Vulpea albastră
Despre autor
Sigurjón Birgir Sigurðsson, poet și romancier islandez contemporan, publică volume sub pseudonimul Sjon, iar recunoașterea pe plan mondial îi este datorată colaborărilor cu Lars von Trier și Bjork. Pe lângă succesul literar, se poate lăuda și cu o nominalizare la Oscar pentru versurile din filmul Dancer in the Dark. Vulpea albastră a primit, în 2005, Premiul Consiliului Nordic pentru Literatură.
Despre carte
Când viața îți dă lămâi, faci limonadă. Pe același calapod ar merge și lecturarea acestei cărți: când iarna nu-ți dă magie, îți creezi singur. Această carte este o lectură intresantă pentru gusturile oricărui cititor. În ciuda faptului că este scrisă de un islandez, lectura nu este o carte-bărbat, care trebuie să fie întelesă și mai apoi povestită apropiaților. Din contră, Vulpea albastră este o carte-femeie. De ce? Aceasta nuvelă trebuie simțită și vizualizată, mai degrabă decât înțeleasă în cele mai mici detalii. După părerea mea, de cititor semi-experimentat, această carte este cea mai concentrată lectură, surprinsă în 150 de pagini care mi-a picat în mână. Încărcătura emoțională și de conținut epatează prin formă: scris lăbărțat, fraze simple și paginile pe jumătate scrise. Visul, fiindcă acțiune este mult spus, se întinde pe trei episoade din luna martie a anului 1883.
Vulpea albastră este o carte în care repetarea pasajelor nu duce la monotonie, ci la dinamism vizual. Uneori ai impresia de ciclitate a întâmplărilor, alteori te confrunți cu rupturi de cronologie a faptelor. Pe întreaga călătorie hibernală, cititorului îi izvorăsc întrebări pertinente: Vulpea albastră, e un animal sau personajul principal? Simbol pentru puritate sau bestie? E sau a dispărut din nou în zăpadă?
Contextul în care a luat naștere această nuvelă
Vulpea albastră este o nuvelă stranie, fantastică, populată de eroi și magie. Nuvela urmărește evoluția pastorului Baldur Skuggason, cel care se află în urmărirea vulpii. Este un nerod cu trăsături de erou, care, în lupta cu forțele naturii, dă dovadă de vitejia și încăpățânarea unui personaj mitologic. Nuvela prezintă societatea islandeză în secolele trecute: copiii născuți cu sindromul Down, majoritatea uciși la naștere de către moașă. Rareori existau situații în care mamele se încăpățânau să păstreze acești copii problematici. În anul, în care se petrece acțiunea cărții, islandezii nu aveau cunoștințele necesare, iar viața unui astfel de copil valora la fel de mult ca cea a unei pisici spânzurată fără regrete atunci când o familie își vindea ferma.
Pasaje preferate – poate, poate trezesc apetitul pentru această lectură
Zăpada acoperea pământul până la poalele ghețarului, nu mai rămăsese nici un petic gol; pe acea pagină albă, vulpea își va scrie cronica propriei călătorii de îndată ce va pune piciorul jos.
Ziua întreagă, vulpea alergă prin munți și prin văi, cu omul pe urmele ei. Era scrisoarea lui de numire, în care i se descria misiunea ce o avea de îndeplinit în lumea materială.
BONUS – Accesorizează-ți cartea Vulpea albastră cu un semn de carte!
Mai jos gășești intrucțiunile, urmărește cei 10 pași, iar în mai puțin de 5 minute vei avea un nou semn de carte!
În practică
În realitate