Câtă vreme barza nu este doar în manualul de zoologie, hărțuirea, ”ținutele provocatoare” și lipsa de respect vor fi prezente.
„Pe vremea mea…”. Deși nu mă desparte mai mult de zece ani de proaspeții adolescenți, am un sentiment ciudat: ei ce au făcut de ziua copilului? Eu când eram mică gândul îmi zbura la baloane și vată de zahăr pe băț. Atunci era mult soare: afară și în suflet.
Bună ziua, bombonico!
Ieri a plouat. În general plouă când vine vorba despre copii. În România, copiii nasc copii, din lipsă de educație sexuală. Nu știu ce îl sperie mai mult pe poporul român: educația sau sexul. Barza continuă să existe. Dar oare de ce? A cui este vina? Vina nu este individuală, ci colectivă, nu este nici a fetelor, nici a băieților. Societatea cu valorile impuse de aceasta dictează sensul vieții. Oamenii.
Câtă vreme barza nu este doar în manualul de zoologie, hărțuirea, ”ținutele provocatoare” și lipsa de respect vor fi prezente. Respect? Ce îți este și cu acest termen scos dintre filele unui dicționar. „Dar doamnă, noi avem respect!” Respectul nu e acel << Bună ziua >>, ci ce urmează după el.
Societatea de tip
🧚♀️ matrilineal: Mama este 100% responsabilă de copilul ei, urmată fiind de familia acesteia. Fratele/tatăl ei se îngrijește de copil. Șoțul lucrează. În cazul în care mama moare, copilul revine familiei mamei, aceștia fiind tutorii lui legali. Cuvinte cheie: zestre genetică, certitudinea maternității
🕺 patrilineal: Tatăl este capul familiei. Transmiterea de cunoștințe, bunuri și averi se face din tată în fiu. Familia tatălui este cea care decide soarta copiilor, primul pas fiind cel al preluării numelui de familie. Cuvinte cheie: mândria nașterii unui fiu
În prezent, trăim într-o societate patrilineară. Astfel, conform societății românești, băieții cresc alimentați de mândrie, în timp ce fetele de rușine. Așa vrea societatea și biserica (ex. Eva a fost făcută din coasta lui Adam – ea îi este datoază lui întreaga sa existență).
Lolita. Ea lingea acadeaua!
Freud vorbea despre complexul lui Oedip. Este prezent și va fi mereu. Însă, dragi cititori, viața uneori bate filmul, iar filmele pe lângă viață și moarte, tratează și un alt complex: complexul Lolita (lolicon).
Humber Humbert (Lolita, 1962), Isaac (Manhattan, 1979) și Lester Burnham (American Beauty, 1999) îți pot vorbi mai multe despre. Ei sunt gentlemani, vorbesc prin fapte. Pe lângă aceștia, cinematografia nu a neglijat nici femeile, dar prezența acestora, asemenea distribuției lor în roluri complexe, este minimă (Notes On A Scandal, 2006 și The Reader, 2008).
Jocul cu: păpuși eu – destine alții
Organizam picnicuri cu păpuși. Ele erau prietenele mele. Prietene. Nimic mai mult. Eu le pieptănam, le aranjam și aveam grijă de ele. Așa naiv, dar cum știam eu mai bine. Lor nu le lipsea nimic. Fiindcă nici mie nu îmi lipsea.
Dar apoi într-o zi am văzut că în țări străine multe fete nu sunt la fel de norocoase ca mine. Erau slabe, dar inestetic de slabe. Se citea suferința pe chipul lor. Ele nu se jucau, nu se bucurau deloc de viață. Deși, oare era viață ceea ce trăiau ele? Africa e termenul general, dar nu exclude și alte zone, familii și indivizi.
Diversitate – supermarketurile s-au conformat. Umanitatea când?
Când mergeam cu părinții mei la magazin, de fiecare dată plecam acasă cu o nouă jucărie. Dacă vedeam pe raft o jucărie pe care o aveam deja, nu mi-o mai doream. Ochii îmi sclipeau doar la jucăriile noi, cele care nu se asemănau cu cele din colecția mea de acasă. Eu apreciam diversitatea. O colecție adevărată nu înseamnă același model de n ori.
Poate eram doar un copil. Dar și adulții care ne conduc au fost și ei odată copii. Ei cum vedeau lumea? Fiindcă azi mulți par a o vedea în nuanțe de alb-negru. Privilegii. Rosa Parker a încercat, dar locul ei rămâne și în ziua de astăzi încă liber. Doritori?
Știți, dragi oameni mari? Eu mi-aș dori să luați lumea la pas cu mine. Pink l-a rugat pe Bush să o facă. Poate mie îmi va ieși. Sunt încă tânără. Sper!
O acadea nu ține de foame un an!
Puteam sări peste 1 iunie. Noi, adulții, am merita această zi doar în momentul în care următoarele lucruri s-ar schimba: ne-am dori să ne jucăm cu orice păpușă, indiferent de magazinul de proveniență, am lăsa copii să se joace, iar oamenii mari să aibă grijă de ei și, poate cel mai important, am petrece timp cu cei mici.
Deși ziua copilului este vara: cu o floare nu se face primăvara. O acadea nu ține de foame un an! Uneori ajunge pentru zece minute, alteori nici după nouă luni nu își pierde gustul.