Interviul fetei care surprinde esența copilăriei în acuarelă. Omul adult care a refuzat să fie mare. Fata care își explică destinul drept un șir de “întâmplări”.
Poveștile sunt clasice sau nonconformiste. Scrise ori desenate. Indiferent de forma acestora, poveștile sunt persoanale. Sunt toate (literele) evenimentele din jurul verbului ”ești”. Orice interviu are o poveste. Povestea de astăzi este povestea unei fete, care indiferent de situație, își are locul ei propriu de evadare din real.
A fost odată, ca oricare altă zi cu soare, o fată, care trăia în lumea cărților. Deși, de multă vreme a dat copilăria pe lumea oamenilor, pare că sufletul i-a rămas captiv între coperțile unei cărți. Una pe care și-a desenat-o drept prelungire a mâinii stângi. Deși lumea viselor reprezintă trecutul pentru unii, ea consideră că personalitatea ei încă nu s-a definitivat, fiind sigură că orice nouă provocare, carte și ghidușie, îi va reîntregi sufletul!
Care este personajul cu care te identifici din toată literatura?
E greu să răspund la întrebarea asta, mai ales pentru că fiecare personaj are ceva din tine, ori din fiecare personaj mai furi tu câte ceva. Acum sunt tare prinsă de Virginia Woolf și de instabilitatea ei. Mă face să mă simt foarte confortabil acest dezechilibru pe care îl găsesc la ea.
Ai vreun citat preferat?
De mi-ai vedea cărțile, cum primesc ele blocuri de culoare peste text de dragul esenței, nu m-ai întreba asta, ți-ai da seama că nu pot alege. Încă iubesc “desenează-mi o oaie”, totuși.
Daca ți-ai mai face un al doilea tatuaj care ar fi acela?
O ridiche sau acest text: “Nolite te bastardes carborundorum”
Recent Alexia a ilustrat cartea lui Iulian Tănase Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat.
Ce te-a împins să dai viață gândurilor lui Iulian?
Un mesaj în care era musai să fie găsit un om care să facă treaba asta repede și bine. Putem spune că viața m-a împins.
Care este pasajul tău preferat din carte?
Mie-mi place toată. Pasajele lui Sacha sunt favoritele mele, pentru că imaginația copiilor mă fascinează de zi cu zi. Iulian are o capacitate de a contabliza fiecare detaliu. E fascinant. Sunt o norocoasă 🙂
Cum îți alegi noile proiecte?
Le aleg eu, mă aleg ele, în general da, citesc manuscrise, îmi dau cu părerea, iar dacă se leagă o minune, o îmbrățișez.
Când ai descoperit plăcerea de a citi?
Nu cred că am descoperit-o vreodată, pentru că dintotdeauna poveștile au fost parte din viața mea de zi cu zi, fie că mi-au fost spuse sau că am ajuns să le citesc singură. Plăcerea de a citi și de a mi se citi e bucată din mine. Nu am descoperit-o, mi s-a oferit.
Care este prima carte care ți-a plăcut şi care ți-a deschis apetitul pentru citit?
Sincer, nu mai știu. Când eram mică citeam tot ce îmi cădea în mână. Sau mai degrabă tot ce alegeam la întâmplare din bibliotecă. Nu cred că a fost o carte care să-mi deschidă apetitul. Cum am mai spus, lectura a fost parte din copilăria mea timpurile chiar, nu consider c-am avut vreun moment revelatoriu. Cum dealtfel, pot spune că nu am o carte favorită. Cartea mea favorită, când sunt întrebată, este mereu ultima carte de-a dreptul bună pe care am citit-o. Mi s-ar părea chiar trist să am o carte favorită. plictisitor de-a dreptul.
Care e povestea celei mai expresive poze cu tine?
Cred că este o poză făcută de Felicia Simion. Povestea este “Alexia, hai să te pozez”. În acea fotografie port rochia mamei mele cu un guler imens de perle, undeva într-o grădină botanică, printre poveștile noastre.
Te-ai gândit vreodată să scrii o carte asemenea Micului prinț?
Nici gând. N-ai cum scrie o carte asemenea Micului Prinț. Cu greu chiar am găsit o ediție ilustrată de altcineva decât Saint-Exupery demnă de un așa text. Cu greu. Așa că nu, nu am așa țeluri, ar fi trist. Am însă un proiect fain, o poveste și mai faină, de suflet, pe care sper să o concretizez curând.
Iar asemenea cărților bune, și Alexia este o poveste care cu fiecare pagină scrisă, deschide noi căi de interpretare, înțese intrigi noi, creionează (la propriu) viitorul oamenilor mici și mari.