Ceau, Cinema: 5 motive pentru #ediția5

Vara este cel mai intens sezon. Pe el se bat toți organizatorii de festivale, iar festivalierii își drămuiesc zilele la secundă. De ambele părți ale baricadei strategia este intensă. Unii vor să ofere tot ce au ei mai bun, alții vor să aibă doar experiențe la superlativ. Fiecare organizator are dorința să realizeze cea mai atractivă ediție a festivalului. E o dorință care îmbină ambele moduri de motivație: intrinsecă (este vorba despre dorința de perfecționare și evoluare), cât și extrinsecă (reușita unui festival este dată de numărul participanțiilor). Organizarea unui festival este o acțiune de interdependență. Omul are nevoie de relaxarea pe care i-o poate oferi un festival, dar organizatorul are nevoie de omul care să valorifice prin prezență munca ultimelor luni. 
Imediat calendarul va arăta luna iulie. Fiind vară luna iulie trezește în fiecare dintre noi o multitudine de amintiri și lucruri care se pot întâmpla numai în această lună. Tot acum se coace și cea mai zemoasă lubeniță. Lubenița de la Gottlob. Exact, din acel sătuc din apropierea Timișoarei care are un cinematograf invidiat de mulți.

Festivalul Ceau, Cinema revine în fața publicului timișorean cu cea de-a cincea ediție!

Sigur ai auzit de festivalul de film Ceau, Cinema. Puteai auzi de la mine (articol 2016, articol 2017), s-ar putea să fii dat de un articol despre el pe news feed-ul tău sau poate dacă ești de modă veche, ai văzut un afiș prin oraș. În cazul în care ai aflat direct de la sursă (de pe pagina lor de facebook sau instagram) înseamnă că ești deja un prieten al festivalului. Oricum te-ai raporta la acest festival, cred că merită să aflii ce surprize te așteaptă din 19 până în 22 iulie.

Trailer-ul ediției, realizat de cei de la DocuMentor poate fi urmărit aici

realizat de Răzvan Cornici

1. Comunismul regizat, nu mimat

Ceau, Cinema! este un festival de film european. Fiind un festival care este dedicat atât familiei, cât și diversității de vârstă și interes, filmele se mulează pe gustul fiecăruia. Anul acesta tema principală este comunismul văzut cu focus în România, dar nu numai.
Copii sunt așteptați cu filmele MAMA (1976, regia Elisabeta Bostan), o co-producție româno-sovieto-franceză și noutatea STRĂJERII (2018, regia Liviu Marghidan).Copiii sub 14 ani au intrare gratuit[ la proiecțiile dedicate lor.
Pentru cinefilii, organizatorii au divulgat următoarele titluri: „Reconstituirea” şi „W.R. – Misterele organismului”, două filme subversive celebre și un focus dedicat regizorului timişorean Florin Iepan.
O prezență interesantă din lumea filmului este regizoarea Tatiana Chistova. Aceasta va fi prezentă la Timişoara pentru a discuta cu publicul pe marginea documentarului „Convictions” (2016), un documentar extrem de curajos despre puterea unei decizii. Filmul urmărește câţiva tineri din Rusia, care încearcă să se opună înrolării forţate în armată, gest care nu poate rămâne nesancţionat într-o ţară tot mai militarizată.

„Out of the Present” (r. Andrei Ujică)

2. Andrei Ujică

Scurt istoric

Andrei Ujică, scriitor și regizor, s-a născut în Timișoara în anul 1951. În anii ’70 colaborează cu Șerban Foarță la compunerea versurilor pentru formația Phoenix. Emigrând în Germania Federală începe să predea literatura, filmul și teoria mass-mediei. Acolo începe să lucreze la diverse proiecte pe tema comunismului. Din 2001 este profesor de film la Universitatea Națională din Karlsruhe, iar din 2002 a devenit director al institutului pentru film ZKM.

Ceau Cinema x Andrei Ujică

Numele lui în cadrul celei de-a cincea ediție a festivalului se asociază cu termenii prezență, masterclass și omagiere. Andrei Ujică, unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai Noului Cinema Nonficțional din lume, va fi omagiat printr-o retrospectivă a trilogiei sale despre sfârșitul comunismului – „Videograme dintr-o revoluție”, „Out of the Present” (într-o copie restaurată digital) și „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”.
De asemenea cei interesați să-l cunoască personal pe Andrei Ujică o pot face în cadrul unui materclass susținut de el.

„Videograme dintr-o revoluție”  (1992) este o creație de referință în ceea ce privește relațiile dintre media și puterea politică în Europa la sfârșitul comunismului.

„Out of the Present” (1995), film comparat de unii cu „A Space Odyssey” sau „Solaris”, urmărește povestea cosmonautuluirusSergei Krikalev. Farmecul filmului reiese din oglindirea a două lumi. Acele 10 luni pe care Sergei Krikalev le-a petrecut în spațiu, marcau pe Pământ se destrămarea Uniunii Sovietice.


Răzvan Georgescu

3. Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”

Trofeul competiției Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara va fi dedicat începând din acest an memoriei regretatului regizor Răzvan Georgescu. Anul trecut marele premiu a fost câştigat de filmul „Mister Universo” (Austria-Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel.

Ceau Cinema x Răzvan Georgescu

Cum festivalul Ceau, Cinema este (și speră organizatorii că va continua să fie) un festival al comunității, al prietenilor, nu putem să nu vorbim despre Răzvan Georgescu ca un prieten al festivalului.
Implicarea lui în festival a fost diversă. În 2015 publicul Ceau Cinema a luat primul contact cu el. La cea de-a doua ediție, inaugurarea cinematografului modernizat din comuna Gottlob, din Timiș, a fost serbată cu proiecția documentarului „Pașaport de Germania” (2014), în prezența lui Răzvan Georgescu. După un an de la proiecție, Răzvan urma să revină la festival sub denumirea de membru al juriului competiției. Ar fi venit și la ediția a patra, ar fi venit, dacă nu ar fi … La vârsta de 51 de ani, oamenii filmului, apropiații sau cunoscuții au trebuit să își ia la revedere de la omul, care pentru jumătate de veac a reprezentat Georgescu. Răzvan Georgescu.
La ediția a cincea, care va avea loc între 19 și 22 iulie 2018, Răzvan Georgescu va fi omagiat prin proiecția documentarului „Testimonial”, la 10 ani de la lansarea acestuia, în 2008, precum și a unui interviu video inedit pe care cineastul l-a acordat în 2016 echipei festivalului.

„Căderea” (r. Marina Stepanska)

Filmele competiției

Anul acesta competiția pentru trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” se dă între șase filme interesante, cinci dintre acestea fiind proiectate în exclusivitate în România. Regizorii filmelor, dintre care două femei, sunt din Bulgaria, Croaţia, Italia, Polonia, Slovacia şi Ucraina.

Out(r. György Kristóf) urmăreşte călătoria prin Europa de Est a unui bărbat în jurul a 50 de ani, care speră să-şi găsească un loc de muncă, dar care ajunge implicat într-o serie de întâmplări bizare.

3/4 (r. Ilian Metev) este portretul unei familii – un tată şi doi copii adolescenţi – în ultima lor vară împreună.

Căderea (r. Marina Stepanska) este o poveste fragilă de dragoste între un băiat şi o fată în Ucraina post-revoluţionară de astăzi.

Manuel (r. italian Dario Albertini) este portretul unui tânăr de 18 ani care părăseşte centrul de plasament în care a fost închis şi care este nevoit să înceapă o nouă viaţă, în libertate.

Comic Sans (r. Nevio Marasović) are în centru un tânăr graphic designer de succes, pus în situaţia de a-şi revizui existenţa după ce este părăsit de iubită şi se reîntâlneşte cu tatăl său.

Nina (r. Olga Chajdas) urmăreşte un cuplu care se hotărăşte să apeleze la o mamă surogat, însă lucrurile se complică atunci când soţia se simte atrasă de tânăra aleasă să îi poarte viitorul copil.

Ionuț Mareș le-a ales, tu, spectatorule, ai menirea să le jurizezi. Cum nici o faptă bună nu rămâne nerăsplătită, cu puțin noroc ediția din acest an poate să-ți aducă o bicicletă oferită de cei de la Bicicletele Pegas.

Bicicletă Pegas – premiul publicului

4. Publicul este răsplătit

Ești spectator cutezător, votezi cele 6 filme din competiție, atunci meriți o bicicletă născută în 1972 și reinventată pentru noua generație. Șaua și ghidonul sunt inconfundabile, indiferent când te-ai născut. Tot înainte! Cucerește orașul împreună cu DICTATORUL și Comunitatea Pegas din Timișoara!

Premiul va fi oferit prin tragere la sorț la Grădina de Vară în data de 22 iulie.


5. Juriul

Din 2015 începând, fiecare ediție a avut un juriu mixt, a cărui membrii erau oameni din domeniul filmului sau a teatrului. Anul acesta la aceași masă se vor întâlni actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan. O actrița, un critic de film și un regizor intră într-o sală de film… Cine va lua Marele Premiu în valoare de 1.500 de euro vom afla pe data de 22 iulie la Gala de închidere a festivalului, gală care va avea loc la Grădina de Vară.

—–

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea:TNT România, Vitas România, Groupama, Casa Auto Timişoara, Bicicleta Pegas, Ursus Retro, Institutul Francez din Timişoara, Hotel Timişoara, Hostel Costel, iaBilet.ro, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din Bucureşti, AMBASADA, Cuib d’Arte, MISC, Librăria „La Două Bufniţe”, Primăria Gottlob.

Parteneri media:Kiss FM, All about Romanian Cinema (AaRC), Radio Timişoara, Zile şi Nopţi, Ziarul Metropolis.

Pe roți (On Wheels) | Mauro D’Addio | 2017 |

„Poate tatăl de care am eu nevoie nici nu există!”

Aceasta a fost replica care a rămas cu mine mult timp după ce scena s-a terminat.
Filmul Pe roți are un un fir narativ dublu. Să îți reîntregești familia este esențial. însă aceași luptă o duce și cel care fiind un întreg, se simte incomplet datorită unui handicap.
Pe roți este un film despre regăsire, acceptare și împlinire individuală. Filmul vorbește despre o a doua șansă, delimitându-se de clișee. Imprevizibilul, pare previzibil după ce s-a întâmplat. Crezi că un handicap poate fi tratat asemenea unei răni. Dar cum ar fi dacă nu am mai încerca să tratăm oameni, ci să-i înțelegem și acceptăm?

Handicapul nu iartă pe nimeni

Filmul debutează cu un joc de copii. Camera prezintă copiii care se joacă fotbal. Lucas încearcă din răsputeri să dea un gol. Însă când victoria urmează să-i aparțină, timpul pare să se dilate, iar atmosfera se reduce la tăcere. Tăcerea nespecifică victoriei, dar prevestitoare.
Trece de adversari, se îndreaptă spre poartă, mingea trece prin poartă, el fuge, un pas, doi, un salt…
Apoi brusc, spectatorul este trezit din reverie prin sunetele pronunțate ale unei mașini care traversa strada… mingea… copilul.

Destinație comună. Motivație diferită

Lucas și Lais sunt prototipuri. Sunt copii. Sunt ușor de șlefuit, au o personalitate încă maleabilă. Ei au nevoie de puțin: atenție, grijă și modele de urmat.
Filmul prezintă o problemă a societății actuale, într-o manieră tragic-comică. Camera de filmat urmărește un scenariu simplu: doi copii pe două tipuri diferite de bicicletă. Ambii caută afecțiune. Unul vrea să-și întâlnească tatăl, altul vrea să-și facă un prieten.
Vorbim despre un film cu copii, dar nu în totalitate pentru copii. Asemenea drumului străbătut de aceștia și filmul are momente cu un grad înalt de simbolistică și lecții importante, dar nu se îndepărtează de universul copilăriei, caracterizat de naivitate și mult soare (în suflet).
Acum este vârsta la care cei mici visează la independența față de părinți și focusul se mută de la cadrul familiei la gașca de prieteni. Biletul lăsat de Lucas pe frigider, „curajul” de a nu-i răspunde mamei la cele aproximativ 40 de apeluri nepreluate și zeci de kilometrii străbătuți pe bicicletă sunt doar câteva din exemplele unui suflet tânăr. Iar  totul datorită unei persoane – datorită Laisei.

Despre cărți cu final deschis

Suferința se poate pune pe o axa. Resimțirea suferinței, nu! Indiferent de gravitatea unui eveniment, fiecare se raportează diferit la acesta.
Suferința se resimte mai puternic când pierzi sau când nu ai avut vreodată acel ceva, dar tânjești să-l ai?
Se spune că omul este trup și suflet. Lucas și Lais sunt un întreg. Preferăm oamenii cu care ne asemănăm, dar complementaritatea este esențială. Ei sunt jumătatea fiecăruia, în cel mai neclișeic mod posibil.
Călătoria deși pornește de la dorința Laisei să-și regăsească tatăl, aceasta ajunge să vorbească și despre o altă destinație- cea a lui Lucas. Unul caută omul, altul omenirea. Lecția-concluzie a filmului este că
nimeni nu trebuie să se schimbe. Schimbarea așteptată este cea a mentalităților. Deși avem coperți diferite, povestea fiecăruia merită citită.

 

 

Familia e parte din tine.

Bookfest: Introspecțiile unei amatoare de cărți

La târg de carte se vinde carte pentru a se citi apoi. Eu am vândut carte pentru a citi oameni. Cartea s-a citit pe ascuns, între doi clienți și o lansare de carte. Am înșelat cartea de pe noptieră cu Introspectiile unui cocoș Dani Corban. Mi-am permis o aroganță. Credeam că amorul va dura trei zile, dar m-am înșelat. Lectura nu ajuns la punctul final. Dar cea de-a VII-a ediție a festivalului Bookfest, da.
Festivalul de carte este un eveniment care aduce oamenii împreună. Cei din domeniu petrec o altă zi în compania colegilor, iar cei cu un gol în rafturile bibliotecii, și-l peticesc cu un braț de cărți. Mereu m-am întrebat ce-i împinge pe oameni să achiziționeze o carte. Care e momentul „aha, asta este”?
În alți ani, oamenii mă citeau pe mine. Anul acesta am schimbat frontul, iar din spatele unei mese, am analizat publicul de carte. Când îmi vorbeau le priveam ochii. Ei îmi decodau vorbele. Unii îmi povesteau despre vise și semnele care i-au împins să cumpere o carte. Alții lăudau coperta, fiind totuși conștienți că o carte nu se judecă după copertă. Părerile erau împărțite. Unii invocau spritualul, alții materialul, vizibilul. Imprevizibil, nu-i așa?
Arată-mi ce vrei să cumperi pentru a-nțelege cine ești. Spune-mi ce te-a împins să alegi această carte și-ți voi spune cum ești. Cartea vinde băutură sau berea vinde cultura?
Pe principiul că nicio întrebare nu este greșită, răspunsul ar fi concluzia zilelor de festival. Răspuns corect, totuși nu există. Din patru zile, pe trei le-am experimentat. Fizic, am făcut un dans sincron între casa de marcat și raftul cu cărti. Psihic, am realizat importantă timpului. Timpul care a trecut nu se va mai întoarce. Astfel, avem prea puțin timp pentru a nu ne face amintiri frumoase. Totul ține de cât de intens vrei să-ți trăiești viața. Viața- carte de Hemingway sau de Agatha Christie.
Să aduci în același ring, zeii editurilor, Humanitas, Polirom, Curtea Veche și o editură nouă, editura Datagroup, nu e act de curaj, ci o nebunie faină! Să aduci un copil de nota 4 la nota 6, nu se poate compara cu progresul unuia de la 7 la 9. În alte cuvinte, provocarea nu e să vinzi cărți, datorită reclamei, ci datorită recomandărilor spontane la stand. Claudiu Arieșan s-a ocupat de oficialități. A fost acea funcție a rețelelor de socializare cu „ți-ar putea plăcea și aceste propuneri”. Cu toții au apăsat pe funcția „vreau să știu mai multe” și au achiziționat cu succes, lectura ideală.
Dar revenind la întrebarea inițială: cine vinde, berea sau cartea? Dacă ar trebui să pui degetul pe una, ți-ar trebui două degete. Totul e relativ, depinde care ți-a fost scopul inițial. E o interdependență între cele două. Te folosești de ceva cunoscut pentru a promova ceva necunoscut, dar util. Unii sunt familiari cu cârciuma, alții cu librăria. Nu poți învinovăți pe niciunul. Ține de principii și de (ne)șansa de a te fi întâlnit cu un anumit obiect. Dar fie vorba între noi, berea de la ora cinci, ar face-o și pe regina Angliei geloasă!

Spectatori – Radu Afrim

Oamenii realizează cine sunt doar prin comparație – cu alții sau cu ei însăși

Am un blog. Vreau să mă duc la un spectacol. Întrebare: Ar trebui să cumpăr biletul de 2 Ron (preț pentru presă) sau să cumpăr biletul cu preț normal? Răspuns corect nu există. Răspunsul meu este următorul:

Dacă n-am mai fost vreodată la acel spectacol, îmi cumpăr bilet cu preț întreg. Motivul: nu știu cum va fi spectacolul! În primul rând, nu pot garanta că voi simți nevoia să scriu despre acesta, iar în al doilea rând să recomanzi mi se pare a fi un gest curajos, care necesită cunoștințe în domeniu și de asemenea ceea ce mie îmi place, ție poate nu-ți place!

Să cumperi un bilet mi se pare un gest cinstit atât pentru teatru, cât și pentru cititorii tăi.

Să fii artist este o meserie ca oricare alta. Scuzați-mă, este o meserie complexă, nu e rutină ca majoritatea meseriilor. Să fii actor este la fel ca și cum ai trăi simultan două vieți, dar ești plătit pentru jumătate de viață. Oamenii teatrului sunt și ei oameni. Oameni cu familie, nevoi și facturi de plătit. Când te duci la terapeut, știi că per sedința individuală trebuie să plătești o anumită sumă. Deși nu este modică, o plătești. Îi apreciezi munca, pregătirea și timpul acordat. Însă sedințelor de terapie de grup- spectacolul- cât ”preț” acorzi?

Un spectacol are pentru fiecare spectator alt înțeles, un alt scop. În aceași încăpere se află zeci de oameni, care privesc un spectacol. Unii doresc să se relaxeze, alții doresc să fure meserie, iar alții vor să vadă realitatea surprinsă în esență. Suntem diferiți, avem pretenții diferite! Despre tipologii de oameni poate aș știi să vorbesc, având ca puncte de reper eseurile la română și manualele de psihologie studiate, însă despre spectatori, o mască a oamenilor obișnuiți, nu.

Dacă ești curios să te regăsești într-o categorie de spectator sau vrei să vezi cât de bine cunoști firea omului care vine la teatru, îți propun să mergi pe data de 17 februarie la Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, unde se va juca ”Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori”, în regia lui Radu Afrim.

Despre spectacol

Acest spectacol este unul dintre acele spectacolele care nu par să aibă un fir narativ. Cu toate acestea, nici nu-ți dă impresia că ar fi construit din bucăți independente, fără logică. Este exact ca viața. E făcută din momente, uneori fără sens, însă toate având un punct comun: impactul asupra individului.

Cum orice operă este în legătură cu al ei creator, m-am gândit să inserez de asemenea și vorbele regizorului, Radu Afrim:

Ar trebui să renunț la actori. Ar trebui să construiesc o poveste crazy de tot cu spectatorii! Cum aş putea să-i fac pe spectatori să acţioneze în transă, să-şi trăiască la intensitate maximă o oră jumate din viaţă, un concentrat de viaţă excentrică, fără reţineri, tabu-uri şi prejudecăţi, timp de nouăzeci de minute? Cum aş putea să le dau spectatorilor iluzia că viaţa lor poate fi la fel de magică și imprevizibilă ca o piesă de teatru atât de bine scrisă…. încât traversează secolele… cu lejeritatea cu care o leoaică traversează o savană plină de flamingo roz. Ba chiar mai mult decât atât. Cum aş putea să-i fac pe spectatori să ignore total ce se întâmplă pe scenă şi astfel ei să devină buricul pământului, acolo în sală, timp de o oră jumate?

Sursa imaginilor: pagina Teatrului Maghiar Timișoara

[blogging] Scriu după ce experimentez

Azi am realizat că din 16 decembrie n-am mai scris nimic pe blog. Erau destule subiecte pe care puteam scrie (ex. despre Crăciun, retrospectiva anului 2017), însă cred în următoarele rânduri:

 

Să ai un blog este o responsabilitate! O alegere personală pe care tu alegi să îl începi și ține de tine să îl continui. Mi-aș permite să compar acest spațiu virtual cu o vietate. Dintre toate posibilitățile alegerea finală este: propriul tău copil.
E copilul imaginației mele. Este ceva intangibil, care concentrează ceea ce sunt zi de zi. Nu e o metamorfoză, e o transformare graduală.
Dar hai să nu deviem de la realitate, deși oameni fără corp, numai în imaginație găsești. Sunt constientă că asemenea copilului și blogul trebuie hranit constant. Personajul meu din biți se hrănește cu articole. Punct. Dacă sunt sau nu utile, discutabil! Unui copil trebuie să îi faci cunoștință cu lumea. Trebuie să-i creezi atât o prezență în lumea exterioară (online-ul), cât și în cea interioară (offline-ul). Și deși ai crede că internetul abundă în informații despre cum să îți crești acest individ, ți-aș spune doar atât: există multe cărți de parenting și totuși meseria de părinte este una grea!
Tot ce am spus mai sus, sunt piloni importanți în dezvoltarea unui blog. Dar casa nu o faci începând cu pilonii, ci cu fundația. Iar în cazul de față, fundația nu este groapa, ci modul în care, având un gol, îl umpli- nu acoperi și începi să construiești.
Acel gol este intelectul tău. Să cresti un copil necesită si ca tu, parintele să ai o anumită educație si un bagaj de cunoștințe, valori și principii pe care să le transmiți copilului. Făcând acum traducerea pentru situația mea, aceasta ar suna astfel: conținutul de calitate primează în fața unor articole scrise doar pentru limita de jos de cuvinte (300 în general). Prefer să transmit o idee prin întregul articolul, indiferent de dimensiunile acestuia, decât să-l citesc doar fiindcă e scurt.
Prin rândurile de mai sus, mi-am spus punctul de vedere și totodată, vreau să-mi motivez și absența de pe blog. De aceea, nu scriu constant. Nu cred că acumulez constant informații/experiențe sau cunosc oameni de care să-mi facă plăcere să scriu. Prefer să mă dezvolt, să mă reîntregesc pe mine inainte de a posta pe blog. Simt că blogul este o responsabilitate. Se vorbește despre diverse nuanțe ale responsabilității-  față de cititori, față de tine. Eu o prefer pe ultima. Cand te respecti pe tine, îi respecți și pe alții.
Dragă cititorule,
te respect! Postez când simt că folosind cuvintele potrivite îți transmit o informație utilă sau te sensibilizez prin rândurile scrise.

Altfel, toate bune! În anul care a început mi-am propus să postez conținut de calitate și orice mi-ar plăcea și mie să citesc pe un alt blog.