Azi am învățat Lecția despre cub scrisă de Nichita Stănescu. Cât de impropriu și artificial sună a învăța o poezie, scrisă de cineva. Rectific. Azi am plonjat în universul creației stănesciene. A plonja? În fața poeziei trebuie să îngenunchiezi, să te apleci asupra ideii poetice. Oh, câtă greutate pică asupra unei idei simple. Vreau să spun ceva simplu, însă simplitatea acum pare soră cu banalitatea…
Și uite că tot la ideea mea inițială ajung: nu poți vorbi despre perfecțiune, frumusețe și iubire. Nimeni nu a atins apogeul lor!
Despre perfecțiune se vorbește și în matematică (corpuri perfecte, numere perfecte). Frumusețea este pretutindeni și țoti aspiră spre aceasta. Însă, iubirea, ea se dedică în totalitate spiritului. Ea nu se ghidează după reguli, ea nu urmărește vreo direcție, ea se naște din orice, oriunde, oricând. Iubirea, este aparentul vid dintre naștere și moarte. Ea este partea “inconcretă” a acestor momente concrete.
Însă iubirea aceasta imperfectă, departe de frumusețea tipică, această iubire stângace și cumva unică pentru fiecare moleculă din acest univers, aceasta este iubirea autentică, reală și, mai presus de toate, umană.
Iubirea împrumută din matematică formele, din filosofie sensurile și din sufletul fiecăruia înțelesurile!
Afirmația ”te iubesc!” este mai mereu mascată în gesturi, fapte și priviri. Iubirea este cearta mamei, care se transformă într-un pulover, prin a cărei căldură să înțelegi că vrea să o ierți pentru cuvintele aruncate la nervi.
Alteori, aceași afirmație are o formă extrem de aspectuoasă, însă cu prima ploaie devine doar o linie continuă care amintea de niște sentimente iluzorii.
A iubi, înseamnă a te așeza pe locul al doilea în raport cu persoana iubită. Această situație îmi amintește de un vechi pasaj citit odată: „Când ești cu o femeie căreia trebuie să-i dovedești mereu ceva și ți se pare că frumoasa cu biciul te ajută de fapt să progresezi… întreabă-te de ce la curse ia mereu premiul jocheul, nu calul.”
Unele relații din viața ta te vor ajuta să evoluezi, altele te vor ține pe loc, închis într-o cușcă a propriilor tale decizii proaste din care vei încerca să ieși, căutând încontinu evadarea. Vei încerca să scapi și alergând pe două drumuri simultan.
Nimeni nu poate să-ți promită că va fi simplu. Însă iubirea nu e destinația, ci călătoria.
Însă, uneori când te vei uita în spate, văzându-ți trecutul, vei observa că totul a fost de fapt un portativ al experiențelor. Iubirea nu trebuie să fie perfectă pentru a fi frumoasă, pentru a crea un cântec inedit. Orice melodie are ascendo și crescendo, asemenea vieții omului. Un portativ plin de imperfecțiuni conduce spre un concert- o viață- plină de aplauze.
Povestea completă se poate urmări accesând acest videoclip: