Comuni(ta)-te. Puterea de-a comunica cu tine

Când oamenii ne inspiră, nu trebuie să-i venerăm în liniște. Ar trebui să-i tragem de mânecă și folosind niște cuvinte simple, sincere, să le spunem: ”Tu, chiar mă inspiri. Deși nu vei apărea în lista mea de persoane cărora le voi mulțumi în cazul unui discurs Oscar, impactul acțiunilor tale au un ecou în viața mea!”

Posibil să nu sune chiar așa. Posibil și să nu ai cui să-i spui asta momentan. Posibilul naște propabilitatea unei schimbări în viitor. Probabilul actual va genera un posibil în viitor.

Probabil acum nu am cui să îi spui, dar posibil să întâlnești pe cineva în viitor!

Oameni există. Oameni inspiraționali există. Proporția dintre oameni și oameni inspiraționali e 1:1. De ce? Fiindcă în interiorul fiecăruia zace un potențial exploatat sau încă nu. Ne naștem cu o maleabilitate incredibilă și cu o dorința inconștientă de creștere. Începem prin a ne dori să apucăm jucăria de pe raftul din cameră, urmând să visăm să (ne) apucăm de un nou eveniment cu-n impact major în comunitate.

Datoriile fața de persoane le putem onora. Datoriile fața de noi înșine, uneori puțin mai greu. Însă, unei singure instanțe îi rămâne pe veci datori — comunitatea din care facem parte. Acest lucru se datorează faptului că cu voința noastră sau nu, fiecare zi ne modelează!

Știu, poate sună prea pompos sau de-a dreptul dramatic. Probabil. Însă, cum în fiecare moment mă consider produsul comunității din care fac parte, îmi vine greu să mă raportez la realitate altfel. Consider că, la fel cum mulțumim părinților pentru educația pe care ne-au oferit-o, la fel ar fi de cuvenit să mulțumim și comunității. Faptul că noi astăzi suntem ceea ce suntem, se datorează în aceași proporție atât bagajului genetic, cât și mediului din care facem parte. Dacă nu îl cunoșteai pe X și nu mergeai la evenimentul Y unde aflai de oportunitatea Z, existau mari șanse ca realitatea ta să nu fi fost XYZ.

De aceea, ca gând de încheiere mai spun atât: Comunică, cooperează și crează comunități. Doar așa vei evolua.

Eliberarea de sine, cu păstrarea sinelui.

Identifică o nevoie. Acesta este punctul de plecare pentru orice idee genială. Uneori nu dau glas ideilor, gândurilor, universului meu personal. Uneori, nu le dau glas și din frica de-a nu călca strâmb (câtă ironie: să nu te comporți cum trebuie în propriul tău univers, în lumea unde tu desparți binele de rău). Alteori, nu o fac dintr-un cu totul alt motiv. Un motiv esențial și cu o ponderă mai mare de adevăr: din frica de-a realiza că nu mă cunosc în adâncime. Îmi e frică să-mi penetrez sufletul, trecutul! Îmi e frică uneori să fac asociații libere.

Știu că autodezvăluirea este benefică omului. A spune lucrurilor pe nume este esențial, are un rol eliberator. Dacă nu vorbești tu despre tine acum, vorbește medicul despre tine după ce inima ta va ceda (lipsa autodezvăluirii în cazuri extreme duce la atac de cord).

Dar de unde acest gând despre autodezvăluire? Posibile cauze – nenumărate. Cauză identificată – valența cuvântului eliberare. Frica este sentimentul care ne dictează viața. Iar mie una îmi e frică să fiu sinceră. În mine există acea frică de-a nu mă detașa prea mult de mine, de-a mă elibera de probleme, vise, sfârșind cu mine!

Eliberarea de sine, cu păstrarea sinelui

Așa mi-ar plăcea! Să mă detașez, rămânând în contact. Să las lesa cât de lungă vreau, dar să știu că mereu libertatea are ca punct de plecare propria persoană.

Înainte să mă ia valul (ce dor îmi e de mare!) spuneam că ideile geniale iau naștere dintr-o nevoie. Nevoia mea este. Sunt, mai bine spus. Nevoile mele sunt. Multe. Diverse.

Cred în puterea eliberatoare a scrisului. Cred în scrisul de mână, jurnale și ceaiuri. Cred în propoziții fără sens. În cuvinte scrise la voia întâmplării. Consider. Frumusețea unui gând stă în incoerența de-al exprima. Frumusețea unei emoții în ilogica de-a-o explica.

Ai crede că sunt o fire boemă, care stă toată ziua în așternuturi proaspăt spălate, într-un dormitor cu geamul deschis, inspirând aer rece, proaspăt de munte. Poți crede. Și eu mă imaginez uneori în diverse situații. Îmi plac evadările. Posibilitățile. Schimbările de scenariu.

Dar eu, cine sunt? Sunt cea de ieri, cea de mâine? Oricine aș fi, cea din momentul de față nu pot fii… Ea tocmai s-a evaporat cu fiecare nouă literă pe care-o scriu.

Sigur ți-ar fi plăcut să o cunoști. Eu am întâlnit-o. De cunoscut n-am apucat. Dar știi cum se spune: ai o viață să cunoști un om, iar când crezi că ai făcut-o, timpul ți s-a scurs deja.

De aceea, nu încerca să te cunoști în totalitate. Nu-ți pierde timpul, încercând imposibilul. Cunoaște-te prin descoperire, nu prin analiză. Riscă, râzi, rămâi … în mișcare, în lumea asta în plină mișcare!


Scrisoare #1

Dragă cititor,

Nu te voi condamna dacă m-ai uitat! Nu te voi condamna dacă-mi vei spune: ”ai venit prea târziu!” sau ”când aveam nevoie de un articol pentru cafeaua de dimineață n-ai fost lângă mine.” Pot înțelege că oricât am crede că depindem de anumite persoane, obiecte sau obiceiuri, putem să ne îndepărtăm de ele, să ne fim suficienți nouă și fără ajutor din exterior.
Sincer, am trecut și eu prin momente în care interesul meu pentru un anumit lucru era pe pantă descendentă, iar fix înainte să-nchid ușa, a revenit în viața mea, de parcă nici n-ar fi plecat vreodată.
Eu am plecat de lângă tine. Am plecat în octombrie, înainte de ziua mea, și te-am lăsat singur cu niște articole care oglindeau un eu vechi, nesincronizat cu eul actual. Poate tu n-ai resimțit asemenea mie această lipsă de comunicare. Cu siguranță, în viața omului modern nu există doar o ușă deschisă. Concentrarea noastră este împărțită. Noi ne-mpărțim atenția, programul și uneori și sufletul. Dar uităm să ne focusăm pe o activitate. Credem că dacă în fiecare moment nu suntem în control absolut asupra întregii noastre activități zilnice, vom avea doar de pierdut.
Posibil,
Dar la fel de posibil este că atenția distribuită duce la fericire distribuită.
Uităm să ne dedicăm prezentului. Trăim cu fricile trecutului și frica viitoului. Credem că suntem doar un pion în această lume, când adevărul este că suntem creatorii propriei lumi. Inspiră adânc. Expiră lent. Relaxează-te! Începe să-ai grijă de tine! Înainte să termin de scris această primă scrisoare, vreau să-ți mai spun următoarele lucruri:

☑ singura realitate este acest moment

☑ va trebui să-ți urmezi propria cale în viață

☑ e ok să n-ai controlul absolut

☑ pacea interioară ține de tine și de nimeni altul

☑ gândurile negative sunt puternice numai când le crezi

☑ creezi prima oară în mintea ta, apoi proiectezi în lume

☑ dacă o crezi, o poți trăi

Deci dragul meu, în cazul în care ai parcurs această scrisoare, sper că-nafară de lectură pentru cafea, te-ai încărcat și cu energie pozitivă!
Pe curând!

Hackerville – despre rețele și regăsiri

În general tendința este următoarea: prezența aduce atenție, absența aduce uitare! Ceea ce vreau eu să spun este faptul că, odată ce nu mai acorzi la fel de multă atenție unei sarcini – scrisului pe blog – tendința firească ar fi o lipsă de interes din partea celorlați față de blogul tău.

Totuși, uneori, oamenii te surprind! O surpriză frumoasă a fost și mesajul Adei Vlad, care mi-a trimis o invitație dublă la premierea primelor două episoade ale serialului Hackerville. Proiecția a avut loc în Aula Magna a Universității de Vest, în cadrul festivalului Les films de Cannes à Timișoara.

Hackerville – în linii mari despre codarea unor servere

Serialul este o producție originală HBO Europe, coprodusă de TNT Serie și creată de Ralph Martin și Joerg Winger. Primul sezon are șase episoade, primele două fiind proiectate ieri în cadrul avampremierei.

Acțiunea serialului se petrecere atât în România, cât și în Germania. Într-o zi la una dintre cele mai mari bănci din Germania, o rețea de hackeri români dau un atac cibernetic. Fiind singura angajată care cunoaște limba română, Lisa Metz (Anna Schumacher), expert german în infracționalitate informatică, primește ca sarcină arestarea vinovaților. Ajunsă în orașul natal, ea va lucra la acest caz împreună cu polițistul român Adam Șandor, interpretat de Andi Vasluianu. Împreună îi dau de urmă tânărului hacker (Voicu Dumitraș).

Ca orice serial, acțiunea se desfășoară pe două planuri. Dacă aparent, Lisa Metz este portretizată drept o femeie puternică, corectă și motivată să demaște hackerul, în esență, în spatele măștii de investigator, se află un om instabil emoțional.

La plecarea ei în Germania, tatăl său, Walter, interpretat de Ovidiu Schumacher, o avertizează să fie atentă și să nu se încreadă în nimeni. Inițial aceast sfat pare a fi unul deplasat, ținând cont că Lisa este o femeie în toată firea. Totuși în defășurarea de cadre, explicația nu întârzie să apară.

Anii comunismului în România. Familia Metz, doi părinți și fiica lor, stă la o casă în orașul de pe Bega. Securitatea. Motivul emigrării acestora în Germania. Presiune mare. Mama comite sinucidere. Reîntoarecerea în țară – o imposibiliate psihică.

Cu ocazia vizitei de lucru în Timișoara, cu o poză a casei părintești în mână, Lisa revizitează casa, căreia, cu ceva timp înainte, îi spunea ”acasă”.  Suferind un puternic dezechilibru, ea se întoarce la hotel unde își caută alinarea în alcool.

Trezită a doua dimineață parcă dintr-un vis, Lisa merge la secția de poliție unde este anunță că are un vizitator. Despre cine este vorba și care este relația ei cu „necunoscutul” veți afla în noul serial Hackerville.

Ce-mi place la povestea acestui serial este modul în care umorul se îmbină cu scenariul polițist, urmat apoi de momente lungi de liniște și introspecție. Hackerville este un serial al contrastelor, al jocului între real și imaginar, între tehnologie și umanitate.

Hackerville este filmat atât în Timișoara și București, cât și în Frankfurt. Filmările au început în primăvara acestui an și s-au sfârșit în toamnă. Premiera pentru publicul larg va fi pe data de 4 noiembrie pe HBO și HBO Go.

Când închizi aparatul foto pentru a-ți deschide ochii

”Am fost la eveniment! Voiai și tu să vii? Stai calm, am filmat integral evenimentul! Îți trimit?”

E frumos să vezi că în ultima vreme există un interes ridicat pentru evenimente culturale, indiferent de durata acestora. Îmi place să văd cum aceste evenimente ”atipice” timișorenilor încep să fie frecventate de ei.
Totuși mi se pare deranjant să vezi că tot al zecelea om de la eveniment folosește telefonul excesiv. Pot înțelege că, fiind în era tehnologiei, un story pe rețelele de socializare este un must – este confirmarea că ”da, nu sunt acasă, da, am viață socială!”. Pot înțelege și ideea, că dacă evenimentul are mai multe puncte de interes (scene, obiecte de decor, proiecții pe clădiri), dorința este să surprinzi o poză-amintire cu fiecare element.
Însă ceea ce nu înțeleg este de ce publicul timișorean devine asemenea unor asiatici în concediu în Europa? Îmi place multiculturalitatea. Apreciez deschiderea pe care o avem, posibilitatea de-a prelua din alte culturi obicieuri de purtare în societate. E o formă de educație, de autodezvoltare. Însă, ca orice, și împrumutul de cutume trebuie selectat atent. Mă înclin în fața artei ceaiului la japonezi, dar resping ideea burn out-ului.
De aceea propun să ne înclinăm ideii de-a vizita alte continente, dar să respingem ideea ca aparatul foto să ne fie dublarea vizuală. Un eveniment nu se poate trăi doar prin simțul vizual. Un live pe facebook nu va egala experiența de-a fi prezent în momentul desfășurării evenimentului.

Sfat pentru viitoare evenimente

Când te duci la un eveniment puneți această întrebare:

Din ce prismă vreau să particip la acest eveniment?

Particip pentru mine sau pentru alții? (sunt jurnalist, cameraman, blogger etc).

Dacă participi ca presă, go for it! Filmează, documentează, scrie și surprinde cât mai multe. Totuși, dacă participi ca spectactator, încearcă să-ți închizi aparatul foto și bucură-te de eveniment. Folosește-te de toate simțurile. Ascultă muzica, închizindu-ți ochii. Deschide-ți ochii larg și încearcă să fii atât de atent la eveniment, încât să uiți să respri. Respiră ușurat că … pe acest eveniment nu l-ai ratat, ascunzându-te în spatele unui aparat!
În altă ordine de idei, azi și mâine, pentru doritori Asociaţiei Timişoara Capitala Culturală Europeană v-a pregătit un eveniment plin de lumină și dinamism. Vorbim despre Lumina Libertății, eveniment început ieri, care are loc în Piața Libertății, începând cu ora 20:30. Publicul va avea ocazia să urmărească povestea lui Luca, un muzician născut în 1918, show acompaniat de muzică simfonică, circari și proiecții pe clădiri.

Ne vedem în piață!

Daniel Opriș