Oamenii realizează cine sunt doar prin comparație – cu alții sau cu ei însăși
Am un blog. Vreau să mă duc la un spectacol. Întrebare: Ar trebui să cumpăr biletul de 2 Ron (preț pentru presă) sau să cumpăr biletul cu preț normal? Răspuns corect nu există. Răspunsul meu este următorul:
Dacă n-am mai fost vreodată la acel spectacol, îmi cumpăr bilet cu preț întreg. Motivul: nu știu cum va fi spectacolul! În primul rând, nu pot garanta că voi simți nevoia să scriu despre acesta, iar în al doilea rând să recomanzi mi se pare a fi un gest curajos, care necesită cunoștințe în domeniu și de asemenea ceea ce mie îmi place, ție poate nu-ți place!
Să cumperi un bilet mi se pare un gest cinstit atât pentru teatru, cât și pentru cititorii tăi.
Să fii artist este o meserie ca oricare alta. Scuzați-mă, este o meserie complexă, nu e rutină ca majoritatea meseriilor. Să fii actor este la fel ca și cum ai trăi simultan două vieți, dar ești plătit pentru jumătate de viață. Oamenii teatrului sunt și ei oameni. Oameni cu familie, nevoi și facturi de plătit. Când te duci la terapeut, știi că per sedința individuală trebuie să plătești o anumită sumă. Deși nu este modică, o plătești. Îi apreciezi munca, pregătirea și timpul acordat. Însă sedințelor de terapie de grup- spectacolul- cât ”preț” acorzi?
Un spectacol are pentru fiecare spectator alt înțeles, un alt scop. În aceași încăpere se află zeci de oameni, care privesc un spectacol. Unii doresc să se relaxeze, alții doresc să fure meserie, iar alții vor să vadă realitatea surprinsă în esență. Suntem diferiți, avem pretenții diferite! Despre tipologii de oameni poate aș știi să vorbesc, având ca puncte de reper eseurile la română și manualele de psihologie studiate, însă despre spectatori, o mască a oamenilor obișnuiți, nu.
Dacă ești curios să te regăsești într-o categorie de spectator sau vrei să vezi cât de bine cunoști firea omului care vine la teatru, îți propun să mergi pe data de 17 februarie la Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”, unde se va juca ”Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori”, în regia lui Radu Afrim.
Despre spectacol
Acest spectacol este unul dintre acele spectacolele care nu par să aibă un fir narativ. Cu toate acestea, nici nu-ți dă impresia că ar fi construit din bucăți independente, fără logică. Este exact ca viața. E făcută din momente, uneori fără sens, însă toate având un punct comun: impactul asupra individului.
Cum orice operă este în legătură cu al ei creator, m-am gândit să inserez de asemenea și vorbele regizorului, Radu Afrim:
Ar trebui să renunț la actori. Ar trebui să construiesc o poveste crazy de tot cu spectatorii! Cum aş putea să-i fac pe spectatori să acţioneze în transă, să-şi trăiască la intensitate maximă o oră jumate din viaţă, un concentrat de viaţă excentrică, fără reţineri, tabu-uri şi prejudecăţi, timp de nouăzeci de minute? Cum aş putea să le dau spectatorilor iluzia că viaţa lor poate fi la fel de magică și imprevizibilă ca o piesă de teatru atât de bine scrisă…. încât traversează secolele… cu lejeritatea cu care o leoaică traversează o savană plină de flamingo roz. Ba chiar mai mult decât atât. Cum aş putea să-i fac pe spectatori să ignore total ce se întâmplă pe scenă şi astfel ei să devină buricul pământului, acolo în sală, timp de o oră jumate?
Sursa imaginilor: pagina Teatrului Maghiar Timișoara