#plaiepersonal

JazzTM a luat naștere datorită multor factori. Unul dintre acesti factori fiind acei omuleți plini de viață, care și la ore târzii sunt activi și plini de voie bună. Dacă ți s-a părut că îi cunoști, nu o considera o coincidență ori o eroare. Acești omuleți sunt prietenii oricăruia care pe perioada 9-11 septembrie se joacă pe Plai-urile de la Muzeul Satului. Astfel am considerat că odată ce evenimentul lor de suflet este Plai și JazzTM prinde o notă personală.

Personal- fiecare vibrează în felul său. Contextul și muzica sunt ceea ce ne unesc, povestea și vibrațile provocate sunt ceea ce ne deosebesc.

Cum a început totul…

Povestea mea a început într-o zi de vineri la o oră la care soarele ne privea pe toți de sus. Am făcut de toate: de la șters de scaune, la vorbit cu artiștii, la poftit oamenii pe scaune sau împărțit pliante. Totul s-a întâmplat atât de repede încât seara s-a instalat parcă pe nesimțite. Trebuie să recunosc că rareori mi se întâmplă să merg la JazzTM special pentru un artist. Anul acesta a fost o excepție, care spre surprinderea mea a adus și multe surprize. Imany este artista cu a carei melodii pot spune ca am crescut. În fiecare concediu în care mergeam cu ai mei, era în playlist-ul vacanței și un CD de-al ei. Astfel mă aștept ca și în concert să fie o prezență scenică, dar de Jacob nu mă așteptam să îmi fie atât de drag de la primele acorduri. O scenă, o sumedenie de instrumente, un om. Tânărul englez în vârstă de 21 de ani a fost numit de catre The Guardians „the new Mesiah of jazz”. Cu ocazia acestui concert el și-a început turneu care va dura o lună, următoarea destinație fiind Viena. Tot aseara acest om căruia ți-ar fi greu să îi găsești un apelativ pe masură, și-a lansat albumul de debut „In my Room” care numai la patru ore de la lansare a devenit no.1 în lumea jazz-ului. Ceea ce te mai poate surprinde plăcut la concertele lui sunt videoclipurile, care îi sunt asemenea unei semnaturi. Panourile de proiecție au explodat în culori și forme geometrice, înfățisându-l pe „protagonist” drept o formație. (one man show în adevăratul sens al cuvântului).


După seara de ieri, datorită concertlui semnat Jacob Collier, jazz-ul a căpătat un nou înțeles pentru mine: jazzul nu este doar câțiva instrumentiști care cântă piese grele cu substrat. Nu, jazz-ul poate fi o joacă de copil. Un copil cu un vis. Un vis pornit din camera lui. Camera lui singura scenă pe care și-o putea imagina. Acum. Scena e lumea!

Dar povestea a continuat …

După prima zi, care a adus cu ea, la sfârșitul zilei, multe zâmbete și oameni care emanau o vibrație pozitivă, o nouă filă a poveștii JazzTM 2016 a fost scrisă. Ziua de sâmbătă a început dis de dimineață. Voluntarii erau de întâlnit în centrul orașului încă de la ora nouă, semnele de oboseală fiind mascate de cafeaua și dorința de-a realiza și a doua zi de festival. Dacă vineri muzica răsuna doar de pe scena din centrul orașului, sâmbăta și duminica aduceau cu ele o noutate: două scene noi- una în Parcul Civic, iar a doua în Parcul Castelului, programul acestora începând de la ora 16:00. Neștiind cum să mă împart între cele două scene, având programul simultan, am ales ca ieri să mă duc în Parcul Castelului, urmând ca astăzi să merg în Parcul Civic.


În Parcul Castelului am avut plăcerea de a asista la concertul a patru fete super simpatice, care cântau gospel. Una dintre acestea a fost și voluntară Plai, ceea ce arăta încă odată că oamenii care fac voluntariate sunt oameni faini. Concertul lor a fost un deliciu pentru puținii oameni, din păcate, care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă în „natură”. Încă nu îmi pot da seama ce m-a vrăjit la aceste fete: mimica lor, lejeritatea cu care au interpretat fiecare melodie ori glumele dintre melodii. În repertoriul lor au avut atât melodii consacrate, cât și melodii adaptate sau împrumutate de la alte formații de gospel. Dacă tot vorbeam de glume și melodii, m-am gândit să vă spus și vouă una: „Vom cânta următoarea melodie repede, nu de alta dar nouă ni se face repede foame! Următoarea melodie se numește Chili con Carne.”

*eu îți propun să te îndulcești*


Ca de fiecare data orice este frumos durează puțin, astfel ca seara iar s-a instalat pe nesimțite. După două concerte de jazz autentic, semnate de două formații Arcuș Trio și Dhafer Youssef, a urmat (încă mă cuprind emotiile spunând-o): Imany. Primul meu contact cu ea nu a fost din fața scenei. Noi, „ne-am cunoscut” încă de la venirea ei în Timișoara, intrând pe ușa hotelului iar eu împreună cu alți voluntari rămânând înmărmuriți de frumusețea și prezența ei. Au urmat câteva ore bune în care numele ei a fost pe buzele oricărui voluntar, iar când orologiul a bătut de zece ori, Imany a ieșit din hotel, urmând a susține un concert de zile mari. Bucurie, extraz, dans, biss-uri, zâmbete, țipete, sărituri, cam acestea ar fi cuvintele la care s-a rezumat concertul ei. Dacă la început s-a putut simți o barieră între scenă și public, cu timpul aceasta s-a evaporat, iar un centru întreg era în picioare dansând și simțindu-se bine. Această bucurie nemărginita nu era de întâlnit numai în fața scenei, ea plutea și în aerul din spatele scenei unde voluntarii dansau și vibrau pe fiecare acord. (până și band-ul ei era bucuros când ne citea bucuria de pe față).


A fost … dar cu siguranță va mai fi, vor mai fi momente și amintiri de neuitat.

Sfârșitul poveștii prinde contur…

Dacă ieri progrmul de voluntar a început de dimineață de la prima oră, ziua de duminică nu și-a pierdut din reputația de „zi de odihnă”, astfel programul meu fiind de la ora patru dupămasa. Știu că v-am promis ca ieri să mă duc în Parcul Civic să asist la un concert și apoi să vă povestesc impresii, dar uite că programul unui voluntar rareori poate să fie exact calculat, ceea ce este un avantaj. Astfel ziua de ieri s-a proptit pe doi piloni importanți: umbrela pentru un artist și Ayo, cățelul cântăreței De De Bridgewater.


Se spune că munca cu oameni este cea mai grea. Dar mai grea decât această muncă este munca cu artiști. Ei sunt atât niște oameni, cât și niște genii neînțelese. Acum că v-am conturat contextul în care mă aflam duminică la ora trei, să vă povestesc mai în detaliu: Stăteam pe terasă și profitam de timpul liber, pauza de la „datoriile de voluntar”. Când de-odată o nouă sarcină se ivi: „ați putea să faceți rost de o umbrelă mare pentru o scenă?”. Suna a provocare și nu știu de ce, dar presimțeam a fi o provocare amuzantă. După o tură de terase a căror umbrele nu îndeplineau conditile impuse ori nu voiau să se „despartă” de cafeneaua de unde făceau parte, într-un final am găsit umbrela. Până aici nimic amuzant. Bancul zilei urma în momentul în care două fete se uitau la o umbrelă de vreo 4m. Dar soluția nu a întârziat să vină. Ce-a urmat a fost un episod din camera ascunsă. 🙂

După peripeția cu umbrela, urmează una nouă. Ceea ce este frumos la orice experiență de voluntar este faptul că fiecare face ceea ce îi place, fiecare ia ceea ce are nevoie. Atfel în aceste trei zile nu am stat numai într-un loc: am strâns gunoaie, am aranjat scaune, cât și am stat în hotel așteptând artiștii. Iar ultima zi de festival a adus cu ea o surpriză: am avut plăcerea de a o cunoaște personal pe De De Bridgewater și nu numai atât, ci și să am grijă de cățelul ei, adorabila Ayo.


Consider că această experiență este greu de descris astfel că voi lăsa aici un filmuleț:


La aceste experiențe s-a rezumat ediția de anul acesta a festivalului JazzTM. Anul viitor ne vedem în același loc în perioada 30.06- 02.07.2017

0 thoughts on “Jurnal de voluntar – JazzTM ”

  1. Pai anul viitor ar trebui sa incerci (si) Garana Jazz Festival, cel mai mare festival de jazz din Europa sud-estica (cam la o saptamana dupa Jazz TM)

Merită să spui ceea ce gândești!

%d blogeri au apreciat: