[interviu] Diana Luce: Câmpiile. În orice sezon.

Cum am întâlnit-o pe Diana Luce? Simplu, prin neprezență.
Am întâlnit-o într-o joi. Am întâlnit-o într-o ceainărie. Joi, la ceainărie, am întâlnit-o pe Diana beând un ceai rece în mijlocul unei câmpii.
Nu am spus că va fi un text simplu. Diana e un om complex. Artiștii sunt oameni haotici, dar organizați în dezordinea lor. Cum e Diana rămâne de aflat… Cert este că numele ei o fi având punctul pe i pus, însă personalitatea ei este ondulatoare. Ea este o persoană gingașă, asemenea unei flori de câmp în bătaia vântului. Fragilă, dar mirosul ei rămâne mult timp.

Ce te definește ca persoană?

Aș spune că toleranța în ideea în care cred că primim ceea ce oferim. De aceea pot să afirm că sunt un om deschis, care susține diversitatea, orice formă ar îmbrăca aceasta.

Ce plăceri vinovate ai?

Zahărul și Netflix, precum și plăcerea dată de procrastinarea conștientă, dar justificată de ideea că sub presiune voi da randament mai bun (ceea ce uneori se și întâmplă).

Ce te face să dansezi de fericire?

Câmpiile. În orice sezon. Optimisul pe care ți-l inspiră câmpia primăvara. Romanța verii într-un spațiu deschis, înflorit și cald. Nostalgia toamnei. Speranța că totul va fi bine, că orice încercare poate fi depășită, în timpul iernii.

Care este cea mai mișto experiență/amintire pe care ți-a produs-o întâlnirea cu oameni?

Cele mai speciale întâlniri pentru mine, sunt cele în care există o conexiune spontană, frapantă, pe care nu poți să o explici în cuvinte. O astfel de întâlnire, a putut spre exemplu să transforme o seară banală într-o amintire pentru totdeauna.  

Când erai mică cum îți imaginai că va arăta viitorul tău? Ce visai să fii?

Îmi imaginam că voi fi profesoară de franceză, pentru că și atunci și acum mi se pare fascinant să poți defini vacanța mare ca fiind o vacanță de aproape 3 luni. Franceza pentru că încă mi se pare chic.

Între timp, am devenit avocat cu o pasiune imensă pentru artă si estetică, fără vacanțe atat de lungi, dar cu aptitudinea de a gestiona timpul astfel încât să dau prioritate pasiunilor mele.

De unde pasiunea pentru flori de câmp?

Aș spune că e o pasiune asociată cu atracția pentru simplu și natural. Le asociez cu ceea ce reprezintă fidelitatea față de propria natură. Aceea modalitate firească de a fi, indiferent de intemperii. Evident e o analogie cu natura umană, convingerea mea fiind ca frumusețea fiecaruia iese la iveală mai cu seamă atunci când suntem fideli naturii noastre. Departe de convenții sociale, estetice, culturale etc.

Într-o lume de plastic, tu surprinzi naturalețea. Cum de? De ce?

E o manifestare care îmi vine natural. Timpul pe care mi-l acord ca să mă refac, să mă energizez, este petrecut în natură. În plimbări lungi prin parcuri, câmpii, dealuri, păduri. Ierbarele mele reprezintă materializări a ceea ce-mi inspiră natura. O îmbinare a dorinței de a reda viața ramelor vechi, prin restaurarea lor și năzuința de a expune natura și naturalul în interiorul acestora. Sunt obiecte de decor inspirate de natură și create din materiale naturale, care sugerează o atitudine mai conștientă asupra consumului și a consumerismului, precum și un îndemn înspre o relație aparte cu natura.

Cu ce culoare/culori ai asocia procesului tău de creație?

Cu lumina, indiferent ce nuanțe ar lua aceasta în raport cu obiectele pe care le atinge.

Prima lucrare compusă și povestea ei.

Prima lucrare a fost o incercare de a reproduce intr-o estetica mai actuală, ierbarul făcut de mine în clasa a IV-a.

Am găsit într-un weekend acest ierbar și am rămas fascinată de plantele presate în urmă cu mai bine de 15 ani. De faptul că unele și-au păstrat nuanțele, de forma lor, de ideea în sine de conservare.

Înrămarea lor a venit ulterior, ca o idee de asociere a acestor obiecte nou create, cu pasiunea mea pentru rame vechi și ideea de a le readuce la viață, de a le da o funcționalitate nouă.

Cum ai portretiza omul care îndrăgește arta ta?

Aș spune că sunt persoane cu o sensibilitate aparte, conectate cu natura și naturalul din jurul lor. Persoane care apreciază estetica simplă și organică.

Care este mesajul din spatele expoziției Peren 0.1?

Este o expoziție despre iubire, însă și despre sentimentele conexe ei: eternitatea, nostalgia, frica, trecerea timpului, sugerate toate atât împreună cât și în contrast, prin intermediul macului.

Expozitia se prezintă sub forma unui câmp, imaginar incandescent, în care manifestarea gândurilor, a iubirii poate în sfârșit să aibă loc, să fie sesizată de simțuri.

Roșul are in general o simbolistică pozitivă, însă în contrast cu fragilitatea florilor poate sugera diversitatea trăirilor noastre.

Perenitatea este în general, un fenomen asociat plantelor, însa privind alegoric, o înrădăcinare sănătoasă, are asupra oamenilor aceeași capacitate de a genera stabilitate și rezistență indiferent de circumstanțe.

Expoziția are loc din 21 iulie până în 18 septembrie la ceainăria Cărțurești din Piața Unirii.

[interviu] Amalia Gaiță: Let your soul inspire!

Când specificul evenimentului este altul decât muzica de calitate,
atunci concertele devin cireașa de pe tort.
Vineri, 17 august, începe festivalul Craft Art Beer. Festivalul va aduce împreună oameni pasionați de bere artizanală, gustări delicioase și concerte alese cu atenție, toate acestea petrecându-se în Parcul Rozelor.
Când line-up-ul unui festival de bere este completat de nume sonore din industria muzicală – Golan, Moonlight Breakfast – nu-ți rămâne decât să optezi pentru trupa care îți este ție cea mai dragă. Amalia Gaiță e de-a casei în Timișoara, dar cu fiecare apariție pare o trupă în plină metamorfoză.
E armonie, piele de găină și o pură nebunie.

Dacă Amalia Gaiță ar fi o poveste cu ”A fost o dată ca niciodată…”, care ar fi punctul culminant?

Amalia: A fost odată un copil timid și muncitor. Tot ce își dorea era să cânte propria muzică. După ce și-a strâns suficient curaj și a format o echipă, punctul culminant a venit prin lansarea albumului “Melting Sun”, în decembrie 2017, o experiență mult așteptată și o amintire faină de tot.

Michi: A fost odată ca niciodată un fotograf ce developa doar note muzicale. Când i s-au terminat filmele, a început să cânte, și așa s-a născut „Melting Sun”. Punctul culminant ar fi momentul lansării primului nostru album „Melting Sun”, un moment trăit cu multă emoție de către toți cei implicați.

Adi: punctul culminant: lucrul la un nou album în 2019.

Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat până acum?

Amalia: Trust the journey & the rhythm.

Michi: Munca depusă cu pasiune dă roade mereu.

Adi:… că viața bate filmul „Music is spiritual. The music business is not.”

Cu ce culoare ați asocia piesele voastre?

Amalia: Fiecare piesă are, într-un fel, cromatica ei. Wolves e albastru cobalt, Moon starer turquoise, Rudy laughs – rosu burgund.

Michi: Deși fotografiile din „Melting Sun” sunt alb negru, mie piesele „Melting Sun” mi se pare că sună roșu și albastru închis.

Adi: Jam red / charcoal grey

Vlad: Vișiniu, cenușiu

Care e cea mai mișto experiență/amintire pe care o aveți cu trupa?

Amalia: Turneul prin țară de promovare a materialului a fost cu siguranță o experiență care ne-a legat foarte mult. Imi amintesc cu mare drag și primele noastre repetiții, cand eram niște străini, dar împărțeam aceeași curiozitate.

Michi: Probabil amintirile cele mai plăcute sunt drumurile lungi spre concerte, și glumele pe care le-am născut în acele momente. Dar totuși, fiecare concert este o experiență aparte, în special cele la care lucrăm mai mult, cum a fost concertul de lansare.

Adi: studio 2nd session

Vlad: Last year mini tour

Prima piesă compusă și povestea ei.

Amalia: Când am început să cântăm Rudy laughs nu știam pe ce să ne concentrăm mai întâi, forma piesei, ce sound să îi dăm, ce abordare. Eram nerăbdători să descoperim ce e specific fiecăruia și cum vom pune asta în valoare.

Michi: „Rudy Laughs” îmi aduce mereu aminte de acel moment din sala de repetiție când Amalia ne arăta piesa, noi încercam s-o cântăm, dar noi de fapt nici nu ne cunoșteam atât de bine, și parcă mai mult voiam să povestim.

Cum ați portretiza omul care ascultă muzica voastră?

Amalia: Atent la detaliu și mesaj, neobosit să experimenteze.

Michi: Un om deschis la sonorități noi și atent la detalii

Adi: Putin dus cu capu’

Vlad: Not your average music consumer

Descrieți-vă cât mai creativ

Amalia: Earth. Wind. Fire

Michi: Basist ordonat, ascult metal stricat.

Adi: We rock, we truly rock. 😉

Vlad: Suntem de treabă. Destul de onești, zic eu.

Care este videoclipul vostru preferat al unei trupe străine?

Amalia: Sigur Rós – Sæglópur

Michi: Karnivool – All I Know

Adi: Steven Wilson – Song of I ft. Sophie Hunger // Steven Wilson -Drive Home

Vlad: TesseracT – King

3 cuvinte cheie pentru show-ul de la Timișoara:

Amalia: Forță, energie, contrast

Michi: Dinamică, diversitate, joacă

Adi: expect the unexpected

Vlad: Energie, emoție, culoare

Care este mesajul vostru pentru public?

Amalia: Let your soul inspire!

Michi: Pentru noi orice concert este o reprezentație vie a albumului „Melting Sun”. Dacă o să vă placă atmosfera, nu ezitați s-o trageți de mânecă pe Amalia și să-i cereți discul „Melting Sun”.

Adi: Fusion ON!

Vlad: Deci, ce fain o să fieeeee!

Фотографија корисника Amalia Gaita

Cristina Precupaș

[interviu] Student la actorie – Robert Schein Bogdanov

Robert Schein-Bogdanov – se vede că știe germană! Doar privește-i lungimea numelui și gândește-te că se prezintă astfel de la doi ani. Tu ce făceai la doi ani?
Inițial a vrut să se facă biolog în Australia. De fapt, nici fizica sau matematica nu îi displăceau în totalitate. Deși toate astrele au arătat un Robi-inginer, într-o zi, cerul s-a întunecat, universul și-a schimbat structura, iar destinul a zis: “se face actor!”
A intrat. Și-a vopsit părul portocaliu. A plecat. Ce va urma, începe să devină primele pagini din biografia unui artist în devenire.
În prezent este student în Anglia la facultatea Falmouth University, secția actorie. Poate privi în urmă asupra unui parcurs școlar în limba germană și varii roluri în spectacolele trupei de teatru ale școlii, reprezentări care s-au desfășurat pe scena Teatrului German din Timișoara. Cum l-au șlefuit anii ce-au trecut se poate desprinde din acest dialog virtual!

poză realizată de: Melissa Ivana

Care a fost momentul în care ai spus: ”Asta vreau să fac”?

Nu cred că a existat un moment clar în care am zis: ”Ba, asta e, acum un moment nu știam, acum știu.” Tot ce e sigur este, că de când mă joc de-a actoria, a devenit din ce în ce mai greu. Și încă așa e. Probabil asta m-a atras spre meseria asta. În fiecare zi mă lovesc de mai multă muncă, mai multă frustrare, dar mai ales multă plăcere și curiozitate. Și chiar dacă am doar 19 ani (ce știu eu despre viață?) cred și sper că așa va fi toată viața mea. Fall. Learn. Rise. Repeat. Și mai e o chestie. Asta e singurul lucru cu care am putut fi 100% serios. Singurul lucru cu care nu mi-am permis să fiu leneș.

Ce te-a împins să pleci?

Mai, tot. Mergeam la școală stătea 7 ore pe zi din care dacă făceam 3 ceva productiv eram surspins. Și știm cu toții de nefăcutul de nimic e cea mai obositoare chestie. Și am vrut să scap de tot ce înseamnă sistem românesc de învățământ. Nu zic că tot e rău, zic doar că am vrut să diminuez riscul.

Apoi, faptul că lumea de pe stradă era prea ursuză și prea ne înjuram toți cu toți, degeaba. Nu fac studiu social, nu zic de ce și cum e lumea mai supărată acasă, dar aici foarte rar am văzut oameni care să se uite puțin încruntați la mine. Și se simte al naibii de mișto. Și părinții mei m-au ajutat foarte mult cu decizia asta, până și din educație. Am călătorit destul de mult cu ei și am văzut că se poate și mai bine, dar și mai rău. Până acum mi se pare că am ales mai bine.

În ce măsură consideri că arta este o industrie?

Depinde ce spui prin industrie. Dacă industria înseamnă o producție de ceva palpabil, atunci nu. Și nu cred că o pânză zugrăvită sau niște lut modelat e artă. Senzația pe care o produce poate este artă. Și dacă cineva va reuși să cuantifice senzațiile atunci va fi o industrie propriu-zisă. În rest, o pot numi industrie doar din perspectiva că se vând și se schimbă oameni fără să conteze că sunt oameni. Da, poate ți se pare că ești unic și original. Stai să vezi când ești într-o sală de așteptare pentru un casting și acolo mai sunt 15 oameni care arată exact ca tine.

poză realizată de: Melissa Ivana

Descrie-te cum ar face-o un trecător/necunoscut

Un gras cu o privire mult prea arogantă și care trage mult prea des din țigară.

Robi n-ar fi Robi fără…

Câte o duma sau un useless fact o dată la 2 minute. Fără pasiunea pentru teatru. Fără optimismul meu orb. Fără câte un șut în fund dat oamenilor care au nevoie de unul.

Plăceri vinovate

Budinca. Kitsch-ul. Cocktailuri mult prea roz.

Dependențe

Tutunul. Serialele. Oamenii mișto. Și muntele.

Te-ai simțit useless, atunci când…

… nu am intrat la prima facultate la care am dat. Amuzant e că a fost mult mai ușor să nu iau admiterea următoarele 3 dăți.

Super-eroul care te reprezintă

Iron Man. Mie îmi lipsesc doar câteva zeci de milioane, vreo trei doctorate în fizică și fața lui Robert Downey Jr.

Ultima dată când ai făcut ceva pentru prima oară

Hmmmm. Cred că cea mai recentă chestie trebuie să fie faptul că mi-am cumpărat tofu și mi l-am gătit. În afară faptului că nu are nici un gust, e destul de bun.

Locul preferat din casă

Oriunde pot sa ma intind si sa nu ma doara spatele. Dar dacă e, aș alege în curte, sub cireș, în hamac.

Lucruri vechi care încă îți atrag atenția

Mașinile. Bibelourile (mai ales alea în formă de pește sau pescar chinez). Cărtile. Casele. Indicatoare de tot felul.

Unde cauți lucruri noi

Oriunde le găsesc. Nu cred că le mai caut voluntar, dar observ chestii noi despre mine, despre lume și despre actorie în fiecare zi. Curiozitatea îmi e deja reflex. Dar cred că cel mai mult învăț de la oameni. Din stat la povești cu oameni care pot să spună povești.

Cea mai buna decizie pe care ai luat-o

Să îmi pese puțin mai mult de mine. Și nu, nu zic că e ok să fii tu mereu buricul pământului, dar puțin egoism te poate scăpa de multe necazuri. Dacă e să o iei practic, încearcă să fii mereu ca atunci când ești puțin mahmur. Pragmatic, ușor impulsiv și cu dume proaste la bord.

Doamnelor și domnilor, în aplauzele silențioase din fața ecranelor, acesta a fost Robert Schein Bogdanov. În cazul în care în viitorul apropiat îi auziți/vedeți/visați numele, să vă amintiți de acest articol. Iar eu, telepatic vă voi spune: ”V-am spus eu! Știam eu ce știam, atunci când am hotărât să-i iau un interviu!

[recomandare] Dăruiește local – a doua ediție

Dăruiește un moment unei persoane, iar aceasta te va ține minte o viață.

În zilele noastre, noi trebuie să învățăm să ne dăruim pe noi, înaintea oricărui lucru material. Trebuie să ne dăruim înșine, să fim împăcați cu sinea și să fim prezenți în fiecare moment din prezent.

Perioada cadourilor a început- vine Crăciunul! O sărbătoare universală pentru toți. Indiferent dacă o asociem cu nașterea lui Hristos sau cu un prilej să fim mai buni, pe buzele tuturor ea se află. Acesta este momentul din an în care realizăm pe plan spiritual tot ce nu am reușit să o facem în cele 357 de zile: ne întâlnim cu cei apropiați, depănăm amintiri și râdem cu poftă! Poate nu în această ordine și poate nu aceste acțiuni, însă ideea de-a fi împreună, este universală pentru fiecare individ în parte.

Acest articol s-a născut ca o soră a celui scris în 15 decembrie 2016. Este gândit mai mult ca o conștientizare a oamenilor din jurul nostru, celor care trăim în Timișoara și nu numai. Am profitat de ocazia, că acum aveți timp, vă luați timp să citiți, să descoperiți și să inspirați la rândul vostru alți oameni. Am profitat de timpul vostru, nu de nevoia voastră de-a căuta cadoul ideal.

Cum dăm cadourile?

Despre cadouri, rolul sau necesitatea acestora s-ar putea dezbate mult. Eu vreau să vă spun doar atât:

Cadourile sunt gândite pentru oameni, nu datorită unor evenimente. Acest lucru vreau să-l punctez: ”Eu îți fac ție un cadou pentru că simt că acel dar te va face fericit, știu că ți-ai dorit acel lucru de mult, și vreau să te răsplătesc pentru momentele petrecute împreună. Eu nu dau cadoul, datorită unui eveniment exterior (Crăciun, ziua de naștere).” Cadourile se oferă oricând! Prefer un cadou țintit pe dorințele mele, decât un obiect dat în cinstea unei sărbători.

Dar revenind la comunitatea timișoreană și ale ei mâini dibace. Ele, făuritoarele de obiecte lucrate manual, sunt o mână de prietene, cărora le apreciez munca și indiferent de însemnătatea zilei din calendar, le-aș cumpăra arta. Dacă văd că un obiect mă duce cu gândul la o persoană sau simt o atracție inexplicabilă pentru el, este clar- destinatarul cadoului a fost găsit.

Te invit să le citești scurtele povești! Spor la privit frumosul și nu uita, cadoul se dă unei persoane și nu datorită unei date din calendar!

Artistele


Artă, Cărți(33)

| DIUS |

Cine este Maria Dius? Fata care nu știe ce e plictiseala. Crează precum respiră. Pentru ea orice ține de creație, este o necesitate, o nevoie, nu doar o plăcere. Cât despre DIUS… E o parte din ea.

Sloganul DIUS este wild, sophisticated and fiery, pentru că DIUS e tot ceea ce vreau să fiu și pot fi numai prin creație. DIUS este despre curaj, simplitate năucitoare, eleganță și unicitate. Fiecare bijuterie este atent prelucrată de mine, deci fiecare bijuterie este unică la fel cum fiecare ființă din lumea asta este unică. Nu vei vedea niciodată un DIUS identic cu un alt DIUS. DIUS vrea să sintetizeze feminitatea prin șerpi fini, senzuali, grațioși încolăcind puternici trandafiri saharieni. Vreau să fac din DIUS ceva ce te aduce mai aproape de a fi o zeiță, dacă nu chiar acolo. DIUS e tot, e dragoste, e putere, e ambiție.


Artă, Cărți(29)

| Dushky |

Povestea cu Dushky începe cu un mic copil, la grădiniță, care era determinat să iasă din tiparele desenului cu o casă, o familie și un soare în colț. Mulți ani mai târziu, dorința de a crea a rămas încă aprinsă și s-a transformat într-o pasiune, un mod de a trăi și în ansamblu, într-o definiție completă a personalității sale.

Colțul meu artistic e un mic laborator, unde iau naștere idei, concepte și proiecte. Tot acolo experimentez cu tot felul de forme de artă: de la ilustrație, design-uri de tatuaje, grafică publicitară, până la obiecte hand-made din fetru colorat. În ultima vreme realizez și portrete-altfel. Văd toate aceste proiecte ca niște provocări pe care vreau să le explorez în întregime, apoi pun punct și o iau de la capăt. Vreau mereu să încerc lucruri noi, să învăț și să creez constant, cred că asta e povestea fiecărui artist.


Artă, Cărți(30).png

| Tina’s World of Cups and Painting |

Tina’s World of Cups and Painting este proiectul de suflet ale unei doamne din Serbia. Povestea ei este una călătoare, traversând granița a ajuns în Timișoara, orașul în care își desfăsoară activitatea.

Ceea ce făuresc sunt ceşti cu poveşti menite să-ţi provoce imaginaţia! Pe ceşti pictez diverse, de la motive simple până la poveşti mai detaliate. Cel mai des vei întâlni pe ceştile mele căsuţe, cladiri, umbreluţe care zboară deasupra oraşului. Dacă doresti să surprinzi o persoană dragă cu un cadou personalizat, te pot ajuta să creăm o cană unică care ar însemna mai mult decat cuvintele.


 Artă, Cărți(32).png

| Dani Skinder |

Dani Skinder este o prezență tare simpatică, putând fi ușor comparată cu un mic elf. Mai mereu o poți întâlni prin parcuri zmotocind căței sau recent, pe la Teatrul German în rolul de pictor. Ceea ce crează e asemenea unei povești.

Am început să creez bijuterii multumită prietenilor care au primit mereu de-alungul anilor câte un obiect lucrat manual. Acestea au ajuns să fie obiecte indrăgite de noii lor proprietari. Asta m-a încurajat să deschid un loc în care să fie mai ușor de găsit. Skinder shop este despre a pune puțin mai multă indrăgeală în lume, ceva micuț, ceva de afară care să-ți amintească de ce poate crește în interior. Chiar și cea mai incolăcită crengută poate fi ceva frumos, trebuie doar să vezi dincolo de prima impresie. Clienții mei reprezintă bănuiesc, exact asta, capacitatea de a scoate frumosul la înaintare, pentru că este destul loc pentru asta în lume, poate chiar o cerere.


Cum dați de fete?

DIUS – instagram: @maisondius
Dushky = facebook: @dushkydesign
Tina’s World of Cups and Painting – facebook: @Tinas-World-of-Cups-and-Paintings
Dani Skinder – facebook: @SkinderMade

[interviu] Reflektor x Ina Biebel

Ina e prietena pe care și-ar dori-o oricine. Știe mereu ce evenimente se întâmplă în urbea de pe Bega și cumva, într-un mod specific ei, te convinge că e musai să mergi la acelea. Și crede-mă, nu e puțin lucru să găsești o persoană care să te convinge să mergi la Bumblefoot, un artist (aproape) diametral opus gusturilor tale și totuși să-ți placă.
Momentul Andreea meets Ina a fost nici mai repede, nici mai târziu de data 26 octombrie anul curent. Concertul Ben Caplan a fost cadrul și motivul pentru care Reflektor va fi un punct de referință în ”posibile localuri de ieșit cu prietenii”. (pentru curioși, Anca are scris un articol despre concertul lui Ben).
Deși Ina promovează multe idei (Bereta TM, Viniloteca, USE-IT Timișoara), în acest articol vom vorbi despre Reflektor.
Reflektor- localul de care timișorenii aveau nevoie, dar cu care încă se familiarizează.

poza1-exported

REFLEKTOR


Reflektor Venue a venit ca o necesitate mai mult decât orice. […] Un loc care să susțină scena muzicală locală și care să aducă în fața publicului timișorean și artiști “de afară” era – mai mult decât orice – obligatoriu.

Care e povestea Reflektor Venue?

Ca orice plan făcut într-o după-amiază prelungită, a însemnat să convingem pe cineva să se arunce cu capul înainte pentru o ambiție altruistă. Aceea să existe un loc în care să se întâmple constant cântări pentru simplul fapt că era nevoie. Pentru că la Viniloteca nu puteam face asta și pentru că nu mai era timp de așteptat.

De unde a venit inspirația pentru nume?

Mă mai fac vinovată de câteva nume: Dushky, Bereta, Viniloteca și cumva în “familia” noastră extinsă s-a propagat ideea asta cum că noaptea, când nu pot să adorm, fac jocuri de cuvinte.

Iar când doi prieteni puneau la cale “un club în care să se cânte live” – așa cum mi s-a prezentat proiectul, am fost pusă în fața deciziei de a alege un nume pentru că nu știau pe altcineva care să îi ajute. Am avut la dispoziție mai bine de o lună, dar e evident că am ajuns în ultimul moment fără rezultat. Așa că, după cel mai scurt brainstorming făcut vreodată (la telefon), s-a ajuns la Reflektor. Pentru că se dorea un nume scurt, românesc (but with a twist). Și cam în 5 secunde s-a ajuns de la Spotlight la Reflector, dar cu K (pentru că dă mai bine în promovare). Și asta a fost tot… Alte variante nu au existat.

Cât de greu/usor e să aduci artiști internaționali la Timișoara?

Nu e deloc greu. Artiștii internaționali vor să cânte. Oriunde, pe orice scene, în orice oraș, cu atât mai mult în locuri de care nu au auzit (încă). Și până acum, artiștii care au trecut pe la Reflektor au plecat de la Timișoara, de fiecare dată, cu uimirea că publicul e extrem de primitor și activ, iar orașul – neașteptat de frumos. E o satisfacție peste măsură pentru noi.

Ce planuri de viitor aveți?

Să aducem nume mari la Reflektor care să susțină concerte de club. E un cu totul alt sentiment să vezi o trupă pe care o aștepți într-un cadru intim, în comparație cu aceeași trupă care perfomează la un festival. Acolo interacțiunea artist-trupă e intermediată și întreruptă de atât de mulți factori adiacenți. E alt feeling general la festival – unde nu e doar despre muzică, dar legătura personală se pierde în mulțimea de oameni.

exported

TIMIȘOARA


Nu poate exista comunitate fără locurile în care să se nască o comunitate. Inițiativele de genul acesta trebuie încurajate la orice nivel s-ar forma ele. Nișele de orice fel duc inevitabil la trendurile de masă.

Cum vezi contribuția acestui local la imaginea orașului nostru?

Majoră. Mai mult decât majoră. Venues, cluburi, localuri și orice alte forme de organizare în care să se întâmple și în care să ia naștere orice manifestare artistică ar trebui să fie cât mai multe în oraș. Nu poate exista comunitate fără locurile în care să se nască o comunitate. Inițiativele de genul acesta trebuie încurajate la orice nivel s-ar forma ele. Nișele de orice fel duc inevitabil la trendurile de masă. Avem nișe creative, artistice, muzicale etc., vom avea inevitabil – și absolut necesar – și mase consumatoare de așa ceva.

La concertele voastre au fost situații în care au venit turiști special pentru un artist?

Turiștii sunt mai ușor de convins să se rupă de miezul orașului în care localnicii sunt obișnuiți să se învârtă, pentru că turiștii nu știu cât de centrală e sau nu e o locație. Nu știm dacă au venit turiști special pentru vreun concert de la Reflektor (în afara artiștilor, care au fost, mai toți, turiști în Timișoara), dar am avut străini la evenimentele noastre. Dar satisfacția cea mai mare a venit tot de la localnici, care nu au fost puțini, dar care au fost sinceri când ne-au mulțumit pentru prezența unor artiști la Timișoara precum Ben Caplan, Battleme, Otherkin sau Ron Thal (Bumblefoot). Confirmarea că ai ales bine și că nu ai lucrat în gol e cea mai bună validare a unui job.

Cum va arăta Reflektor în anul 2021?

Și mai bine. Cu ani de experiență în spate. Cu public dedicat și cu o istorie muzicală solidă. Cu un portofoliu de invidiat și cu evenimente sold out. Va fi unul din multele localuri din oraș de această amploare în care să se întâmple orice fel de evenimente muzicale/ artistice/ culturale. Și mai sper că artiștii care vor fi trecut pe la noi cândva, să meargă la nivelul următor, tot în orașul nostru, dar la concerte de stadion…

dav

PR LIFE


Alergi mult, vorbești mult, scrii și mai mult, schimbi sute de mailuri, dai mii de clickuri pe zi, încarci telefonul de mai multe ori pe zi, comprimi multă muncă în puține ore și jobul nu se încheie până când artistul nu coboară de pe scenă și pleacă din orașul tău.

Cât de greu este să fii PR la Reflektor?

Nici un job nu pare greu dacă atunci când tragi linie spui că da, a meritat. Alergi mult, vorbești mult, scrii și mai mult, schimbi sute de mailuri, dai mii de clickuri pe zi, încarci telefonul de mai multe ori pe zi, comprimi multă muncă în puține ore și jobul nu se încheie până când artistul nu coboară de pe scenă și pleacă din orașul tău. Și atunci rămâi așa cu o ușoară nostalgie post-concert, dar trebuie să treci la următorul event.

Cumva există un pattern și îl păstrezi în proporție de 60-70%, dar fiecare eveniment e diferit și te adaptezi. Partea cea mai grea îmi pare totuși comunicarea concomitentă a concertelor (de multe ori chiar și 3-4 pe săptămână), pentru că fac mereu exercițiul prin care mă pun în pielea publicului bombardat de evenimente (cu toate că “Nu se întâmplă nimic în Timișoara“) și încerc să îmi dau seama dacă nu îl agasez sau bulversez cu informația pe care o trimit către el.

Care grup de vârstă crezi că este o provocare să-l aduci la evenimentele voastre?

Segmentul 18-25 de ani.

Publicul Reflektor este – până acum, din ceea ce am reușit să compilăm noi – 25+. Și pe asta am și mizat când am ales artiștii care au cântat până acum la noi.

Nu vreau neapărat să fac o diferențiere. De aceea, mă voi referi strict la publicul care a trecut pragul Reflektor până în momentul de față. Cu toții am auzit de Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Luna Amară, Dirty Shirt. Dar dacă e să iei în calcul că trupe noi, formate din tineri ai segmentului 18-25 sunt mai puține decât cele care sunt deja consacrate, e ușor de explicat.

În plus, gusturile segmentului 18-25 ani se găsesc mai mult în zona muzicii electronice, pe care noi nu o avem neapărat acoperită. Există locuri în oraș care fac treabă foarte bună în direcția asta, așa că noi ne concetrăm pe rock, funk, jazz alternativ, world music. Noi încercăm să integrăm și reprezentați ai scenei electro, dar care se adresează cumva tot publicului nostru. De asta aveam noi nevoie și de asta am considerat că avea nevoie și orașul pentru că era un spațiu neacoperit.



RECOMANDAREA INEI


Asta mi-a rămas în minte. Și au început calculele: nu, că aia e trupă prea mare pentru club. ba nu, că ar fi chiar fain să vezi …

Dacă ți-ai face cadou un concert, pe cine ai vrea să asculți?

Recunosc, am citit toate întrebările cu câteva zile înainte de a răspunde.

Asta mi-a rămas în minte.

Și au început calculele: nu, că aia e trupă prea mare pentru club. Ba nu, că ar fi chiar fain să vezi Arctic Monkeys (că n-ai apucat încă să îi vezi) pe scenă mică, dansând față în față cu Alex Turner. Da, dar ar merge mult mai bine un Chet Faker. E cam pe filmul Ben Caplan, și concertul ăla a fost chiar un succes. Anderson Paak, că sunt pe val acum și vreau funk la Reflektor. Porcupine Tree? (nici o șansă). Sau The Internet (prea noi). Thrice ori Dredg (ăștia ce cântă?). Sau Alt-J (da, dar au fost deja la festival).

Am ajuns tot la calcule: public, legătura cu artiștii. Nu mă mai pot detașa de job să visez la orice nume mare. Mai întreabă-mă o dată peste vreo 4 ani pentru că sigur voi avea alt răspuns.