Fii autentic!
Acesta era mesajul pe care voiam să îl transmit unui grup de două zeci de tineri. Adică o spuneam ca pentru mine, dar privindu-mă în douăzeci de oglinzi. O spuneam de fapt pentru mine. De fapt voiam să-mi readuc aminte de esența fiecăruia. De acel ceva pe care îl pune inevitabil oricine pe masă, când se află într-un grup. La picnicul comunității nimeni nu aduce alimente. Nu! Mâncarea-amintirile se mănâncă cu tacâmurile-experiența.
Cu toții suntem o supă. Aceași supă, dar cu alte ingrediente.
Le-a plăcut jocul de-a supa și exercițiul cu petrecerea. Supa era individul, ingredientele valorile fiecăruia. După o oră de stat în bucătărie, fermecați de mirosul fiecărui preparat, am concluzionat: ”V-aș invita pe toți la un picnic! Sunt sigură, că deși nu aș fi familiarizată cu toate bucatele, n-aș avea intoleranță la niciunul!”.
Îmi plac oamenii. Cele mai dificile, imprevizibile și fascinate creaturi de pe Terra reprezintă totodată și plăcerea mea nevinovată. Ciocolata, marțipanul și ceaiul de mentă sunt și ele acolo, dar nu sunt plăcerea, ci plăcerile.
Hai să fim mai toleranți. Susțin schimbul de haine. Hai să organizăm, periodic, evenimente stil ”shop my closet” (cumpără-mi dulapul). Ne-am descălța la intrare, am pune pantofii într-o grămadă și ne-am reîncălța cu o altă pereche. Ar rezulta un fel de femeia polițist, bărbatul make-up artist.
Diferit, dar nu imposibil. Diferit, dar benefic pentru o apropiere necesară.
Cu toții suntem mari. Între mare și mic diferă doar gradul de lumină.
Se știe că totul crește sub influența luminii. Lumină, căldură părintească, încurajările profesorilor. Indiferent de termen, înțelesul este același.
În jurul unui copac stau doi lupi. Unul mare, altul mic. Lupul mare nu știe că fratele său e mic, ci, datorită umbrei pe care-o vede cu coada ochilor, cel mare, îl consideră pe cel mic, mai marele dintre cei doi.
Zilnic ne întâlnim cu situații în care nu știm dacă omul de lângă noi este lupul mare sau cel mic. Cumva vrem involuntar să fim percepuți de ceilalți, ca fiind persoana mai informată, cu un statut social mai înalt și, de ce nu, să îl detronăm pe celălalt la toate niveluri. Însă, această dorință de afirmare vine și cu un bagaj de trăsături negative: egocentrism, invidie și un nivel scăzut de empatie.
Un băiețel îl întreabă pe bunicul lui:
– Ce-i sufletul bunicule?
– Păi, măi băiete, gândește-te că ai înlăuntrul tău doi lupi, unul alb ce iubește adevărul, dreptatea, dragostea, curajul și onestitatea și un alt lup negru căruia îi place minciuna, frica, ura, cruzimea și hoția.
– Lupul alb e lupul bun. În el s-au adunat toate calităţile noastre: generozitatea, iubirea, altruismul, jertfelnicia, sinceritatea, corectitudinea, moralitatea, loialitatea, bunătatea, curajul, liniştea interioară, smerenia… Tot ce e bun şi frumos în noi.
– Iar lupul negru?
– Lupul negru e cel în care ni s-a adunat tot ce e mai rău în noi: ura, invidia, lăcomia, frica, minciuna, trădarea, egoismul, zgârcenia, aroganţa, răutatea… Și ei dau o luptă continuă în tine, se tot bat, se bat în continuu…
– Și cine câștigă bunicule?
– Depinde pe care-l hrănești nepoate, depinde pe care-l hrănești…