Omul care gândește structurat, nu gândește cu adevărat

Putem, însă nu facem! Putem face ceea ce ține de noi, însă… însă, mai exact, îmi este incertă ideea despre ce vreau să scriu. Aș vrea să urlu, însă sunt sigură că nu sunt în postura de bestie, ori ființă sfâșiată. Sunt o pasivă în poveste, sunt un outsider, neologic vorbind. Sunt multe, mă pot numi în fel și chip, însă exact datorită „titlurilor” am ajuns în acest punct. Fiecare este ceva. Poate fi un substantiv, o parte de vorbire, orice nație vrea. Pe scurt, câmpul „eu sunt” poate fi completat cu mai multe cuvinte decât ar avea o limbă. „Sunt” este verbul de maxim egocentrism. Oamenii în ziua de astăzi nu au nevoie de verbele sunt, fac, știu, ci de verbele din următoarea listă: a vrea, a-și dori, a ajuta, a da etcc. (= e tot ce contează)


Mică radiografie anuală

Te văd! Văd că-ți pasă. Văd că te gândești. Te gândești la anul ce imediat ne va părăsi. Poate nu ai aceleași evenimente în cap, însă da, nici anul tău, anul văzut de tine nu a fost o pungă de sclipici, poate mai degrabă un tub de artificii. Ești mândru/ă? Adevărat, nu puteai să schimbi nimic, însă eu întrebam dacă te simți mândru de rasa umană.

Oamenii ucid animale dacă le pășesc pe teritoriu, animalele însă lasă oamenii să se plimbe printre ele când sunt în libertate. Cine e animalul aici? Oamenii sunt în posesia obiectelor (arme, bani, acte), însă o „foaie monetară” și un boomerang încărcat pot să îi conducă pe oameni. Cine este obiectul de aici? Oamenii omoară oameni. Cine este omul de aici?

Însă toate aceste evenimente îmi aduc aminte de un eveniment de acum 27 de ani, de pe meleaguri românești. Era anul 1989. Eu știu acest an doar din cărțile de istorie sau din piesa celor de la Teatrul Mic, Anul pierdut. Oh, însă și acea piesă a durut, a zguduit. A fost un spectacol reușit. Însă realitatea bate filmul, că dacă ar bate teatrul, la cât de vizitat e în secolul curent, am trăi cu toți în atemporalitate.


Războiul explicat mie

Dragă minte,

Și după război se mai poartă lupte. Poate ai crede contrariu, însă hai să-ți explic: războaie se mai poartă, se mai poartă însă pe alte câmpuri de luptă, fizic ori psihic. Cine spune că războaiele pot fi mărginite, plasate în timp, se înșală amarnic! Un război nu a început atunci și s-a terminat la data de. Nu poți vorbi așa despre războaie, cum nu poți nici să le compari: acel război a avut mai puține victime, după acel război s-a distrus mai mult. Războiul e ca o floare. O rupi odată, apoi niciodată nu va putea reveni la forma inițială. Declanșezi un război, poate victimele și clădirile nu au de suferit mult, însă există alți sute de factori pe care nu îi vei putea aduce în starea inițială, cu oricâte tratate de pace ai semna, oricâte cărți de citate pe temă pace și compasiune ai citi. Odată nu este ca niciodată, când vine vorba despre orice act violent!


Un Crăciun atipic, chestionat mult

Duminică e Crăciunul. Pregătiri, cadouri, timp redus și fugă. Oare același program l-ai fi avut și acum 27 de ani? Oare? Oare cum s-au simțit familiile de români, puse în data de 22 decembrie în fața întâmplărilor. Oare au sărbătorit victoria în cimitire sau au plâns de bucurie? Cum te-ai simți? Ai învins- ați învins! Tu sau el, câștigul este pentru toți. El a murit, tu ai trăit. Câștigul este pentru toți… oare?

– Anul acesta ghirlanda de brad va fi aurie! (Pentru alții a fost o ghirlandă interminabilă subțire și roșie.)

– Vreau o stea mare si luminoasă în vârful bradului! (Acea stea norocoasă, era de fapt pentru mulți un cer plin de stele căzătoare, pe care mulți nu le vor mai vedea)

– Abia aștept să ascult cântecele dulci și melodioase ale colindătorilor! (Însă acele cântece nu erau melodiose, de fapt nu erau cântece…)

– De Crăciun se reîntregește familia! (Oamenii ar trebui să sosească acasă de Crăciun, însă pentru mulți casa lor nu mai este un acoperiș deasupra capului. Și poate, poate printr-o minune ajung acasă, te apropii de poartă, dând să-i deschizi copilului tău drag, însă brațele care odată te îmbrățișau, acum lasă vântului loc să umple mânecile jachetei. Sau poate, poate tu ai noroc ca cel care a venit în 22 decembrie acasă, să fie întreg, să te ia în brațe, să te privească cu lacrimi în ochi, însă acele lacrimi, ele se vor rostogoli pe obrajii individului multă vreme. Cu timpul acel fluviu se va transforma în cascadă, iar apa nu v-a mai dori să iasă la suprafață, va căuta un refugiu, răspunsuri … va căuta!)

– Peste trei zile este Crăciunul! (Însă acum 27 de ani, nu!)

Anul acesta va fi, însă mult timp nu vei simți!

Merită să spui ceea ce gândești!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: