[teatru] Spectatori – Radu Afrim

Oamenii realizează cine sunt doar prin comparație – cu alții sau cu ei însăși

Am un blog. Vreau să mă duc la un spectacol. Întrebare: Ar trebui să cumpăr biletul de 2 Ron (preț pentru presă) sau să cumpăr biletul cu preț normal? Răspuns corect nu există. Răspunsul meu este următorul:

Dacă n-am mai fost vreodată la acel spectacol, îmi cumpăr bilet cu preț întreg. Motivul: nu știu cum va fi spectacolul! În primul rând, nu pot garanta că voi simți nevoia să scriu despre acesta, iar în al doilea rând să recomanzi mi se pare a fi un gest curajos, care necesită cunoștințe în domeniu și de asemenea ceea ce mie îmi place, ție poate nu-ți place!

Să cumperi un bilet mi se pare un gest cinstit atât pentru teatru, cât și pentru cititorii tăi.

Să fii artist este o meserie ca oricare alta. Scuzați-mă, este o meserie complexă, nu e rutină ca majoritatea meseriilor. Să fii actor este la fel ca și cum ai trăi simultan două vieți, dar ești plătit pentru jumătate de viață. Oamenii teatrului sunt și ei oameni. Oameni cu familie, nevoi și facturi de plătit. Când te duci la terapeut, știi că per sedința individuală trebuie să plătești o anumită sumă. Deși nu este modică, o plătești. Îi apreciezi munca, pregătirea și timpul acordat. Însă sedințelor de terapie de grup- spectacolul- cât ”preț” acorzi?

Un spectacol are pentru fiecare spectator alt înțeles, un alt scop. În aceași încăpere se află zeci de oameni, care privesc un spectacol. Unii doresc să se relaxeze, alții doresc să fure meserie, iar alții vor să vadă realitatea surprinsă în esență. Suntem diferiți, avem pretenții diferite! Despre tipologii de oameni poate aș știi să vorbesc, având ca puncte de reper eseurile la română și manualele de psihologie studiate, însă despre spectatori, o mască a oamenilor obișnuiți, nu.

Dacă ești curios să te regăsești într-o categorie de spectator sau vrei să vezi cât de bine cunoști firea omului care vine la teatru, îți propun să mergi pe data de 17 februarie la Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, unde se va juca ”Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori”, în regia lui Radu Afrim.

Despre spectacol

Acest spectacol este unul dintre acele spectacolele care nu par să aibă un fir narativ. Cu toate acestea, nici nu-ți dă impresia că ar fi construit din bucăți independente, fără logică. Este exact ca viața. E făcută din momente, uneori fără sens, însă toate având un punct comun: impactul asupra individului.

Cum orice operă este în legătură cu al ei creator, m-am gândit să inserez de asemenea și vorbele regizorului, Radu Afrim:

Ar trebui să renunț la actori. Ar trebui să construiesc o poveste crazy de tot cu spectatorii! Cum aş putea să-i fac pe spectatori să acţioneze în transă, să-şi trăiască la intensitate maximă o oră jumate din viaţă, un concentrat de viaţă excentrică, fără reţineri, tabu-uri şi prejudecăţi, timp de nouăzeci de minute? Cum aş putea să le dau spectatorilor iluzia că viaţa lor poate fi la fel de magică și imprevizibilă ca o piesă de teatru atât de bine scrisă…. încât traversează secolele… cu lejeritatea cu care o leoaică traversează o savană plină de flamingo roz. Ba chiar mai mult decât atât. Cum aş putea să-i fac pe spectatori să ignore total ce se întâmplă pe scenă şi astfel ei să devină buricul pământului, acolo în sală, timp de o oră jumate?

Sursa imaginilor: pagina Teatrului Maghiar Timișoara

[teatru] Un Romeo și o Julieta- un scandal urban

Acum ceva vreme am scris această recenzie. Mai exact acum un an. Acum un an am fost prima oară la un spectacol în Studio Uțu al Teatrului Național Timișoara. Acum un an am cunoscut un actor, pe care norocul și nebunia a făcut să-l tot revăd pe scenă sau în oraș și silită de circumstanțe i-am luat interviu. (aici găsești interviul cu omul în cauză).

După un an întreg, în aceeași zi a anului pot spune că tot ce mi-a rămas și am sunt amintiri. Ceea ce nu s-a schimbat într-un an sunt următoarele rânduri:

În ziua de astăzi, cultura a devenit un termen străin pentru majoritatea. Se construiesc din ce în ce mai multe librării-nu pentru oameni, ci pentru a se găsi un adăpost pentru miile de cărți scoase pe bandă rulantă. Se scriu piese, se jonglează cu clasicii, adaptându-i la cotidian. Degeaba le dai grai persoanelor de hârtie, dacă nu le înveți să vorbească pentru secolul în care ele trebuie să prindă viață. Poemele și versurile sunt de domeniul trecutului. Acum cuvintele cu simbolistică s-au transformat în cuvinte plate, fără substrat. Puțini mai sunt cei, care după un act de cultură, rămân înmărmuriți, parcă timpul trecând pe lângă ei, iar mintea întorcăndu-se în trecut, la începutul acelei călătorii frumoase de care au avut parte pe durata spectacolului.

Scenele nu îmi plac decât la teatru.- Oscar Wilde  

Deși piesa de teatru Romeo și Julieta nu mai este pentru nimeni un mister, totuși cu fiecare an care trece de la prima reprezentație a acestei capodopere shakespeariene, regizorii devin din ce în ce mai inventivi, creând noi versiuni ale acestei tragedii. Deși deseori „Filmul nu este mai bun decât cartea”, se poate afirma și ideea că „Imitațiile nu îi vor face niciodată concurență piesei inițiale”.

Mereu am fost de părerea că odată ce te îndrăgostești de o poveste, deviațile de la acea „primă dragoste”, nu te mai pot impresiona. Totuși înscenarea modernă a acestei tragedii, mi-a părut simpatică. A fost o adevărată provocare a pune în scenă o piesă de prea multe ori jucată, dar din acest curaj nebun, a ieșit un rezultat frumos. A ieșit o piesă amprentată de comic, care s-a mulat perfect pe scenariul inițial.

Romeo măsura timpul după calendarul Julietei.- Grujo Lero

Secolul al XVI-lea. Studio UTU.

Noapte. Se aud pași. Pași uniformi. Tare, mai tare, mai puternic, mai apăsat. Lumină! Un Romeo tocilar, o Julieta extravagantă. Romeo pare să fie oaia neagră de pe acea scenă- dar fie vorba între noi, cât de negru poți să fii între alți patru bărbați punk-iști?
Încep primele replici. Totul merge după povestea inițială, și totuși se face simțit secolul în care trăim. O Julieta prea nehotărâtă, un Romeo prea copilăros. Primele priviri, primele cuvinte prost spuse, prima bâlbâială. Mi-a plăcut acel joc de replici și rolul perdelei dintre ei, de la geamul Julietei. Acela a fost pasajul în care personalitatea fiecăruia s-a definitivat. S-a putut observa emoția și simplitatea gândurilor. Ambii ducea un confict interior puternic, plin de noi trăiri.

În societate, ca și în teatru, monologul precede moartea.- Albert Camus

Nici această variantă nu s-a dezlipit de sfârșitul original, sfârșitul tragic, care pentru unii reliefează ideea de iubire adevărată. Romeo își spune monologul, pe sfârșit „acompaniat” de o soprană, iar lumea amuțește. Se lasă întunericul. Nici un sunet. Nimeni nu vrea să iasă din starea de admirație față de această piesă. Totuși actorii își reiau marșul de la început, iar sală explodează de aplauze.


Spectacolele pe care le poți vedea astăzi

Shakespeare Sonnet 66 | Teatru Maghiar

Hamlet | Teatru Național, Sala Mare

Anul acesta se poartă englezește. Shakespeare avea dreptate: cuvintele sunt în plus!

[teatru] 66 de minute

Tot ce se întâmplă, s-a mai întâmplat! Toată existența noastră se rezumă la 66 de minute. Șase minute de familiarizare cu peisajul. O oră de poveste. O viață de înțeles… că istoria după ce o scrii, trebuie să o recitești. Dacă sari peste pasaje, acele pasaje nu vor dispărea, ci vor ieși dintre coperți și ți se vor proiecta pe retină, vor inunda pământul, cu prețul ultimei guri de aer.

Shakespeare, Sonnet 66 – omenirea a trăit 66 de minute și apoi a reînceput

Duminică am urmărit istoria, realitatea și viitorul simultan. S-a jucat Shakespeare, Sonnet 66 în regia lui Kokan Mladenović. Am fost întâmpinată ca oamenii din lagăre, pardon, ca un individ al secolului al XXI-lea. Am fost însemnată cu un cod. Diferența dintre comunismul văzut în filmul Cel mai iubit dintre pământeni- Marin Preda și primirea în sala de teatru a fost faptul că numărul 55443 nu se citea 55, 44, 3, ci 55 de mii 443. Beznă. Lumină pe scenă. Beznă în minte. S-a dansat epuizant. S-a difuzat pe canalul ÎNTREAGA LUME concursuri 100 km garduri, țările gazdă fiind Germania, USA, Rusia. A plouat uscat, fără lacrimi- cu bani și copii.

Un om este mai atent la banii lui decât la principiile sale. – Ralph W. Emerson

Omul conducea obiectele. Banul conduce omul. Am fost invitată de un domn să iau bani dintr-un craniu de om. Am fost. Invitată. Să iau bani. Nu să fur, ci să iau o monedă din craniul unui schelet de om. Nu am vrut. Mi s-a pus în poală banul și apoi domul a plecat la alte „victime”.

Cine era acel domn? Era evreu sau om de afaceri? Era om. Tu ai fost prostit. Cum? La primul om i-a dat acel ban cu 0.6%, apoi 6.6% apoi 66.6% ca apoi cu o eleganță mișelească, să șteargă punctul. Comisionul: 666%. Era Mefisto. Om de rând căruia nu-i place să stea la rând. El rupe rândul. Rupe bara. Cartea o vor scrie alții.

Datoria tineretului este de a soma corupția. – Kurt Cobain

Mi s-a aruncat un copil. Mie si altora. Erau toți la fel. Toți albi, îmbrăcați în uniformă, fără mimică și fără emoție. Erau obiecte. Erau obiecte și dacă nu erau făcute din cauciuc. Doamna de lângă mine mi-a dat mie copilul ei: „viitorul copiilor, al vostru, de mult nu mai este în mâna noastră! Viitorul vostru depinde de voi! Voi veți alege. Voi veți suporta!”

Dacă aș rămâne silențios, aș fi vinovat de complicitate. – Albert Einstein

Spectacolul este asemenea lumii. Este rotund ca și pământul, dinamic și gălăgios, ca lumea și cu substrat ca un om-ceapă. Spectacolul prezintă sinteza lumii înconjurătoare. A doua parte a spectacolului se joacă în fața unei hărți a lumii. Actorii invită la meditație spectatorii. Îi provoacă. Îi scot din zona de confort, pentru a se trezi, a realiza că lumea nu e sinonimă cu prezentul. Lumea e atemporală. Ea a existat cu sau fără oameni. Lumea e decorul, oamenii (se) regizează.

Epilog

Într-o țară fără copaci, fără păduri, ecoul se propagă mai repede. Într-o țară cu apă murdară, peștele a murit de mult. Oricum era mut, ce rost avea? Într-o țară în care … politica m-a reînvățat că oamenii sunt totul, când nimic (corect) nu mai există.


[La sfârșit omul nu a fost spânzurat. Nu trebuia să fie. El și-a dorit. Și-a încolăcit funia în jurul gâtului, peste bărbie și urechi. A dispărut. Stătea cu picioarele pe pământ.- sfârșitul spectacolului]

Ilustrație: Picus Viridis