Casiana. Ea este Sânziana din Făgăraș. E Sânziana timpurilor noastre. Zâmbet larg, păr de foc, suflet de flori, voință de fier.
Dragă Dolloshka,
Am zis că ar fi mai bine să îți răspund așa sub formă de scrisoare, pentru că poate așa îmi mai astâmpăr dorul de „legătura noastră”.
Ultimul său an de liceu și l-a împărțit între voluntariate, învățat pentru bac și “scrisorit cu mine”. Anul trecut pe vremea aceasta pleca la București pentru a începe un nou capitol din viața ei- anii de studenție. Atunci i-am scris ultima scrisoare. O scrisoare cât o zi de post, a cărui pagini îmi păreau neîncăpătoare pentru întregile mele gânduri și emoții pe care voiam să i le transmit.
Acum când am și timp și spatiul să scriu despre ea, nu știu ce să scriu, cum să încep. Am rugat-o să se descrie sumar și m-am ales cu o scrisoare. Mi-a vorbit despre voluntariate, facultate, pasiuni și călătorii. Iar încetul cu încetul sufletul mi s-a umplut de zâmbete, simțind-o iarași lângă mine.
* rândurile de mai jos sunt pasaje din viața ei, momente nesemnificative în comparație cu ea ca un întreg- om frumos *
Care a fost primul voluntariat și ce te-a împins să faci voluntariat?
Prima oară am activat ca voluntar prin 2011 în cadrul Asociației „Ștefan Mailat” de la Cetatea Făgăraș. Eram îmbrăcată medieval în domniță. Mai apoi am început să mă îndrăgostesc ușor, ușor, de aceată activitate. Desi definiția dată de majoritatea oamenilor voluntariatului este „să pierzi timpul pe nimic” cred ca cea mai mare comoară: experiența numai astfel o poti dobândi. Vreau să ajut oameni și să cunosc oameni, cam de asta fac eu voluntariat în primul rând. Nu regret că fac voluntariat, așa te-am cunoscut pe tine și majoritatea prietenilor și oamenilor dragi din viața mea!
Care sunt diferențele între a fi voluntară într-o asociație sau la un eveniment/festival? pe care dintre aceste doua tipuri de voluntariat o preferi?
Programe, proiecte, evenimente, festivaluri, asociații, fundații. Sunt multe „locuri” unde poți face voluntariat și nu cred că prefer unul din ele. Atât într-o asociație cât și la un festival există responsabilități pentru un voluntar și depinde de tine cum ești tu în aceste „peisaje”. Pentru mine este la fel de plăcut atât într-o asociație cât și la un festival deoarece reușesc să cunosc oameni foarte faini și să mă dezvolt personal. Daca vorbim de diferențe intre cele doua una semnificativa ar fi legata de timp. Pe cand la un festival sunt câteva zile, probabil cu o continuitate în fiecare an, fiind o experiență foarte intensă, intr-o asociație, de exemplu cea de studenți, este la fel de intens doar că diferă activitățile și oamenii, cât de des te vezi cu ei, cum lucrați, domeniul.
3 motive să faci voluntariat:
experiența, dezvoltarea personală, oamenii
3 calități pe care le apreciezi la oameni:
să știe să asculte, dorința de a schimba ceva, puterea de a lucra cu alții
Cum e să fi studentă la antropologie și cum o percep alții cand le spui că ești studentă aici?
Studiez antropologia la Universitatea București, da… cum e? Este foarte plăcut să auzi mai mereu “ce mama naibii este aia?”, “Aha, da, frumos! Și ce faci acolo, ah, sapi după oase nu?”, iar pe tine să te bufnească râsul și să încerci să le explici oamenilor ce este antropologia de fapt, așa pe scurt, dar … trebuie să o simți un pic și să vrei să știi despre ea ca să descoperi ce este, așa că într-un final renunți și o dai pe aia cu sociologia, “e o ramură de la sociologie”. Încă nu aș putea să dau o definiție clară și exactă a ce înseamnă pentru mine, însă cu siguranță îmi place să urmez aceste cursuri și să “mă lupt” cu ele. ESTE DESPRE OAMENI! Atât despre tine cât și despre cei din jurul tău.
Cum ți-ai găsit această facultate?
Am ales această facultate foarte simplu, am văzut un film realizat de un antropolog, urmat de o discuție cu oameni și cam asta a fost… nu știu dacă voi deveni un antropolog, un sociolog specializat in antropologie, dar acum asta este ceea ce vreau și îmi trăiesc experiența.
3 motive să dai la antropologie:
un singur motiv- să vrei
3 locuri faine din București:
ceainăria Infinitea, Parcul Izvor, Club Contol
De unde pasiunea să călătorești?
Pasiunea de a calatori… seamăn cu tata. De la început, la 14 ani când am mers singură cu trenul, am simțit că pentru mine asta era libertatea, călătoria, și am devenit dependentă. Nu am reușit să merg în multe locuri noi până acum dar sunt destule și cred în mine, cred că mereu voi reuși să fiu liberă aka să călătoresc, să descopăr, să învăț.
Ce oraș ai vrea să-l vizitezi?
Îmi doresc mult să ajung în satul Casian, cu perna mea de acasă, nu pentru un motiv anume, doar mi-am pus ambiția, (mă numesc Casiana, just sayin”).
3 locuri pe care trebuie să le vezi neapărat în România:
tură cu trenul Oravița- Anina, Cazanele Dunării, Cetatea Făgăraș- Țara Făgărașului
3 lucruri pe care ți le-ai pune musai în orice bagaj
periuță + pastă, bocanci, pernă de acasă