Cu povești am crescut. În povești credem. Povești vrem să auzim.

În ziua de astăzi tot ce ne înconjoară sunt povești ale unor oameni, produse sau evenimente. Spațiul feeric s-a transformat din pădurea magică, în citadinul fără copaci. Aceasta ar fi singura diferență. Indiferent de vârstă, profesie sau naționalitate (în caz că acest cuvânt este un criteriu de diferențiere) cu toții suportăm cotidianul mai bine, atunci când este îmbrăcat în fantastic. Eu am considerat mereu blogul, asemenea unei cărți virtuale. O carte fără sfârșit, fără un fir roșu predefinit. Blogul este asemenea unei cărți de eseuri. Scriitorul se întreabă, scriitorul își răspunde, scriitorul se adâncește în mister, generând alte întrebări și problematici. (ok, hai să nu deviez de la subiect)

Menirea blogului

La limba și literatura română, mereu în eseul unui discurs poetic, un punct de discuție este: menirea poetului, rolul poeziei. Acolo știu să dau un răspuns: “menirea poetului nu este de-a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trăirea interioară și prin contemplarea formelor concrete prin care ele se înfățișează”. Iar menirea blogului/ bloggerului este…? Datorită lipsei de experiență în acest domeniu m-am gândit că poate Google-ul intrând în contact cu mii de bloguri va știi să-mi dea o definiție. Însă răspunsurile lui mi-au părut a fi pe ocolite. Mi-a propus să citesc despre menirea educației în România, despre menirea omului în viață, despre rolul televizorului în secolul XXI și au mai apărut și câteva articole drăguțe despre comunități de bloggeri sau evenimente dedicate lor. Astfel, pentru a contura o definiție vagă aș spune că:

Blogul este o alternativă de educație. Este un mijlocitor între cărți și televizor. Acesta conține uneori informații mai utile decât emisiunile TV și poate fi accesate de un număr mare de oameni. Blogul fiecăruia este oglindirea sa, umbra lui virtuală.

Experiența personală

Recent am citit Metamorfoza de Franz Kafka. Iar pentru mine ultimele lecturi își fac simțită prezența în maniera în care-mi construiesc un articol – de la cuvintele folosite, până la ideile transmise. Cum spuneam: metamorfoza kafkiană a fost de la individ la insectă. Metamorfoza “dolloshkiană” a fost de la blog “la comun” pe wordpress.com la individual pe dolloshka.ro, de la increat la om matur, de la vierme la fluture (indifernt care termeni îți sunt dragi, schimbarea s-a produs!). Dacă până acum blogul era o joacă de copii, de acum în colo nu va mai fi doar o joacă de copii, ci un parc de distracții, plin de noi posibilități și noi provocări cu fiecare nou articol postat.

Povestea blogului

Îmi plac girafele, pistruii, păsările și păpușile. Dintre toate am ales să-mi numesc blogul după o păpușă. Ciudat eveniment dacă mi-ai știi copilăria.
Copilărie: Indiferent câte păpuși am avut pe niciuna nu am botezat-o cumva. Adică de ce să-i dau eu un nume greșit și astfel să sfârșească săraca să aibe un destin nefast? Mai bine se numește ea cum vrea, își scrie numele pe suflet în litere mute și își trăiește viața cum vrea!
Momentul decisiv: eram în fața ecranului și cei de la WordPress îmi spuneau să-mi numesc blogul cumva, altfel nu mi-l pot da. Eu l-am numit Dolloshka. Ei mi-au zis felicitări! Eu mi-am amintit grămezile de păpuși din copilărie. Ele mi-au spus: “Noroc că nu suntem noi! Succes Dolloshka, ai grijă ce destin îți scrii – dacă nu ți-a fost scris deja”.

Merită să spui ceea ce gândești!

%d bloggers like this: