Astăzi Peggy Guggenheim este pentru mulți doar o galerie de artă. Un nume scris pe o plăcuță atârnată. Însă acea galerie nu a împrumutat numele. Nu! Acea galerie are parfumul artistei, pereții aceia au ascultat discuții între Peggy și artiștii care i-au marcat viața ei- sau să fi fost inversă influențarea? Peggy este acea femeie cochetă, independentă. Ea este o femeia în lumea bărbaților.

Recent am parcurs și ultimele rânduri din cartea patroanei artelor moderne Peggy Guggenheim – Confesiunile unei dependente de artă. Dincolo de povestea uluitoare, m-a impresionat profilul de femeie independentă care reiese printre rânduri. Astfel, fiind puternic fascinată de ea, considerând-o o muză feminină, m-am hotărât să-i surprind viața, depășind granițele impuse de povestea cărții. Voi vorbi despre:

  • Peggy Guggenheim
  • Confesiunile unei dependente de artă
  • Bărbații curatoarei de artă
  • Modurile prin care omul sec. al XXI-lea o poate întâlni

Despre autoare

Peggy Guggenheim este una dintre cele mai antitetice și controversate prezențe ale secolului al XX-lea. Ea provenea dintr-o familie americană bogată, fiind fiica omului de afaceri Benjamin Guggenheim și a Florettei Seligman. Unchiul ei a fost Solomon R. Guggenheim, omul din spatele fundației Solomon R. Guggenheim. Ea și-a dezvoltat simțul estetic de-a lungul anilor, fiind mereu înconjurată de elita acelui secol. Ea a fondat galerii în Londra, New York și Veneția, cea din urmă fiindu-i și casă. Ea a început să colecționeze artă la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când prețurile erau minime. Se spune că ar fi colecționat un tablou pe zi. În ciuda culorilor vii de pe tablourile din colecția acesteia, viața ei de familie a fost una nefericită. Sfârșitul acestei călătorii prin viață a prins-o în casa ei din Veneția, unde împreună cu cei paisprezece căței ai săi a fost îngropată în curtea vilei-muzeu.

Confesiunile unei dependente de artă

Romanul autobiografic ”Confesiunile unei dependente de artă” este o carte despre expresionism, o cronică de familie, viața unei curatoare de artă. Însă această poveste nu impresionează prin viața doamnei Peggy, ci prin modul în care autoarea presară picanterii despre artiștii cu care a intrat in contact. Ce era Pollock inainte să fie marele Pollock? Ce a insemnat Max Ernst pentru patroana artelor? Însă cel mai important detaliu este scriitorul care i-a insuflat dragostea pentru artă.

Este o carte despre o nonconformistă, care revoluționează galeriile de artă, unește Europa cu America și aduce arta mai aproape de oameni.

Când istoria este povestită prin intermediul cărții de istorie, poate părea uneori a fi impersonală, plasată într-un timp îndepărtat de noi, indiferent de vârsta sau experiența noastră. Dar cum ai reacționa dacă ți-aș spune că recent mi s-a predat istoria artei moderne de o exegetă a acelei vremi? Peggy m-a purtat prin viața acelei perioade. (spun viață cu formă nearticulată, deoarece ea nu surprinde doar propria ei viață ci și a altora). Această autobiografie este o sinceră autocaracterizare. O autocaracterizare structurată riguros. E viața unei artiste care a imbrățișat orice oportunitate. Cartea este o lecție de istorie. O realitate. O prezentare a artei in vremea razboiului. Cartea surprinde de asemenea si cel de-al Doilea Război Mondial, punând însa pedala pe arta in favoarea razboiului. Peste trei zile Parisul va fi acaparat de naziști. Peggy nu dorește să se întoarcă in New York fără colecția ei. […] Arta necesită sacrificii, însă Peggy prezintă totul drept o joacă de copii.

Singurul lucru care putea fi făcut cu tablourile era să le împachetez și să le scot din Paris, înainte de a fi prea târziu, sau să le depozitez într-o cameră subterană. Leger mi-a spus că el credea că Luvrul ar putea să îmi dea un metru cub de spațiu undeva la țară, unde își ascundeau comorile lor. Spre dezamăgirea mea, Luvrul a decis că tablourile mele nu meritau salvate și a refuzat să îmi ofere spațiul. Ceea ce au considerat ei că nu merita salvat erau un Kandinsky, mai multe Klee și Picabia, un Braque cubist, un Gris, un Marcoussis, un Delaunay…

Bărbații doamnei Peggy Guggenheim

Anul 1920 a fost momentul decisiv din viața autoarei. În acest an, Peggy s-a mutat la Paris, unde a început să frecventeze artiști și scriitori. Avea să-și petreacă întreaga viață printre personalitățile epocii sale. Printre aceștia, s-au numărat:

Constantin Brâncuși — ”Brâncuși era un bărbat micuț și extraordinar, cu barbă și cu ochi întunecați și pătrunzători. Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu adevărat. Te simțeai foarte fericită alături de el, dar din nefericire a devenit prea posesiv cu mine și voia să-i dedic tot timpul meu. Îmi spunea Peghița și mi-a zis că îi plăcea să facă lungi călătorii, în care înainte dusese cu el și fete frumoase.”

Alberto Giacometti — ”Giacometti semăna cu un leu în cușcă, cu capul lui leonin și cu o claie enormă de păr. Conversația și comportamentul lui erau extrem de suprarealiste și capricioase, asemenea unui divertisment de Mozart.”

Piet Mondrian — “Intr-o zi, celebrul pictor abstract olandez, a intrat in Guggenheim Jeune si, in loc sa vorbeasca despre arta, m-a intrebat daca puteam sa-i recomand un club de noapte. Dat fiind ca avea 66 de ani, am fost destul de surprinsa, dar cand am dansat cu el mi-am dat seama cum putea sa se simta inca atat de bine. Era un dansator foarte bun, cu postura lui militara, si era plin de viata si de spirit, chiar daca nu puteai sa discuti cu el in nicio limba. Poate ca limba lui, olandeza, ar fi fost mai satisfacatoare decat franceza si engleza lui foarte ciudate, dar pe undeva ma indoiam ca vorbeste chiar si limba sa materna.
Yves Tanguy — ”Acesta era un barbat simplu din Bretania, de aproximativ 30 de ani, care fusese ani de zile in marina comerciala. Tatal lui detinuse candva un post intr-un minister si, drept rezultat, Tanguy se nascuse intr-o cladire din Place de la Concorde. Acest inceput destul de oficial al vietii lui nu il facea deloc sa fie infumurat. Dimpotriva, se purta cat se poate de firesc. In 1926 se dusese la Andre Breton, poetul, scriitorul si liderul suprarealistilor, si incepuse sa picteze pentru prima oara in viata lui. Desigur, sub influenta lui Breton pictase ceea ce Breton considera a fi tablouri suprarealiste, dar eu le-am considerat intotdeauna a fi mult mai mult decat abstracte. Tanguy il adora pe Breton, asa cum Beckett il adora pe Joyce, si disparea mereu ca sa faca pentru el comisioane bizare. La un moment dat, fusese declarat nebun si, prin urmare, scutit de serviciul militar. Avea o personalitate incantatoare, era modest, timid si adorabil ca un copil.”

 

Modurile prin care omul sec. al XXI-lea o poate întâlni

Înafara romanului autobiografic, Confesiunile unei dependente de artă, personajul caracteristic artei moderne, poate fi întâlnit deasemenea în filme și alte romane.

FILME

  • Pollock (2002), biografia pictorului american Jackson Pollock, unde rolul doamnei Guggenheim este jucat de Amy Madigan.
  • Peggy Guggenheim: Art Addict (2015) este filmul documentar bazat pe viața ei, care pornind de la autobiografia ei, conturează universul artistic al curatoarei de artă.

LITERATURĂ

  • Affairs of the Art. Mistress of ModernismMary V. Dearborn
  • The Life of Peggy Guggenheim — Houghton Mifflin
  • Peggy Guggenheim. Das Leben. Eine Vernissage — Laurence Tacou-Rumney:
  • Kunstsammlerinnen. Peggy Guggenheim bis Ingvild GoetzDorothee Wimmer, Christina Feilchenfeldt, Stephanie Goda Tasch
  • Peggy Guggenheim : the shock of the Modern — Francine Prose

 

Merită să spui ceea ce gândești!

%d bloggers like this: