[interviu] ”Stimați spectatori” sunteți Super!

Toate patru au lucrat la scurt-metraj. Totuși, fiecare dintre ele are o altă părere despre ceea ce s-a întâmplat în fața și-n spatele camerei de filmat. Pe Ana o știi de aici, pe Anca de aici, iar cu Alexandra și Adela vei face cunoștiință acum.

ADELA

– crede că este primordial să fii propria-ți muză, altfel cum ar putea să iasă arta din tine?
– regizorul ei preferat este Xavier Dolan
– se visează muza lui Godard în anii 60.
– o întrebi care e citatul ei preferat și îți va răspunde “Where does it all lead? What will become of us? These were our young questions, and young answers were revealed. It leads to each other. We become ourselves.” ― Patti Smith, Just Kids

ALEXANDRA

– Boney M- Rasputin este melodia lor de suflet
– recunoaște că toți oamenii au o mică plăcere nevinovată iar pentru ea aceasta s-a dovedit a fi arta
– dacă ar trebui să spună cum i s-a părut experiența s-ar rezuma la: am fost puși în fața unei camere de filmat și restul a venit de la sine
– în cinci zile poți face un scurt- metraj … multe pauze de cafea, glume și mai ales multe momente în care se așteaptă o idee să apară

ANA

– scrie poezii
– când își închide ochii și inspiră adânc visează că știe articole în germană
– ar vrea să trăiască în anii 20, perioada imperiului habsburgic, și timpul lui Hristos, să vadă cu ochii ei cum stătea treaba
– Patti Smith și Nora Iuga scriu pentru sufletul ei
– pentru ea, Natalie Portman în Black Swan e top1, dar știe că nu ar putea să o joace
– îl admiră pe Paolo Sorrentino (The Young Pope!!!!) și pe Lucian Pintilie pentru Reconstituirea

ANCA

– a învățat meserie de la Woody Allen; se regăsește mult în filmele lui
– i-ar plăcea să trăiască în secolul al XX-lea ca să meargă la petreceri ca cele descrise în romanele lui Fitzgerald
– s-ar vedea jucând în Manhattan de Woody Allen
– când era mai mică a tras un bilețel (pe care încă îl mai are) dintr-un bol și mereu îi dă o stare bună când îl citește: ”Every now and then, when the world sits just right, a gentle breath of heaven fills my soul with delight”.
– nu se poate decide asupra unei melodii preferate. Sutele de melodii preferate, spune ea, compensează cu relațiile pe care le are cu oamenii. Tousi ceva de la Doors, Pink Floyd sau Robin and the Backstabbers.

---

De unde v-a venit ideea?

Anca: Sinceră să fiu nu mai știu, voiam de mult să facem un film și idea să îl trimitem la un festival ne-a motivat. Eu cu optimismul meu n-am crezut că o să-l terminăm la timp, dar am facut echipă bună și am reușit.
Ana: Regizoarele au venit cu ideea filmului, eu doar m-am gândit să fiu mută (cineva mi-a spus, în glumă, că aparatul meu e inestetic pentru artă, deci mai bine nu deschid gura).

De ce ați ales-o pe Bjork drept coloană sonoră?

Adela: Bjork este o artistă foarte experimentală și mi se pare că indiferent dacă o placi sau nu, mereu reușește să te introducă într-un mood aparte, suprarealist. Mi se pare că într-un fel se completeză cu filmul nostru.

Există vreun motiv pentru care v-ați păstrat numele real în scurt metraj?

Ana: Lipsa inspirației? Nu cred în așa ceva, pur și simplu am vrut să fie mai natural pentru că nu suntem actori profesioniști, nici măcar amatori, ne-a fost mai ușor decât să ne numim Natașa, Cristina, Andrei…
Alexandra: Sincer mi s-a părut ceva normal. De ce să fim străini când ne cunoaștem deja?

Au vreo semnificație locurile unde ați filmat?

Alexandra: Locurile alese fac parte din traseul nostru din fiecare sfârșit de săptămână și au fost alese mai mult spontan. Dacă ne atrăgea atenția un geam, o cafenea sau chiar un perete imediat scoteam camera și “Acțiune!”
Ana: La scena cu panica din spatele blocului meu avem un moment memorabil, din păcate; panica adevarată era în fața blocului, într-un cartier necunoscut, neștiind unde erau colegii ei. În rest, ne luam după lumină, atmosferă, intuiție.

Ce număr avea tramvaiul în care ați filmat? Nu de alta dar poate va deveni tramvai de istorie- tramvaiul în care s-a filmat ”Stimați spectatori”

Anca: Inițial, ne urcaseram în tramvaiul 1 pentru că o ia printr-un loc dubios unde nu prea mai urcau oameni și am fi fost singuri, dar ne-am dat jos la stația următoare și ne-am urcat în tramvaiul 4 (catre Ciarda Rosie) pentru că era aproape gol. Oamenii din tramvai păreau foarte interesați de ce faceam și au râs când Ana a greșit scaunul, apoi când a pornit tramvaiul și era să pic în timp ce filmam. Filmând scena asta contra-cornometru m-am distrat cel mai bine.

De ce ați ales limba germană- replici, dicționar, programul teatrului?

Ana: Asta este pasiunea mea, ich liebe Deutsch, plus că este o limbă pentru mulți violentă, intensă, mi se pare că a compensat cu liniștea din jurul Anei.

Cine a scris monologul lui Gabe?

Anca: La monologul lui Gabe au venit idei din toate direcțiile. La început el trebuia sa îl scrie, dar a tot amânat, așa că eu și Adela ne-am pus pe treabă și am scris un monolog. Apoi a venit Ana cu alt monolog și am luat parți, în majoritate, din al ei (ea știe să scrie bine, a fost și publicată), dar și din al meu și al Adelei și le-am pus împreună.

De unde simbolurile?

Adela: Mare parte din film se bazează pe simboluri, totuși, am vrut să transmitem ceva dincolo de aparențe. Atunci când vede cineva filmul să-și pună întrebări, să fie puțin ca sentimentul acela de vis, când te trezești și încerci să pui totul cap la cap pentru a prinde esența.

Până când apare, singur conector între articol și scurt-metraj vă este imaginația! Povestiți-i imaginației cadrele pe care v-ar plăcea să le vizionați.