Acum ceva vreme am scris această recenzie. Mai exact acum un an. Acum un an am fost prima oară la un spectacol în Studio Uțu al Teatrului Național Timișoara. Acum un an am cunoscut un actor, pe care norocul și nebunia a făcut să-l tot revăd pe scenă sau în oraș și silită de circumstanțe i-am luat interviu. (aici găsești interviul cu omul în cauză).

După un an întreg, în aceeași zi a anului pot spune că tot ce mi-a rămas și am sunt amintiri. Ceea ce nu s-a schimbat într-un an sunt următoarele rânduri:

În ziua de astăzi, cultura a devenit un termen străin pentru majoritatea. Se construiesc din ce în ce mai multe librării-nu pentru oameni, ci pentru a se găsi un adăpost pentru miile de cărți scoase pe bandă rulantă. Se scriu piese, se jonglează cu clasicii, adaptându-i la cotidian. Degeaba le dai grai persoanelor de hârtie, dacă nu le înveți să vorbească pentru secolul în care ele trebuie să prindă viață. Poemele și versurile sunt de domeniul trecutului. Acum cuvintele cu simbolistică s-au transformat în cuvinte plate, fără substrat. Puțini mai sunt cei, care după un act de cultură, rămân înmărmuriți, parcă timpul trecând pe lângă ei, iar mintea întorcăndu-se în trecut, la începutul acelei călătorii frumoase de care au avut parte pe durata spectacolului.

Scenele nu îmi plac decât la teatru.- Oscar Wilde  

Deși piesa de teatru Romeo și Julieta nu mai este pentru nimeni un mister, totuși cu fiecare an care trece de la prima reprezentație a acestei capodopere shakespeariene, regizorii devin din ce în ce mai inventivi, creând noi versiuni ale acestei tragedii. Deși deseori „Filmul nu este mai bun decât cartea”, se poate afirma și ideea că „Imitațiile nu îi vor face niciodată concurență piesei inițiale”.

Mereu am fost de părerea că odată ce te îndrăgostești de o poveste, deviațile de la acea „primă dragoste”, nu te mai pot impresiona. Totuși înscenarea modernă a acestei tragedii, mi-a părut simpatică. A fost o adevărată provocare a pune în scenă o piesă de prea multe ori jucată, dar din acest curaj nebun, a ieșit un rezultat frumos. A ieșit o piesă amprentată de comic, care s-a mulat perfect pe scenariul inițial.

Romeo măsura timpul după calendarul Julietei.- Grujo Lero

Secolul al XVI-lea. Studio UTU.

Noapte. Se aud pași. Pași uniformi. Tare, mai tare, mai puternic, mai apăsat. Lumină! Un Romeo tocilar, o Julieta extravagantă. Romeo pare să fie oaia neagră de pe acea scenă- dar fie vorba între noi, cât de negru poți să fii între alți patru bărbați punk-iști?
Încep primele replici. Totul merge după povestea inițială, și totuși se face simțit secolul în care trăim. O Julieta prea nehotărâtă, un Romeo prea copilăros. Primele priviri, primele cuvinte prost spuse, prima bâlbâială. Mi-a plăcut acel joc de replici și rolul perdelei dintre ei, de la geamul Julietei. Acela a fost pasajul în care personalitatea fiecăruia s-a definitivat. S-a putut observa emoția și simplitatea gândurilor. Ambii ducea un confict interior puternic, plin de noi trăiri.

În societate, ca și în teatru, monologul precede moartea.- Albert Camus

Nici această variantă nu s-a dezlipit de sfârșitul original, sfârșitul tragic, care pentru unii reliefează ideea de iubire adevărată. Romeo își spune monologul, pe sfârșit „acompaniat” de o soprană, iar lumea amuțește. Se lasă întunericul. Nici un sunet. Nimeni nu vrea să iasă din starea de admirație față de această piesă. Totuși actorii își reiau marșul de la început, iar sală explodează de aplauze.

Spectacolele pe care le poți vedea astăzi

Shakespeare Sonnet 66 | Teatru Maghiar

Hamlet | Teatru Național, Sala Mare

Anul acesta se poartă englezește. Shakespeare avea dreptate: cuvintele sunt în plus!