A venit vara. Cu pași repezi schimbăm “mediul intelectual” cu cel natural. Clopoțelul se va transforma în seri de concerte, iar băncile în gazonul dintr-un parc. Weekend-ul acesta a venit ca un demo la ceea ce se va întâmpla întreaga vară.
Cred că multora le este deja cunoscută ideea că începutul estival este marcat în toată România de evenimentul marca Cărturești pe al său nume Street Delivery. Anul acesta, evenimentul a avut drept “loc de joacă” Parcul Poporului. Acest parc deși este la o distanță de cinci stații de tramvai de mine, nu este printre opțiunile mele când vine vorba despre a alege un loc în care să mă întâlnesc cu prietenii. Contrar acestei idei, acest weekend parcul a fost singurul loc în care mi-am petrecut atât ziua, cât și seara pe un fundal muzical interesant. Acum că v-am conturat peisajul, cred că ar trebui să vă umplu desenul cu activitățile și momentele frumoase din cadrul acestui eveniment.
Evenimentul s-a desfășurat pe trei zile (vineri-duminică). Zilele m-au prins atât la standul YouthCreativity, cât și la standul celor de la Verde pentru Biciclete. Primul stand avea drept activități un tip super, super talentat (Niko Becker) care picta trei maimuțe pe niște plăci de lemn. Omuleții verzi au propus trecătorilor două activități interesante: aceștia au avut ocazia de a li se picta bicicleta, dar și de a încerca să ardă un bec, printr-o pedalare rapidă, becul ars urmând să fi folosit la un alt atelier pentru fabricarea unor obiecte de artă.
Un alt atelier care mi-a plăcut a fost cel de confecționare a unor păpuși din ață groasă (nici nu era greu de ghicit motivația mea pentru acel atelier, luând în calcul numele blogului meu). Atelierul era ținut de o doamnă în vârstă din Oltenia, care de mică și-a creat singură jucăriile, fiecare dintre păpușile făcute de ea având o poveste. În cele douăzeci de minute petrecute în compania acestei doamne, am avut plăcerea de a asculta atât o poveste fictivă cu împărați și crai, cât și una reală desprinsă din satul ei natal, despre obiceiurile zonei. Furată de poveștile doamnei, am văzut cum, pe parcusul a catorva minute, o păpușă de ață a luat naștere în mâinile mele.
Dacă te-ai gândi că magia acestui eveniment s-a limitat doar la gama largă de ateliere propuse de cei de la Street Delivery te-ai înșela. Acestea au fost partea obiectivă a celor petrecute între gardurile acelui parc. Experiența a fost întregită de concertele care au umplut atmosfera, oamenii care au umplut gazonul stând pe pături, în hamace sau alergând de colo în colo amintindu-și de copilărie, jucându-se cu mingea sau frisbee-ul.
Era multă lume. Nu erau toți de aceași vârstă, dar toți tineri. Unii erau tineri cu zâmbet larg, alții erau tineri cu cearcăne sub ochii, alții erau tineri, dar se deplasau cu greu. Toți erau tineri și asta datorită muzicii care îi făcea să vibreze, activităților care îi făcea să creeze, jocurilor care îi dinamizau. Dacă te-ai fi uitat pe iarba din fața scenei nu vedeai vârste, ci stări de spirit, nu vedeai femei ori bărbați, ci copii, nu distingeai meserii- era doar una: Street Delivery – Meserie!
La toate acestea s-au rezumat cele trei zile pline de soare și ploaie petrecute în parcul Poporului. A fost un eveniment reușit, plin de culoare. Abia astept viitoarea ediție, cea de-a XII și sunt curioasă cu ce provocări noi vor veni organizatorii și sper ca la anul să fii și tu acolo la eveniment! 🙂
Poza de copertă – Daniel Opriș