
About Time (2013)
Frank (2014)

Dar cum prea bine se știe că orice este frumos durează puțin, și conversația noastră dintre cele două filme de la Teatrul Maghiar nu s-a abătut de la regulă. Dar sunt sigură că mă voi mai întâlni într-o zi de primăvară cu ea, într-o sală de cinematograf sau la o proiecție și drept mulțumire că mi-a fost atât de simpatică în acest schimb de replici îi voi oferi un buchet de narcise.
Fotograf: Melinda Gyori

One thought on “IT-ista care visa să devină medic cinefil”

Merită să spui ceea ce gândești!

%d blogeri au apreciat: