Povestitorii povestesc, cântăreții cântă, iar Amalia povestește cântând, cântă povestind, farmecă printr-o poveste cântată, printr-un cântec povestit la persona a III-a în care se poate regăsi fiecare.Tu ai văzut vreodată un om care cântă inspirându-se din fotografii și pozează amintindu-și pasaje muzicale?
Festivalul Photography Square Festival a început!
Acest festival se află la prima sa ediție, fiind considerat un proiect de arte vizuale, în care fotografia și video-arta se reunesc pentru a explora noi perspective și posibilităti de manifestare și colaborare a artiștilor pornind de la imagine ca premisă de comunicare majoră. Acest festival a acaparat mai multe terenuri de joacă, unde artiștii timișoreni să se poată juca, expune și crea. Astfel locuri clasice precum Bastionul Maria Theresia, Facultatea de Arte și Design, Galeria Arhipelag, dar și spații nonconformiste pentru un astfel de proiect cum ar fi Instituția Prefectului Județul Timiș, Suppa Bar și-au deschis porțile, inundandu-se în frumos, vizual și artă. Programul complet se poate găsi și pe pagina evenimentului iar organizatorii invită pe oricine să pășească în lumea vizualului și să se lase purtate de vraja evenimentelor propuse.
Festivalul s-a bucurat de o deschidere specială. Luni seară, pentru a trece mai ușor prin această săptămâna, Amalia Gaita a readus în fața publicului timișorean vernisajul A bird’s year, încheind seara cu un concert-spectacol împreună cu trupa nou înființată, Melting Sun. Cântecele de pe viitorul album au rezonat puternic cu publicul, sfârșitul programului artistic terminându-se cu o sală în picioare. Surpriza serii a fost faptul că Amalia dorind să răsplătească un spectator norocos, ea, ajutată de mama ei au ales un câștigător oferindu-i un tablou la alegere. Deoarece a fost o seară specială, îmi permit a trece prin lentila proprie cele văzute, simțite și trăite:
Îmi dau filmul înapoi. Acum am venit acasă. Acum, acum respir. Tu? Am uitat- tu nu ai trăit ceea ce-am trăit eu. Poate ai fost în sală, dar n-ai stat în unghiul, în rândul, pe locul pe care am stat eu. Irelevant să-ți spun că a fost rândul doi, dar ți-am spus.
În plină toamnă, într-o zi de luni- noiembrie, când păsările zburau spre Țările Calde, doar o pasăre nu și-a părăsit cuibul dorind să povestească lumii întregi despre anul său. A ales să vorbească prin simetrie, forma geometrică predominantă fiind pătratul și prin monocromie, culoarea albă și neagră s-au luat de braț, și-au dansat de-alungul celor 365 de chenare înrămate. Am asistat la un act de actorie. Trebuia să o urmărești. Odată ce îți lipeai privirea de reflexia ei, nu ți-o mai puteai dezlipi. Ea nu cânta, ea interpreta, gesticula, mima. Puteai anticipa următoarea notă din mimica feței. Puteai aproape să anticipezi totul, dar când se întâmpla tot te lua prin surprindere, fermecându-te!
O Albă-ca-zăpada a secolului nostru cu chip alb și păr negru. Vorbea șoptit- cântă puternic. Ea a cântat eu am gândit. Gândeam cu voce tare în interiorul meu. Era de parcă innotam în ape străine- ba priveam cerul, ba înnotam cu capul în apă. Un moment eram atentă la concert, altul exploram vietățile de sub apă- amintirile. Puteam vedea culori, umbre și reflexii.
Viitorul album este inspirat din vernisajul A bird’s year. Concertul s-a jucat în fața ta, dar pe pereții mansardei reflexiile, umbrele artiștilor cochetau cu tablourile. Imaginea umbrită se alungea printre tablouri, dându-le viață, personificându-le.
Oare dacă nu priveam tablourile înainte avea concertul același impact asupra mea?