Identifică o nevoie. Acesta este punctul de plecare pentru orice idee genială. Uneori nu dau glas ideilor, gândurilor, universului meu personal. Uneori, nu le dau glas și din frica de-a nu călca strâmb (câtă ironie: să nu te comporți cum trebuie în propriul tău univers, în lumea unde tu desparți binele de rău). Alteori, nu o fac dintr-un cu totul alt motiv. Un motiv esențial și cu o ponderă mai mare de adevăr: din frica de-a realiza că nu mă cunosc în adâncime. Îmi e frică să-mi penetrez sufletul, trecutul! Îmi e frică uneori să fac asociații libere.
Știu că autodezvăluirea este benefică omului. A spune lucrurilor pe nume este esențial, are un rol eliberator. Dacă nu vorbești tu despre tine acum, vorbește medicul despre tine după ce inima ta va ceda (lipsa autodezvăluirii în cazuri extreme duce la atac de cord).
Dar de unde acest gând despre autodezvăluire? Posibile cauze – nenumărate. Cauză identificată – valența cuvântului eliberare. Frica este sentimentul care ne dictează viața. Iar mie una îmi e frică să fiu sinceră. În mine există acea frică de-a nu mă detașa prea mult de mine, de-a mă elibera de probleme, vise, sfârșind cu mine!
Eliberarea de sine, cu păstrarea sinelui
Așa mi-ar plăcea! Să mă detașez, rămânând în contact. Să las lesa cât de lungă vreau, dar să știu că mereu libertatea are ca punct de plecare propria persoană.
Înainte să mă ia valul (ce dor îmi e de mare!) spuneam că ideile geniale iau naștere dintr-o nevoie. Nevoia mea este. Sunt, mai bine spus. Nevoile mele sunt. Multe. Diverse.
Cred în puterea eliberatoare a scrisului. Cred în scrisul de mână, jurnale și ceaiuri. Cred în propoziții fără sens. În cuvinte scrise la voia întâmplării. Consider. Frumusețea unui gând stă în incoerența de-al exprima. Frumusețea unei emoții în ilogica de-a-o explica.
Ai crede că sunt o fire boemă, care stă toată ziua în așternuturi proaspăt spălate, într-un dormitor cu geamul deschis, inspirând aer rece, proaspăt de munte. Poți crede. Și eu mă imaginez uneori în diverse situații. Îmi plac evadările. Posibilitățile. Schimbările de scenariu.
Dar eu, cine sunt? Sunt cea de ieri, cea de mâine? Oricine aș fi, cea din momentul de față nu pot fii… Ea tocmai s-a evaporat cu fiecare nouă literă pe care-o scriu.
Sigur ți-ar fi plăcut să o cunoști. Eu am întâlnit-o. De cunoscut n-am apucat. Dar știi cum se spune: ai o viață să cunoști un om, iar când crezi că ai făcut-o, timpul ți s-a scurs deja.
De aceea, nu încerca să te cunoști în totalitate. Nu-ți pierde timpul, încercând imposibilul. Cunoaște-te prin descoperire, nu prin analiză. Riscă, râzi, rămâi … în mișcare, în lumea asta în plină mișcare!