Patti Smith | Pe când eram doar niște puști | 2014

Să începi cartea cu finalul e o prostie sau o provocare? Dacă alegi acest drum oare misterul se spulberă?

Prima lectură autobiografică asupra căreia am meditat a fost Confesiunile unei dependente de artă – Peggy Gugenheim. Prin intermediul ei am cunoscut personalitățile secolului trecut. Peggy mi-a vorbit pentru prima oară despre Piet Mondrian si Alberto Giacometti. Însă lecția cea mai importantă a fost reîntâlnirea cu specificul românesc. Știam că Brâncuși este emblematic pentru spațiul mioritic, însă faptul că Peggy, un non-român, vorbea cu atât patos despre el, îngroșa importanța acestei personalități.

De ce am pomenit de Peggy? Deoarece ea, este unul dintre elementele de legătură între romanul acesteia și cel al artistei Patti Smith. Cele două s-au întâlnit în viața reală și au avut prieteni comuni. Ambele vorbesc despre Andy Warhol și Constantin Brâncuși. Nu știu dacă succesul acestor dame se datorează perioadei în care au trăit sau pasiunii pe care au pus-o în munca lor.

Despre autor

Patti Smith (Patricia Lee Smith) s-a născut în penultima zi a anului 1946. Viața ei a gravitat în jurul diverselor forme de artă – muzică, desen, poezie. Unicitatea acestui personaj rezidă din îmbinarea muzicii rock cu poezia. Mulți o cunosc datorită influenței aduse stilului de muzică punk-rock. Cel mai cunoscut cântec este  “Because the Night“, scris împreună cu Bruce Springsteen. Romanului autobiografic Pe când eram doar niște puști, distins în anul 2010 cu premiul National Book Award este este o promisiune făcută lui Robert Mapplethorpe, colegului ei de viață.

https://i2.wp.com/www.jambase.com/wp-content/uploads/2017/04/patti-smith-patti-smith-c6a26abd-7c46-4276-b5bb-6aa6076a5d03_37551_TABLET_LANDSCAPE_16_9-1480x832.jpg?resize=584%2C328&ssl=1

Despre carte

Pe când eram doar niște puști prezintă o viața în care sfârșitul pălește în fața intensității acțiunii. Moartea lui Robert rămâne irelevantă, dacă o privești ca acțiune prezentă, în loc de efect al unei vieți de fugar.
Afli despre moarte de la început. Știi la ce să te aștepți. Ajungi la finalul cărții și recitind despre Robert pe patul de moarte îți trezește aceași uimire. Însă uimirea nu este provocată de uitarea sfârșitului, ci de regretul că Patti-Robert nu poate dura o eternitate și încă o zi!
Cartea surprinde evoluția protagonistei din momentul în care hotărăște să părăsească orașul natal până la moartea lui Robert. În incipit, Patti se află în fața unei decizii importante: să rămână la fabrica din oraș sau să-și încerce norocul în New York? Fiind o fire spontană, acceptă provocarea și numește New York-ul viitoarea ei reședintă. Îl cunoaște pe Robert, iar conexiunea dintre ei se formează instant.

https://i0.wp.com/media.npr.org/assets/artslife/books/2010/01/just-kids/patti-robert_wide-c86ad370b578c009bdd2360323f1be79d47e7ad8.jpg?w=584&ssl=1

Intimitate

Frații au o intimitate, îndrăgostiții alta, iar Patti si Robert o combinație între. Orașul New York a fost un spațiu nou pentru fiecare – Robert venea din Floral Park, Queens, iar Patti din Chicago, Illinois. Noul oraș a fost scena unei prietenii care a putut fi despărțită doar de un somn adânc.

Știam că într-o zi eu aveam să mă opresc, iar el avea să meargă mai departe, dar până atunci nu ne putea despărți nimic.

Fiecare protagonist și-a construit viața în jurul celuilalt. Robert a fost atât Răul necesar, cât și o provocare. Ambele și puțin mai mult.

https://i1.wp.com/79hbm1979mg58bnh1fp50y1bry.wpengine.netdna-cdn.com/wp-content/uploads/2016/03/L2012_88_378_0-1.jpg?w=584

El a fost pentru Patti ceea ce a fost Spânul pentru Harap Alb. Odată ce Patti s-a obisnuit cu peisajul newyorkez, el a început să pălească, urmându-și propriul drum. Însă dualitatea ființei s-a putut observa până în final: Robert-Sam, Robert-Patti. Deasemenea, prin modul lui de-a fi, el a fost o continuă provocare pentru Patti. El a provocat-o să devină artista complexă. Desenatul, scrisul de poezii, care s-au verbalizat în cântece au fost imboldul lui.
Ei nu erau ei însăși, ci fiecare era oglindirea celuilalt. ClișeiC, nu? Însă clișeul nu continuă, nu se concretizează în relație de basm, ci ceva mai mult.

— Noi n-am avut copii, a zis cu tristețe.

— Lucrările noastre sunt copiii noștri.

Legat de noroc în viață este impropriu să vorbim! Patti nu datorează nimic destinului, ci tuturor posibilităților pe care le-a fructficat. A transformat frica de necunoscut în familiaritatea unui oraș-acasă.

Unde duce totul? Ce va deveni din noi? Acestea erau întrebările noastre tinere și răspunsurile au fost dezvăluite. Totul se duce unul la celălalt. Noi devenim noi înșine.

Aventurile lui Sacha | Toate acele locuri minunate | Copilăria

Dragă copil,

La început ești copilul părinților tăi, ești Sacha a lui Iulian Tănase. Crezi în puterea imaginației, crezi că lumea este pictată în culori vii. Îți iubești părinții și singurul sărut pe care îl cunoști este ”sărutul lui Dragoș”, văzut în filmul Shrek. Timpul va trece iar ”sărutul lui Dragoș” se va transforma într-unul real, care va elibera fluturi în stomac. De-alungul adolescenței te vei confrunta cu diferite situații, oameni și provocări. Unele vor fi mai ușoare, altele mai dificile. Uneori te vei afla în impas, crezând că te afli într-un labirint fără ieșire. De aceea îți voi da următorul sfat, învățat din cartea lui Maxim Gorki: amintește-ți mereu că imaginația și educația sunt cele două puteri salvatoare pentru fiecare individ! Crede în tine și caută mereu răspunsul în sufletul tău! Tu știi cel mai bine de ce ai nevoie și cum să-ți creionezi viața!

Deoarece am vorbit despre educație și imaginație, mi-am propus să le îmbin pe ambele în acest articol, scriind trei recenzii de carte. Voi invita în scena literaturii fiecare carte pe rând, lăsând-o să se prezinte!

Iulian Tănase | Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat | 2017

Înainte să fie personaj, Sacha era fiul lui Iulian. Iulian omul care înainte să devină un scriitor bun și-a dorit să fie un tată bun. Sacha îl consideră și acum un scriitor bun, însă ceea crede fiul despre tată este asemenea ceea ce crede fiul despre el în viitor- uneori nerealistic. Totuși “autobiografia unei zile din viața fiului” este o “scriitură” interesantă. Aceasta surprinde momentele cheie dintr-o relație tată-fiu. Ea spune povestea zilei de naștere a lui Sacha, un băiețel de patru ani, care vede apartamentul tatălui său asemenea unui castel. Sub ochii copilului totul se preschimbă în ”neînțelesuri și mai mari”. Creioanele sunt șerpi cu durere de spate, scaunele sunt vulpi îmblânzite, miezul nopții nu are gust de miez de nucă, iar singurul fel de mâncare pe care ar putea să i-l gătească Sacha tatălui, dacă ar schimba rolurile, are fi o farfurie plină de piese de Lego.

Deși sunt sigură că imaginația copiilor nu se suprapune cu ilustrațiile Alexiei Udriște, nu pot să nu remarc petele de culoare care însoțesc cititorul de-a lungul zilei de naștere a lui Sacha.

vulpi

Jennifer Niven | Toate acele locuri minunate | 2015

Este anul 2017, iar tinerii sunt aceași pe care i-ați cunoscut, a-ți fost, i-ați îndrumat. Uneori adolescenții se arată vulnerabili, alteori își aruncă vulnerabilitatea sub patul camerei lor, alături de reviste, haine murdare și cărți subliniate. Indiferent în care dintre cele două categorii v-ați regăsi, tinerii sunt vulnerabili. Sunt ”ei”, dorind să-și afle ”eul”.

E ok să râzi, știi. Pământul nu se va crăpa. Nu vei ajunge în iad. Crede-mă.

Cartea scriitoarei surprinde momentul când doi adolescenți își schimbă reciproc traiectoria vieții. Theodore Finch e în turnul școlii. Sunt ultimele sale momente pe care și le petrece salvând-o pe Violet Markey, de la sinucidere. Timpul uneori vindecă, alteori provoacă răni. Romanul este construit asemenea unui mountainrousse. Uneori Violet se zbate între vise negre, alteori Theodore este cel care umblă prin intunericul existenșial. Violet trăiște. Sora sa nu. Theodore o salvează pe Violet, însă nu se poate salva pe el însăși. Deși despre adolescență, probleme, iubire incompatibilă și durere se vorbește mai mereu în literatura pentru viitori oameni mari, această carte mi-a plăcut datorită structurii. Schimbul de perspective, și limbajul poetic, metaforic și boem. Cartea vorbește limba îndrăgostiților incurabili. Povestește adolescența prin perpectiva sufletul unui adolescent.

Ea este oxigen, cabon, hidrogen, nitrogen, calcium și fosfor. Aceleși elemente care se află în interiorul fiecăruia, dar nu mă pot opri din gândul că ea este mai mult de atât, ea conține și alte elemente de care n-a mai auzit nimeni, unele care o fac unică. Simt o ușoară panică, gândindu-mă: ce se va întâmpla la momentul în care unul dintre elemente ar înceta să mai lucreze alături de celelalte? Voi încerca să mă concentrez asupra pielii sale, până nu voi mai vedea molecule, ci pe Violet.

Maxim Gorki | Copilăria | 1914

Iapa era bătrână și din albă, cum fusese odată, părea că un zugrav beat se apucase s-o vopsească cu tot felul de culori și se lăsase de treabă la mijloc.

Asemenea familiilor cu trei copii, și acest roman cu caracter autobiografic face parte dintr-o trilogie, având romanele La stăpân și Universitățile mele drept frați. Cine spune că despre mediul rural s-a scris doar la români se înșeală. Viața satului este redată verosimil și în acest roman. Cititorului i se prezintă conflictele dintre membrii familiei (pe a locuri amintește de Ilie Moromete și cei trei fii ai săi), prezintă obiceiurile satului (nașterea acasă, înmormântarea, împărțeala moștenirii). Bunica lui Alioșa amintește de basmul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Deși contextul este altul, prezența bunicii în copilăria nepoților se păstrează. Este aceași bunică, care îi spune copilului povești nemuritoare, făcându-l să uite de înstrăinarea de mamă, de izbucnirile bunicului și destrămarea lentă a familiei.

Ajunsesem să deosebesc cărui Dumnezeu îi erau îndreptate rugăciunile ce se făceau la biserică. Tot ce citea preotul și dascălul era pentru Dumnezeul bunicului, iar psalții cântau totdeauna rugăciunile bunicii.

Când am întrebat-o pe mama, dacă i-a plăcut cartea, a știut să-și motiveze admirația față de aceasta carte prin: poveste tristă, viața copilului care se zbate pentru un viitor mai strălucit. Mie însă mi-a plăcut această carte începând de la înșiruirea de idei, de la forma sa. Deși romanul este plasat într-un mediu pestriț, un copil crescut de bunici, o familie destrămată, puterea educației și a imaginației își face simțită prezența, fiind cele două puteri salvatoare a individului. Nu este o lectură ușoară, autorul dispunând de un lexic interesant pentru abordarea unei teme, care pare inițial sinonimă cu fericirea, naivitatea.

La mulți ani, copil-cititor!

 

 

 

Peggy Guggenheim | Confesiunile unei dependente de artă | 2016

Astăzi Peggy Guggenheim este pentru mulți doar o galerie de artă. Un nume scris pe o plăcuță atârnată. Însă acea galerie nu a împrumutat numele. Nu! Acea galerie are parfumul artistei, pereții aceia au ascultat discuții între Peggy și artiștii care i-au marcat viața ei- sau să fi fost inversă influențarea? Peggy este acea femeie cochetă, independentă. Ea este o femeia în lumea bărbaților.

Recent am parcurs și ultimele rânduri din cartea patroanei artelor moderne Peggy Guggenheim – Confesiunile unei dependente de artă. Dincolo de povestea uluitoare, m-a impresionat profilul de femeie independentă care reiese printre rânduri. Astfel, fiind puternic fascinată de ea, considerând-o o muză feminină, m-am hotărât să-i surprind viața, depășind granițele impuse de povestea cărții. Voi vorbi despre:

  • Peggy Guggenheim
  • Confesiunile unei dependente de artă
  • Bărbații curatoarei de artă
  • Modurile prin care omul sec. al XXI-lea o poate întâlni

Despre autoare

Peggy Guggenheim este una dintre cele mai antitetice și controversate prezențe ale secolului al XX-lea. Ea provenea dintr-o familie americană bogată, fiind fiica omului de afaceri Benjamin Guggenheim și a Florettei Seligman. Unchiul ei a fost Solomon R. Guggenheim, omul din spatele fundației Solomon R. Guggenheim. Ea și-a dezvoltat simțul estetic de-a lungul anilor, fiind mereu înconjurată de elita acelui secol. Peggy a fondat galerii în Londra, New York și Veneția, cea din urmă fiindu-i și casă. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când prețurile erau minime.Ea a început să colecționeze artă. Se spune că ar fi colecționat un tablou pe zi. În ciuda culorilor vii de pe tablourile din colecția acesteia, viața ei de familie a fost una nefericită. Sfârșitul acestei călătorii prin viață a prins-o în casa ei din Veneția, unde împreună cu cei paisprezece căței ai săi a fost îngropată în curtea vilei-muzeu.

Confesiunile unei dependente de artă

Romanul autobiografic ”Confesiunile unei dependente de artă” este o carte despre expresionism, o cronică de familie, viața unei curatoare de artă. Însă această poveste nu impresionează prin viața doamnei Peggy, ci prin modul în care autoarea presară picanterii despre artiștii cu care a intrat in contact. Ce era Pollock inainte să fie marele Pollock? Ce a insemnat Max Ernst pentru patroana artelor? Însă cel mai important detaliu este scriitorul care i-a insuflat dragostea pentru artă.

Este o carte despre o nonconformistă, care revoluționează galeriile de artă, unește Europa cu America și aduce arta mai aproape de oameni.

Când istoria este povestită prin intermediul cărții de istorie, poate părea uneori a fi impersonală, plasată într-un timp îndepărtat de noi, indiferent de vârsta sau experiența noastră. Dar cum ai reacționa dacă ți-aș spune că recent mi s-a predat istoria artei moderne de o exegetă a acelei vremi? Peggy m-a purtat prin viața acelei perioade. (spun viață cu formă nearticulată, deoarece ea nu surprinde doar propria ei viață ci și a altora).

Această autobiografie este o sinceră autocaracterizare. O autocaracterizare structurată riguros. E viața unei artiste care a imbrățișat orice oportunitate. Cartea este o lecție de istorie. O realitate. O prezentare a artei in vremea razboiului. Cartea surprinde de asemenea si cel de-al Doilea Război Mondial, punând însa pedala pe arta in favoarea razboiului. Peste trei zile Parisul va fi acaparat de naziști. Peggy nu dorește să se întoarcă in New York fără colecția ei. […] Arta necesită sacrificii, însă Peggy prezintă totul drept o joacă de copii.

Singurul lucru care putea fi făcut cu tablourile era să le împachetez și să le scot din Paris, înainte de a fi prea târziu, sau să le depozitez într-o cameră subterană. Leger mi-a spus că el credea că Luvrul ar putea să îmi dea un metru cub de spațiu undeva la țară, unde își ascundeau comorile lor. Spre dezamăgirea mea, Luvrul a decis că tablourile mele nu meritau salvate și a refuzat să îmi ofere spațiul. Ceea ce au considerat ei că nu merita salvat erau un Kandinsky, mai multe Klee și Picabia, un Braque cubist, un Gris, un Marcoussis, un Delaunay…

Bărbații doamnei Peggy Guggenheim

Anul 1920 a fost momentul decisiv din viața autoarei. În acest an, Peggy s-a mutat la Paris, unde a început să frecventeze artiști și scriitori. Avea să-și petreacă întreaga viață printre personalitățile epocii sale. Printre aceștia, s-au numărat:

Constantin Brâncuși — ”Brâncuși era un bărbat micuț și extraordinar, cu barbă și cu ochi întunecați și pătrunzători. Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu adevărat. Te simțeai foarte fericită alături de el, dar din nefericire a devenit prea posesiv cu mine și voia să-i dedic tot timpul meu. Îmi spunea Peghița și mi-a zis că îi plăcea să facă lungi călătorii, în care înainte dusese cu el și fete frumoase.”

Alberto Giacometti — ”Giacometti semăna cu un leu în cușcă, cu capul lui leonin și cu o claie enormă de păr. Conversația și comportamentul lui erau extrem de suprarealiste și capricioase, asemenea unui divertisment de Mozart.”

Piet Mondrian — “Intr-o zi, celebrul pictor abstract olandez, a intrat in Guggenheim Jeune si, in loc sa vorbeasca despre arta, m-a intrebat daca puteam sa-i recomand un club de noapte. Dat fiind ca avea 66 de ani, am fost destul de surprinsa, dar cand am dansat cu el mi-am dat seama cum putea sa se simta inca atat de bine. Era un dansator foarte bun, cu postura lui militara, si era plin de viata si de spirit, chiar daca nu puteai sa discuti cu el in nicio limba. Poate ca limba lui, olandeza, ar fi fost mai satisfacatoare decat franceza si engleza lui foarte ciudate, dar pe undeva ma indoiam ca vorbeste chiar si limba sa materna.
Yves Tanguy — ”Acesta era un barbat simplu din Bretania, de aproximativ 30 de ani, care fusese ani de zile in marina comerciala. Tatal lui detinuse candva un post intr-un minister si, drept rezultat, Tanguy se nascuse intr-o cladire din Place de la Concorde. Acest inceput destul de oficial al vietii lui nu il facea deloc sa fie infumurat. Dimpotriva, se purta cat se poate de firesc. In 1926 se dusese la Andre Breton, poetul, scriitorul si liderul suprarealistilor, si incepuse sa picteze pentru prima oara in viata lui.”

 

Modurile prin care omul sec. al XXI-lea o poate întâlni

Înafara romanului autobiografic, Confesiunile unei dependente de artă, personajul caracteristic artei moderne, poate fi întâlnit deasemenea în filme și alte romane.

FILME

  • Pollock (2002), biografia pictorului american Jackson Pollock, unde rolul doamnei Guggenheim este jucat de Amy Madigan.
  • Peggy Guggenheim: Art Addict (2015) este filmul documentar bazat pe viața ei, care pornind de la autobiografia ei, conturează universul artistic al curatoarei de artă.

LITERATURĂ

  • Affairs of the Art. Mistress of ModernismMary V. Dearborn
  • The Life of Peggy Guggenheim — Houghton Mifflin
  • Peggy Guggenheim. Das Leben. Eine Vernissage — Laurence Tacou-Rumney:
  • Kunstsammlerinnen. Peggy Guggenheim bis Ingvild GoetzDorothee Wimmer, Christina Feilchenfeldt, Stephanie Goda Tasch
  • Peggy Guggenheim : the shock of the Modern — Francine Prose

 

(GIVEAWAY) Alexandra Rusu | Cartea Năsoaselor | 2016

Cartea Năsoaselor

Alexandra Rusu, ilustrații de Loreta Isac, Editura Vellant, 2016

Despre autor

Alexandra Rusu este editor de carte, digital copywriter, co-fondator Booktopia.ro. A publicat în Evenimentul zilei, New York Times Book Review, Cosmopolitan, The Institute și în antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (Humanitas, 2013).

Despre carte

Pe 1080 iulie 2017, Maurizio Furlini – autor al volumului „Ifosierul”, pe care speră să-l și citească într-o zi, absolvent al Înaltei Școli de Idei, Comprese și Bășini – primește un e-mail de la Hermina de Ditai-Nasul, care îl invită la Castelul din Piftie, unde să predea toate ifosele imaginate altețelor regale. De aici începe minunata și strania aventură a faimosului motanier în universul Ditai-Năsoez. Iar de la ifose până la încercarea – din seria misiune imposibilă – de a le găsi prințeselor de Ditai-Nasul niște soți pe măsură, nu mai este decât un pas. Într-un ritm alert, cu umor, o fină ironie și o mulțime de referințe culturale, Cartea năsoaselor parcă se scrie și citește de la sine. Este un basm-oglindă a zilelor noastre, care se construiește pe rolul jucat de aspectul fizic în secolul al XXI-lea. Este o fabulă, care ascunde în spatele personajelor de hârtie, tipologii umane, care copiază realul, reducându-l la banal.

Un pasaj preferat

O prințesă este un turn cu o mie de ferestre, în mijlocul mării. Valurile sunt faldurile rochiei ei. Pe aceste valuri vin nenumărate bărci, ca niște nasturi, care se înalță și coboară pe crestele înspumate. Curioșii din bărci pot zări uneori ce se întâmplă în turn: câte-o sală de bal plină de dansatori mascați sau câte-o cameră liniștită, în care o femeie citește o carte. Dar nici unul dintre acești călători nu va afla, nici măcar într-o viață, ce ascund toate încăperile turnului, de la nord, vest, sud și est. O parte din acest turn va rămâne pentru totdeauna necunoscută. Iată prin ce trece fiecare prințesă.

Despre eveniment

Balonul Pavat cu Intenții Bune aduce Cartea năsoaselor & prietenii ei la librăria La Două Bufniţe. Vineri, 27 ianuarie, de la ora 18:00, scriitoarea Daniela Raţiu și bloggerul Adina Borcan vă vor introduce în lumea Ditai-Năsoeză, iar Alexandra Rusu, cea care a (tran)scris pățaniile motanierului, va fi prezentă pentru a vă povesti despre încântătorul univers Ditai-Năsoez. Va fi o seară plină de ifose și miros de superficialitate. Indiferent de mărimea nasului dumneavoastră, sunteți așteptați să participați la adunare!

#youngadult #copii9PanaLa90ani #cartepentruadolescenti #carteanasoaselor

Despre concurs

Librăria La Două Bufnițe împreună cu editura Vellant organizează primul GIVEAWAY al anului 2017. Fiind o librărie care mai mereu îți amintește de copilărie, voi metaforiza concursul în joc. Astfel, regulile jocului sunt următoarele:

Se cere:

un răspuns pentru următoarea întrebare (răspunsul va fi scris sub forma unui comentariu la acest articol).

Cât de importantă este frumusețea exterioară astăzi?

Se oferă:

– trei cărți cu autograf Cartea Năsoaselor | Alexandra Rusu pentru trei câștigători.

Durata concursului:

– șase zile. Joi, 26 ianuarie, ora 12 se încheie concursul. Câștigătorul se va afla în aceași zi.

Vă doresc multă creativitate, să lăsați deoparte tipizările și ideile preconcepute și ghidați de sinceritate să răspundeți întrebării. Pe locuri, fiți gata, start!

Sjon | Vulpea albastră | 2014

Vulpea albastră

Despre autor

Sigurjón Birgir Sigurðsson, poet și romancier islandez contemporan, publică volume sub pseudonimul Sjon, iar recunoașterea pe plan mondial îi este datorată colaborărilor cu Lars von Trier și Bjork. Pe lângă succesul literar, se poate lăuda și cu o nominalizare la Oscar pentru versurile din filmul Dancer in the Dark. Vulpea albastră a primit, în 2005, Premiul Consiliului Nordic pentru Literatură.

Despre carte

Când viața îți dă lămâi, faci limonadă. Pe același calapod ar merge și lecturarea acestei cărți: când iarna nu-ți dă magie, îți creezi singur. Această carte este o lectură intresantă pentru gusturile oricărui cititor. În ciuda faptului că este scrisă de un islandez, lectura nu este o carte-bărbat, care trebuie să fie întelesă și mai apoi povestită apropiaților. Din contră, Vulpea albastră este o carte-femeie. De ce? Aceasta nuvelă trebuie simțită și vizualizată, mai degrabă decât înțeleasă în cele mai mici detalii. După părerea mea, de cititor semi-experimentat, această carte este cea mai concentrată lectură, surprinsă în 150 de pagini care mi-a picat în mână. Încărcătura emoțională și de conținut epatează prin formă: scris lăbărțat, fraze simple și paginile pe jumătate scrise. Visul, fiindcă acțiune este mult spus, se întinde pe trei episoade din luna martie a anului 1883.

Vulpea albastră este o carte în care repetarea pasajelor nu duce la monotonie, ci la dinamism vizual. Uneori ai impresia de ciclitate a întâmplărilor, alteori te confrunți cu rupturi de cronologie a faptelor. Pe întreaga călătorie hibernală, cititorului îi izvorăsc întrebări pertinente: Vulpea albastră, e un animal sau personajul principal? Simbol pentru puritate sau bestie? E sau a dispărut din nou în zăpadă?

Contextul în care a luat naștere această nuvelă

Vulpea albastră este o nuvelă stranie, fantastică, populată de eroi și magie. Nuvela urmărește evoluția pastorului Baldur Skuggason, cel care se află în urmărirea vulpii. Este un nerod cu trăsături de erou, care, în lupta cu forțele naturii, dă dovadă de vitejia și încăpățânarea unui personaj mitologic. Nuvela prezintă societatea islandeză în secolele trecute: copiii născuți cu sindromul Down, majoritatea uciși la naștere de către moașă. Rareori existau situații în care mamele se încăpățânau să păstreze acești copii problematici. În anul, în care se petrece acțiunea cărții, islandezii nu aveau cunoștințele necesare, iar viața unui astfel de copil valora la fel de mult ca cea a unei pisici spânzurată fără regrete atunci când o familie își vindea ferma.


Pasaje preferate – poate, poate trezesc apetitul pentru această lectură

Zăpada acoperea pământul până la poalele ghețarului, nu mai rămăsese nici un petic gol; pe acea pagină albă, vulpea își va scrie cronica propriei călătorii de îndată ce va pune piciorul jos.

Ziua întreagă, vulpea alergă prin munți și prin văi, cu omul pe urmele ei. Era scrisoarea lui de numire, în care i se descria misiunea ce o avea de îndeplinit în lumea materială.


 BONUS – Accesorizează-ți cartea Vulpea albastră cu un semn de carte!

Mai jos gășești intrucțiunile, urmărește cei 10 pași, iar în mai puțin de 5 minute vei avea un nou semn de carte!

În practică

În realitate