„Poate tatăl de care am eu nevoie nici nu există!”

Aceasta a fost replica care a rămas cu mine mult timp după ce scena s-a terminat.
Filmul Pe roți are un un fir narativ dublu. Să îți reîntregești familia este esențial. însă aceași luptă o duce și cel care fiind un întreg, se simte incomplet datorită unui handicap.
Pe roți este un film despre regăsire, acceptare și împlinire individuală. Filmul vorbește despre o a doua șansă, delimitându-se de clișee. Imprevizibilul, pare previzibil după ce s-a întâmplat. Crezi că un handicap poate fi tratat asemenea unei răni. Dar cum ar fi dacă nu am mai încerca să tratăm oameni, ci să-i înțelegem și acceptăm?

Handicapul nu iartă pe nimeni

Filmul debutează cu un joc de copii. Camera prezintă copiii care se joacă fotbal. Lucas încearcă din răsputeri să dea un gol. Însă când victoria urmează să-i aparțină, timpul pare să se dilate, iar atmosfera se reduce la tăcere. Tăcerea nespecifică victoriei, dar prevestitoare.
Trece de adversari, se îndreaptă spre poartă, mingea trece prin poartă, el fuge, un pas, doi, un salt…
Apoi brusc, spectatorul este trezit din reverie prin sunetele pronunțate ale unei mașini care traversa strada… mingea… copilul.

Destinație comună. Motivație diferită

Lucas și Lais sunt prototipuri. Sunt copii. Sunt ușor de șlefuit, au o personalitate încă maleabilă. Ei au nevoie de puțin: atenție, grijă și modele de urmat.
Filmul prezintă o problemă a societății actuale, într-o manieră tragic-comică. Camera de filmat urmărește un scenariu simplu: doi copii pe două tipuri diferite de bicicletă. Ambii caută afecțiune. Unul vrea să-și întâlnească tatăl, altul vrea să-și facă un prieten.
Vorbim despre un film cu copii, dar nu în totalitate pentru copii. Asemenea drumului străbătut de aceștia și filmul are momente cu un grad înalt de simbolistică și lecții importante, dar nu se îndepărtează de universul copilăriei, caracterizat de naivitate și mult soare (în suflet).
Acum este vârsta la care cei mici visează la independența față de părinți și focusul se mută de la cadrul familiei la gașca de prieteni. Biletul lăsat de Lucas pe frigider, „curajul” de a nu-i răspunde mamei la cele aproximativ 40 de apeluri nepreluate și zeci de kilometrii străbătuți pe bicicletă sunt doar câteva din exemplele unui suflet tânăr. Iar  totul datorită unei persoane – datorită Laisei.

Despre cărți cu final deschis

Suferința se poate pune pe o axa. Resimțirea suferinței, nu! Indiferent de gravitatea unui eveniment, fiecare se raportează diferit la acesta.
Suferința se resimte mai puternic când pierzi sau când nu ai avut vreodată acel ceva, dar tânjești să-l ai?
Se spune că omul este trup și suflet. Lucas și Lais sunt un întreg. Preferăm oamenii cu care ne asemănăm, dar complementaritatea este esențială. Ei sunt jumătatea fiecăruia, în cel mai neclișeic mod posibil.
Călătoria deși pornește de la dorința Laisei să-și regăsească tatăl, aceasta ajunge să vorbească și despre o altă destinație- cea a lui Lucas. Unul caută omul, altul omenirea. Lecția-concluzie a filmului este că
nimeni nu trebuie să se schimbe. Schimbarea așteptată este cea a mentalităților. Deși avem coperți diferite, povestea fiecăruia merită citită.

 

 

Familia e parte din tine.

Merită să spui ceea ce gândești!

%d blogeri au apreciat: