De-a joaca ascunsa cu frica

 

Well you look like yourself
But you’re somebody else

Well you talk like yourself
No, I hear someone else though

Un articol care să-ți amintească de tine.

Trăim intens cu programe plănuite la minut. Suntem prinși într-o fugă continuă – dar nu eternă. Inevitabil se vor ivi momente în care programul se va termina, ieșirile în oraș se vor rări și orice liant de care am vrea să ne prindem pentru a continua agitația va dIspārea. După fugă îndelungată să te oprești este dificil, atât fizic, cât și mental. Alergi, te agiți, corpul se obișnuiește la mișcare, crești viteza. Alergi. Te detașezi de orice. De lume, de Tine și apoi… brusc, îți simți respirația. Ai senzația că amețești. simți că timpul se dilată. Corpul se relaxează. Mușchii ochilor se relaxează. Te uiți într-un punct fix. Te apucă frisoanele. durerea de cap. plânsul. Îți revezi viața la persoana a III-a, exact de unde te-ai părăsit.

Când extern totul se oprește, agitația continuă intern.

Zilnic trecem pe lângă oameni. În câmpul vizual ne intră sute de obiecte, cărora nu le dăm importanță, dar care rămân stocate pe retină sau în subconștient. Trecem pe lângă. Nu dăm importanță. Visăm anumiți oameni. Nu ne explicăm proveniența. Întâlnim oameni la care doar visam (sau pe care îi urmăream pe rețelele de socializare). Ne bucurăm.
Nu vrem să ne conștientizăm emoțiile. Nu vrem să ne descifrăm. Nu vrem să înțelegem mai mult decât ne este „predat”. Singurătatea ne sperie. Mă sperie. Poate pe tine nu.
Inițial credeam că făcem lucruri doar din egoism și autosuficiență. Din motivul că eu vreau să fiu mai la superlativ decât celălalt. Acum cred că egoismul este motivul pe care n-il repetăm, din frica de-a rosti motivul primar: frica. Ne este frică de singurătate. Ieșim cât mai des. Ne este frică de un refuz. Ne programăm măcar patru întâlniri pe zi – una tot se va termina cu un răspuns pozitiv. Ne este frică de imaginea noastră în societate. O imagine pe care ni s-a creat înainte să ne-o creem. Frica de un „eu” într-o lume de „noi”, în care „eu” să fie pe placul lui „noi”, dar eul puțin mai bun decât ei.
poză: Elliott Erwitt, 1963

versurile de la început: Flora Cash – You’re Somebody Else

[blogging] Primul pas spre o comunitate online

Acum două zile am postat primul articol din acest an. Cei care mă citesc periodic au reacționat pozitiv. Era într-un fel firesc să reacționeze pozitiv. Ei mă cunosc, unii mă știu de dinainte să am acest blog, alții datorită blogului. Cert este: cu toții m-au văzut și în carne și oase.

Comunitatea online

Una dintre menirile unui blog este să ajungă la cât mai multă lume. Oamenii să intre în contact cu blogul, iar cu timpul să se formeze o comunitate. Totuși să-ți formezi o comunitate în creștere nu pare a fi ușor și nu se poate realiza de azi pe mâine.
Să îți creezi o comunitate de oameni, cred că e mai greu decât să-ți faci prieteni în ziua de astăzi. Pe prieteni îi mai poți atrage cu o mimică frumoasă și simpla ta prezența în momentele lor de cădere. Dar celor care te urmăresc, nu le poți oferi nimic, înafară de simplele tale cuvintele. Ei citesc un șir de cuvinte care trebuie să aibă puterea de a transmite un mesaj, fără interacțiunea unor inflexiuni în voce sau mimică. E la fel cum ai încerca să-i dai unui copil care abia învață să citească un text de Shakespeare și acesta să aibă puterea să te facă să simț textul de parcă ar fi jucat de actorii potriviți. Dificil, nu imposibil. Fezabil, dar prin exercițiu și în timp.

Cu toții începem. Ce ne diferențiază este cât de departe suntem dispuși să mergem

În ultimul articol mi-am motivat absența, inactivitatea virtuală. Eu mi-am cerut scuze- ei m-au înteleș. Apreciez oamenii care înțeleg omul prin cuvântul uman și nu robotic.
Pentru a învăța ceva, trebuie să privești mai întâi. Educarea înseamnă expunere. Expunere atât la frumos, cât și la urât. Privesc, interiorizez și mai apoi acționez.
Inițial când am început să cochetez cu idea de-a-mi deschide un blog, am început prin a mă documenta. Am căutat diverse tipuri de bloguri existente, am început să răsfoiesc reviste și citeam orice fărâmă de text. Încercam să înțeleg cum voi vrea să scriu.
Care a fost cea mai grea lecție pe care a trebuit să o învăț? Autenticitatea vinde mai bine decât copierea succesului altuia. Când ești la început, în orice domeniu, privirea îți este ațintită spre cer, spre cei care sunt deasupra ta.

Oricine cred că este la început turist în New York. El pe pământ cu privirea spre cer, spre cel mai înalt etaj al zgârie noriilor. Dacă îi privești prea mult, riști să îți pară că se prăbușesc peste tine. Această prăbușire, în traducere proprie, a însemnat, că peste dorința mea se prăbușea ideea că orice aș vrea să încep, există deja destui mai buni decât mine. Destui mai buni decât mine. Nu destui ca mine!

Și-am început cu prima literă, și-am ajuns la al 72 articol. Și continui, mai mereu în pasul unui alt animal. Uneori, când descopăr o aplicație nouă, încerc să alerg ca un leopard prin descifrarea acesteia. Alteori, în zilele ploioase mă transfor într-un șoarece de bibliotecă sau într-un melc virtual. Mă împăunez când cineva îmi laudă munca și îmi doresc să mă transform într-un cameleon cu fiecare greșală gramaticală comisă. Sunt ceva în descoperire. Mai am mult să fiu om și și mai mult până să fiu o entitate în ale blogului.

[poezie] Visul unei nopți de vară

Visul unei nopți de vară

Photo by Lauren Mancke on Unsplash

Există zile în care nu-ți mai găsești locul în corpul tău!
Ai dansa cu visele altora, ai bea vin cu francezii! Oh, c’est formidable!
Fugim?
Geamuri larg deschise, perdele! Joc de umbre și vântul îți ridică ușor rochia! Desuurile ți le-ai uitat pe plajă!
Aseară! Nisip pe picioare!
Solzi de sirenă numeai azi noapte nisipul!
Pielea îți este mângâiată de soare! Pielea acea care cuprinde toate nimicurile care te fac să fi tu.
Tu sau cea din oglindă?
Tu sau portretul tău de pe oglinda apei?
Bea vin! Vin la tine? Mă voi duce în Franța!
Cum să nu îți placă? Oricum nu mănânc pâine, ce să caut în Franța?
Fragi și mure, piele de găina și pahare sparte!
Închide ochii, inspiră adânc!
Întinde-ți brațele!
Învârte-te până amețești!
Ai văzut-o pe Alice în acel dans halucinant? Ea a picat în gol într-o scorbură! Tu ai picat în tine într-un suflet prăfos! Imagini care vor păli la lumina zorilor!

Copii aleargă pe plajă cu baloane în mână! Poc! Visul s-a terminat!

[eseu] copilul celor 12. ani

Anii au trecut, iar acel 12, din număr s-a transformat în vârstă, iar din vârstă s-a transformat în ani de scoală.
12 ani de scoală.

După un an, acest gând este pregătit să mângâie obrazuri de absolvent, trezească nostalgii de parinte, prin a cărui lentilă copilul rămâne bobocul primei zile de școală și să amintească profesorului că parte din el s-a împletit cu alte personalitați ale viitorilor oameni mici cu vise mari.

12 – 1

o postare despre astăzi.

O postare despre o zi anume, care se repeta în fiecare an. Generalul se preschimbă în particular. Odata ești spectator, altă dată actor, altă dată regizor, altă dată critic.
Anul acesta am fost regizor. Acum un an eram spectator pe coridoare. Dar la anul … actoria mă așteaptă. Sunt convinsă că nu voi avea nevoie să joc un rol, voi fi eu și în ultima mea zi de școală. Voi fi aceași fată adormită, cu zâmbetul pe buze încă de la prima oră. Sufocă oamenii cu drag pentru a-i face să realizez absența ta. Dar gata despre mine, despre viitor, despre ce va fi si va urma. Azi a fost despre ei, despre un eu peste un an.

Odată ești spectator, altă dată actor, altă data regizor, altă dată critic.

12

12 nu sună drept un număr mare. Să numeri de la 1 la 12 pe degete îți ia 12 secunde. 12 secunde din viața unui om nu reprezintă o perioadă lungă, o eternitate. Dar totul ia o întorsătură ciudată când realizezi că cifra 12 nu trebuie să o raportezi la numărul matematic, ci la timp. Eii, și acum incepe greul: 12 ani.

12 ani

Ce știe un copil la 12 ani? După un calcul ușor, realizăm că un copil de 12 ani știe să se comporte (cei 7 ani de acasă) și a mai avut 5 ani în care a putut să-și pună în practică informațiile dobândite. A fost la grădiniță, la școala primară, iar acum este în clasa a V-a. Multe s-au întâmplat, nu e așa? Sau măcar acesta ar fi primul tău gând. Dar să fim serioși cu câte s-a confrunat copilul până la această vârstă? Orice obstacol a fost distrus de părinți, orice drum nebătătorit a fost “deszăpezit” mai întâi de aceștia, orice groapă acoperită. Societatea? Cuvânt întâlnit rareori în compunerile din manual sau la ora de civică. Dar ce înseamnă cu adevărat această cifră? Anii au trecut, iar acel 12, din număr s-a transformat în vârstă, iar din vârstă s-a transformat în ani de școală.
12 ani de școală.

totul ia o întorsătură ciudată când realizezi că cifra 12 nu trebuie să o raportezi la numărul matematic, ci la timp. Eii, și acum începe greul: 12 ani.

Omul. O pasăre cu rău de înălțime

Pe-un mal visător
Inimi se topesc de dor
Pasăre în zbor

– Ce-ai, pasăre, de țipi în zbor?
Ți-o fi și ție dor,
Ți-o fi de cuib, ți-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

– Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra uitându-se către obor,
Iar dacă zbor, țip și mi-e bine;
Ție, pe-acolo, cum îți vine?

– Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.