Acum două zile am postat primul articol din acest an. Cei care mă citesc periodic au reacționat pozitiv. Era într-un fel firesc să reacționeze pozitiv. Ei mă cunosc, unii mă știu de dinainte să am acest blog, alții datorită blogului. Cert este: cu toții m-au văzut și în carne și oase.
Comunitatea online
Una dintre menirile unui blog este să ajungă la cât mai multă lume. Oamenii să intre în contact cu blogul, iar cu timpul să se formeze o comunitate. Totuși să-ți formezi o comunitate în creștere nu pare a fi ușor și nu se poate realiza de azi pe mâine.
Să îți creezi o comunitate de oameni, cred că e mai greu decât să-ți faci prieteni în ziua de astăzi. Pe prieteni îi mai poți atrage cu o mimică frumoasă și simpla ta prezența în momentele lor de cădere. Dar celor care te urmăresc, nu le poți oferi nimic, înafară de simplele tale cuvintele. Ei citesc un șir de cuvinte care trebuie să aibă puterea de a transmite un mesaj, fără interacțiunea unor inflexiuni în voce sau mimică. E la fel cum ai încerca să-i dai unui copil care abia învață să citească un text de Shakespeare și acesta să aibă puterea să te facă să simț textul de parcă ar fi jucat de actorii potriviți. Dificil, nu imposibil. Fezabil, dar prin exercițiu și în timp.
Cu toții începem. Ce ne diferențiază este cât de departe suntem dispuși să mergem
În ultimul articol mi-am motivat absența, inactivitatea virtuală. Eu mi-am cerut scuze- ei m-au înteleș. Apreciez oamenii care înțeleg omul prin cuvântul uman și nu robotic.
Pentru a învăța ceva, trebuie să privești mai întâi. Educarea înseamnă expunere. Expunere atât la frumos, cât și la urât. Privesc, interiorizez și mai apoi acționez.
Inițial când am început să cochetez cu idea de-a-mi deschide un blog, am început prin a mă documenta. Am căutat diverse tipuri de bloguri existente, am început să răsfoiesc reviste și citeam orice fărâmă de text. Încercam să înțeleg cum voi vrea să scriu.
Care a fost cea mai grea lecție pe care a trebuit să o învăț? Autenticitatea vinde mai bine decât copierea succesului altuia. Când ești la început, în orice domeniu, privirea îți este ațintită spre cer, spre cei care sunt deasupra ta.
Oricine cred că este la început turist în New York. El pe pământ cu privirea spre cer, spre cel mai înalt etaj al zgârie noriilor. Dacă îi privești prea mult, riști să îți pară că se prăbușesc peste tine. Această prăbușire, în traducere proprie, a însemnat, că peste dorința mea se prăbușea ideea că orice aș vrea să încep, există deja destui mai buni decât mine. Destui mai buni decât mine. Nu destui ca mine!