La multi ani! 🙂
Azi este ziua ta, dragă loc frumos! Azi faci primul tău an. Știi se spune că primul pas este cel mai greu, dar uite că ai reușit, uitându-te în spate, să ai un început de “viață” plin de evenimente, cafele aromate și limonezi reci. Gândindu-mă la ce eram eu acum un an, pot să-ți spun doar că dacă tu nu te nășteai, poate mai trecea un an de liceu fără a profita de el la maxim.
Prima persoană care mi-a făcut cunoștiintă cu tine a fost o prietenă dragă mie, Meli. De când ne-am cunoscut ea și-a propus să aibă grijă de mine, să mă facă mereu să zâmbesc făcându-mi cunostiinta cu oameni frumoși și invitându-mă la cât mai multe evenimente culturale, de unde să rămân cu amintiri vi o viață întreagă.
Eu te-am cunoscut în 24.03.2015. De mult visam la un astfel de loc, dar niciodată nu am avut curajul să mă gândesc că acest vis se va îndeplini vreodată. În viziunea mea tu erai atât loc de evadare din cotidean, prin evenimentele pe care le-ai fi găzduit, cât și un loc plin de cuvinte, un loc în care să-mi fie drag să mă reîntorc și să mă întâlnesc cu prieteni având conversații interminabile pline de gesturi și mimici amuzante.
[…]
Ajunsă în fața unui gard de tablă și uitându-mă în sus, la acea clădire cubică, ciudată, care nu-mi inspira nimic plăcut, m-am gândit: “Primul pas este cel mai greu! Nu poate fi atât de rău până la urma”.
Înăuntru ce să vezi? Lumină, larmă, lume! Mă uitam în jur iar cu ochii ca de melc exclamăm: “Daca mama ar știi unde am ajuns, sigur și-ar fi dori să fi fost și ea atât de curajoasă în tinerețea ei apusă!”. Această uimire nu a durat foarte mult, Meli readucandu-mă cu picioarele pe pământ: “Tre’ să urcăm! Imediat începe concertul.” Brusc am realizat că ne aflăm în sală greșită, dar totodată îmi era greu să mă despart de acest loc frumos. Ieșim din acel loc plin de zâmbete și voie bună, ajungând într-un hol gri care avea drept accesoriu o scară care îmi dădea impresia faptului că acel eveniment va fi asemenea unei petreceri private. Sus, o altă ușă asemănătoare celei de la intrarea principală. Fără să mă gândesc am intrat. Dintr-o dată m-a cuprins un sentiment pe care l-am înțeles abia după mai multe viziteze în acest loc. După acea seară pentru mine toate drumurile nu mai duceau spre Roma, ci spre Ambasada.
[…]
Ambasada a fost ceva de care în mică-mare măsură cu toții avem nevoie- atât visătorii, cât și înrădăcinații. Aici am scris prima scrisoare unei prietene dragi. Nu știu de ce dar pur și simplu uitându-mă prin cafenea am început în grabă să torn cuvânt după cuvânt, până am pătat două coli. Iar când am ajuns la final, nici nu a mai fost nevoie să o recitesc. M-am uitat la ea, am desenat lucruri colorate în jurul acelor cuvinte, care nici până în ziua de astăzi nu știu dacă au făcut în totalitate sens ori dacă s-au “completat”, iar apoi am îmbrăcat-o într-un plic cafeniu.
Pentru mine cu timpul, Ambasada a ajuns să fie cel mai simpatic info point, dar și un generator de evenimente. “De ce eu?”, “Suie Paparude”, “Mancare la borcan”, “Seara britanica”, “Youth Media Festival”- acest eveniment deși a durat patru zile mi-a părut o eternitate care nu voiam să se mai termine.
În Ambasada am descoperit și melodia Delilah- Florence + The Machine, am zâmbit, am cunoscut persoane faine, am vibrat pe acordurile unei chitări, am sărit, dar cel mai important: am descoperit cu adevărat magia unui festival- Plai (p-l-a-i, nu p-l-e-i).
Deși e ziua ta, dragă univers al viselor și ideilor fantastice, nu mă pot abține să nu îi mulțumesc și fratelui tău mai mare, festivalul Plai, care mi-a fost aproape în ultimele zile de vacanță. A plouat, a fost noroi, au picat corturi, s-au murdărit cizmele mele roși, dar orice “dezastru” a avut loc, a fost repede șters, ramânând doar momentele frumoase drept amintiri.
M-am gândit mult la un cadou pe care să ți-l dăruiesc, deoarece meriți unul, doar că nimic nu mi se pare potrivit! Așa că îți voi dărui doar un zâmbet, o îmbrățișare și multe viitoare vizite.
0 thoughts on “La multi ani, univers al viselor!”