De-a joaca ascunsa cu frica

 

Well you look like yourself
But you’re somebody else

Well you talk like yourself
No, I hear someone else though

Un articol care să-ți amintească de tine.

Trăim intens cu programe plănuite la minut. Suntem prinși într-o fugă continuă – dar nu eternă. Inevitabil se vor ivi momente în care programul se va termina, ieșirile în oraș se vor rări și orice liant de care am vrea să ne prindem pentru a continua agitația va dIspārea. După fugă îndelungată să te oprești este dificil, atât fizic, cât și mental. Alergi, te agiți, corpul se obișnuiește la mișcare, crești viteza. Alergi. Te detașezi de orice. De lume, de Tine și apoi… brusc, îți simți respirația. Ai senzația că amețești. simți că timpul se dilată. Corpul se relaxează. Mușchii ochilor se relaxează. Te uiți într-un punct fix. Te apucă frisoanele. durerea de cap. plânsul. Îți revezi viața la persoana a III-a, exact de unde te-ai părăsit.

Când extern totul se oprește, agitația continuă intern.

Zilnic trecem pe lângă oameni. În câmpul vizual ne intră sute de obiecte, cărora nu le dăm importanță, dar care rămân stocate pe retină sau în subconștient. Trecem pe lângă. Nu dăm importanță. Visăm anumiți oameni. Nu ne explicăm proveniența. Întâlnim oameni la care doar visam (sau pe care îi urmăream pe rețelele de socializare). Ne bucurăm.
Nu vrem să ne conștientizăm emoțiile. Nu vrem să ne descifrăm. Nu vrem să înțelegem mai mult decât ne este „predat”. Singurătatea ne sperie. Mă sperie. Poate pe tine nu.
Inițial credeam că făcem lucruri doar din egoism și autosuficiență. Din motivul că eu vreau să fiu mai la superlativ decât celălalt. Acum cred că egoismul este motivul pe care n-il repetăm, din frica de-a rosti motivul primar: frica. Ne este frică de singurătate. Ieșim cât mai des. Ne este frică de un refuz. Ne programăm măcar patru întâlniri pe zi – una tot se va termina cu un răspuns pozitiv. Ne este frică de imaginea noastră în societate. O imagine pe care ni s-a creat înainte să ne-o creem. Frica de un „eu” într-o lume de „noi”, în care „eu” să fie pe placul lui „noi”, dar eul puțin mai bun decât ei.
poză: Elliott Erwitt, 1963

versurile de la început: Flora Cash – You’re Somebody Else

Merită să spui ceea ce gândești!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu stiu cum sunt altii, dar mie imi place mai mult cand sunt in lumea mea, fara prea multa lume in jur, fara nebunie si zgomot, fara stres si gandul ‘fit in’ intr-o societate. Si tare bine imi mai este asa! Dar totusi asta nu inseamna ca am o personalitate introvertita. E cum m-am modelat pe mine insami.

  2. Intr-adevar, traim niste timpuri in care e greu sa te opresti, e greu si sa pui pauza din cand in cand. Sunt oameni care se detaseaza foarte usor, la fel cum sunt si oameni care nu concep sa se opreasca din ritmul lor alert. Acum viata insasi e pe fast forward …

  3. ”Nu vrem să ne conștientizăm emoțiile”…foarte adevărat. Din păcate fugim de noi, de sentimentele noastre de nevoile reale pe care le avem şi ne cufundăm în muncă. Devenim ”oameni de carieră” doar pentru a fugi de lumea reală ca apoi să putem da vina pe muncă și pe lipsa de timp pentru nefericirea noastră.

  4. Corect! Desi, cateodata, si singuratea poate aduce linistea si pacea unui suflet. Sunt momente cand ne dorim sa fim doar cu gandurile noastre-singuri cu sinele nostru. Si ne simtim bine, de cele mai multe ori…